Banii, posesiunile și veșnicia (14)

Banii, posesiunile și veșnicia – Randy Alcorn, Societatea Biblică din România, Oradea, 2012, 534 p.

“Înainte de a pleca în călătorii uneori le spun copiilor mei: “Nu mă aștept să se întâmple ceva, dar dacă se întâmplă, țineți minte, ne vedem în cer.”

Moartea este o realitate a vieții. Ce câștigăm – și ce câștigă copiii noștri – dacă pretindem că nu este așa? Eu voi muri. Și tu la fel. La fel și copiii noștri. Nu știm când, dar știm că se va întâmpla – bineînțeles dacă nu cumva Cristos Se întoarce în timpul vieții noastre. El va reveni, dar au trecut secole și încă n-a venit, cu toate că nenumărați oameni au crezut că Se va întoarce înainte ca ei să moară.

Câți copii – fie că au avut 10 ani sau 40 – au fost traumatizați de pierderea bruscă a părinților? Când tati și mami vorbesc deschid despre inevitabilitatea morții, e un dar pentru copiii lor. Dacă părinții creștini le amintesc copiilor lor creștini că cel mai rău lucru care se poate întâmpla prin moarte este separarea temporară, le dau o asigurare. Relația lor nu se termină, ci doar se întrerupe. Ceea ce va urma în cele din urmă – în orele, zilele, anii sau decadele următoare – este o mare reuniune, mununată, dincolo de orice imaginație.

Nu este ceva morbid, nici nepotrivit să vorbim despre astfel de lucruri cu familia noastră. Negarea adevărului, nu adevărul, este terenul propice din care se naște anxietatea. Unul dintre cele mai mari daruri pe care le poți lăsa celor dragi ai tăi este o anticipare onestă a reuniunii în țara de sus, cea pentru care am fost făcuți.

Cum îi putem învăța pe copiii noștri despre goliciunea materialismului într-un mod direct și memorabil? Încearcă să faci o vizită cu ei la groapa de gunoi. Ar putea fi chiar un eveniment grozav pentru întreaga familie. (Cozile sunt mai scurte decât la un parc de distracții, intrarea e gratuită și băiețeilor le place.) Arată-le grămezile de “comori” care au fost cândva cadouri de Crăciun sau de zile de naștere. Arată-le lucrurile care costă sute de dolari, din cauza cărora se ceartă copiii, se rup prieteniile, se pierde cinstea și se frâng căsniciile. Arată-le brațele, picioarele și rămășițele de păpuși cu baterii, roboți ruginiți și faptul că cea mai amre parte din ceea ce deține familia voastră se va sfârși într-o zi la groapa de gunoi. Citește 2 Petru 3:10-14 care spune că toate vor fi mistuite de foc. Apoi pune-le această întrebare provocatoare: “Când tot ce am deținut cândva va zăcea abandonat, rupt și inutil, ce va rămâne veșnic din tot ce am făcut?”.” (p. 422-423)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: