Eu, așa cum aș vrea să fiu (9)

Eu, așa cum aș vrea să fiu – John Ortberg, Editura Scriptum, Oradea, 2012, 321 p.

“Ori de câte ori păcătuiesc, trebuie să îndepărtez orice gând al prezenței lui Dumnezeu din realitatea conștientă. Apoi, când mă rog, trebuie să-L readuc în centrul atenției mele. Scopul rugăciunii nu este acela de a te ruga frumos, așa cum cred unii. Scopul rugăciunii nu este acela de a încerca să stabilești un nou record pentru timpul petrecut în rugăciune. Scopul rugăciunii este să-mi trăiesc toată viața și să-mi rostesc fiecare cuvânt conștient de prezența lui Dumnezeu.

Rugăciunea este reală atunci când pătrund realitatea și bunătatea prezenței constante a lui Dumnezeu alături de mine, “așa cum sunt eu”. Isus a trăit viața de fiecare zi conștient de realitatea prezenței Tatălui Său. De pildă, când S-a dus să-l învieze din morți pe Lazăr, El a început prin “a-Și ridica ochii în sus” (Ioan 11:41). În zilele noastre, cei mai mulți oameni își închid ochii când se roagă. Dar rugăciunea cu ochii deschiși era o practică obișnuită a evreilor din acele zile. Printre alte lucruri, le amintea că Dumnezeu este chiar aici, chiar acum, în lumea mea reală.

Tată, Îți mulțumesc că M-ai ascultat. Știam că totdeauna Mă asculți; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis (Ioan 11:41-42).

Isus știa că Tatăl Îl ascultă, nu doar când Se ruga, ci tot timpul, ori de câte ori vorbea. Dumnezeu răspundea la cuvintele lui Isus, fie că erau adresate Tatălui, fie că erau adresate altcuiva. Pentru Isus, linia de demarcație dintre rugăciune și o discuție obișnuită era foarte fină. Uneori când vindeca un bolnav, Isus vorbea cu persoana în cauză. Alteori Îi vorbea direct Tatălui. Nu conta prea mult cui i Se adresa, pentru că El vorbea întotdeauna în fața Tatălui, iar Tatăl Îi răspundea întotdeauna.

Dumnezeu este ascultătorul constant și plin de har al fiecărui gând al nostru, și fiecare rugăciune începe în momentul în care aducem cele mai naturale gânduri înaintea lui Dumnezeu.” (p. 167-168)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: