Dezamăgit de creștinism? – Ravi Zacharias, Neword Press, Arad, 2012, 285 p.
“Suntem creați să trăim prin rațiune și credință, acestea fiind atât de strâns întrețesute, încât reprezintă singura cale rațională prin care ne putem autodepăși.
A sune că “suntem dezamăgiți de creștinism” înseamnă mai mult decât faptl că “nu este lucrul la care ne așteptam”. Dacă cineva este cu adevărat dezamăgit de creștinism, aceasta înseamnă mai mult și pune în pericol mai multe aspecte. Pentru a fi cu adevărat dezamăgită de creștinism, persoana chiar trebuie să exprime că: “Am reușit să transcend realitatea și nu pot să întrevăd niciun fel de scop înalt.” Raționamentele făcute plecând de la această presupunere nu mai pot fi emise în contextul modului creștin de a privi lucrurile – viziunea creștină asupra lumii. N-ar fi mai înțelept să spunem: “Presupun niște lucruri despre viață și despre mine însumi, pe care nu-mi permit să le presupun dacă există un scop final și o menire pentru viața mea – și, pe lângă asta, există niște lucruri pe care nu le pot înțelege pe deplin”? Trecerea de la împlinirea scopului lui Dumnezeu la împlinirea propriilor mele dorințe reprezintă o scoatere a textului dintr-un context indispensabil.
A spune că viața întreagă este pură întâmplare înseamnă să spun același lucru și despre mintea cu care fac aceste raționamente. Singura poziție de pe care pot emite judecăți valabile este avantajoasa poziție semitranscendentă. Însă această poziție mi-o poate oferi doar o Cauză Inițială morală și personală – Dumnezeu. Numele, identitățile, relațiile și destinele noastre, toate depind de acest moment de început. Aceasta înseamnă creștinismul. Creștinismul prețuiește fiecare individ ca având însemnătate transcendentală, oferindu-i acestuia o privire asupra acelei transcendențe, fără a schimba însă distinctivitatea unei relații Dumnezeu – om. Nu acesta este modul în care ne relaționăm, atunci când suntem copii, la părinții noștri pământești? Cu atât mai mult atunci într-o relație cu Dumnezeu.” (p. 80-81)
Lasă un răspuns