Ce înseamnă nașterea din nou (10)

Ce înseamnă nașterea din nou – David Pawson, Societatea Biblică din România, Oradea, 2011, 374 p.

“Pocăința începe cu inițierea, dar nu se termină acolo. S-ar putea spune că este un “stil de viață”. În mod normal pocăința se va adânci după “convertire”, deși ea trebuie să înceapă înaintea acesteia. Unul dintre semnele după care îl cunoști pe “sfânt” este că acesta devine tot mai conștient că este un “păcătos”. Pocăința continuă este fundamentală în procesul sfințirii. Pe măsură ce capacitatea de a discerne binele de rău crește în urma maturizării spirituale (Ev. 5:14), va fi loc de tot mai multă, nu mai puțină, pocăință. De regulă, cel mai adânc se căiesc cei mai sfinți. Așadar, pocăința se va extinde pe tot restul vieții.

Ea va cuprinde apoi sferele întregii vieți. Pe măsură ce creștinul se maturizează, el ajunge să înțeleagă că răul este atât comunitar, colectiv, cât și personal, individual. El va învăța să recunoască păcatele bisericii, ale poporului și ale lumii – să le simtă vinovăția și să se căiască de ele. El va dezvolta o “conștiință socială” care va duce la fapte de pocăință sub forma “acțiunilor sociale”. Mai presus de orice, aceasta se va reflecta în rugăciunea sa de mijlocire, care va avea ecoul rugăciunii lui Isus: “Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” (Lc. 23:34)

Însă această dublă “extensiune” a pocăinței, pe tot restul vieții și în toate compartimentele vieții, ține de viața în Împărăție. Este nerealist și nepotrivit să vorbești despre aceste aspecte în cadrul inițierii. Deși este perfect legitim și necesar să soliciți dovada unei pocăințe reale, este imposibil să aștepți o pocăință totală (adică de fiecare păcat comis vreodată); asta ar însemna să ceri sfințire înainte de îndreptățire (care este principala greșeală în toate celelalte religii, inclusiv în iudaism). În mod asemănător, în momentul intrării în Împărăție, păcătosul trebuie să își confrunte numai propriile păcate; singura preocupare față de relele și nelegiuirile colective ar trebui să fie legată de propriul său rol în comiterea lor, dacă acesta există. Într-un sens, el alege să se prezinte la proces înainte de ziua jduecății, recunoscîndu-se “vinovat” și primind iertarea în Numele lui Isus.

Pentru a primi acest verdict, pocăința trebuie urmată de credință. Când se face din pocăință singurul sau principalul element al inițierii, aa cum tinde să facă gândirea “liberală”, rezultatul este periculos de învecinat cu mântuirea prin fapte, care este foarte atractivă pentru generația “descurcă-te singur”. Accentul cade atunci pe ceea ce omul face pentru Dumnezeu, în loc de ceea ce Dumnezeu face pentru om. Noi nu suntem îndreptățiți prin faptele Legii – sau prin faptele pocăinței! Trebuie să-i ajutăm pe oameni să se pocăiască, dar trebuie să-i ajutăm și să creadă.” (p. 306-307)

Un răspuns to “Ce înseamnă nașterea din nou (10)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: