Șerbet cu apă rece – comentarii la un articol al lui Cristian Ionescu

N-au trecut multe zile de cînd am văzut șerbet pe o tarabă în Bușteni. Nu fac parte dintr-un context social cu astfel de arome, ba chiar și dulceața de vișine cu apă rece pare că și-a trăit vremea… Mi-am luat totuși de la Bușteni sirop de fragi și de la Brașov – unde am nimerit nu doar un concert din Biserica Neagră transmis în Piața Sfatului ci și tarabe cu bunătățuri gastronomice – un borcănel de dulceață de trandafiri, a cărei aromă și scrîșnire a petalelor între dinți îmi aduc aminte de sezoanele estivale ale copilăriei mele la o mătușă din Constanța.

Mi-am adus aminte de chestiunea șerbetului citind articolul pastorului-blogger Cristian Ionescu din Chicago despre convențiile penticostalilor români care „au loc anual în SUA, Canada, mai multe țări din Europa și Australia”.

Cu toate pregătirile fastuoase, hăinoacele și spectacolul muzical(-coregrafic) al convențiilor penticostalilor români din diaspora (americană), acele evenimente nu au reușit să-mi capteze atenția, cu o singură excepție: Declarația de la Atlanta (septembrie 2010), a cărei coregrafie merită vizionată încă o dată:

Desigur, pastorul penticostal Cristian Ionescu, mare amator de superlative (sau, poate, incapabil de analize echilibrate ale fenomenului religios neo-protestant), are cu totul altă perspectivă, din motive atît obiective cît și subiective. Iată ce afirmă de data aceasta:

„Sunt multe motivele pentru care eu consider convențiile ca fiind cele mai importante evenimente ale comunităților române penticostale din diaspora.”

Ionescu nu e dispus să și menționeze motivele MULTE pentru care are o asemenea perspectivă asupra evenimentelor confesionale de vîrf ale românilor penticostali din America de Nord.

Articolul său însă conține, printre rînduri, cîteva chestiuni care se regăsesc și în alte contexte confesionale neo-protestante și merită atenția noastră.

Dintr-un anumit motiv, le voi comenta în ordinea inversă celei în care apar în postarea în discuție.

Prima chestiune, cea de final, e aproape isterică:

„Pentru toți cei care nu înțeleg de ce trebuie convenții, conferințe, misiuni, evanghelizări, vă rugăm frumos: dacă nu ajutați și nu vă pasă de acestea, măcar lăsați-le în pace. Nu vă costă nimic… ba mai mult, vă este spre bine. Cum ar fi să vă treziți luptând împotriva unor lucrări pe care le susține Dumnezeu?”

Am întîlnit o astfel de mentalitate segregaționistă în multe rînduri în blogosfera evanghelică (și, se înțelege, în bisericile evanghelice): Dacă nu sînteți de acord cu NOI, de ce nu ne lăsați în pace, VOI, ăștia care comentați.

Ar fi MULTE motive pentru care NOI și VOI ar trebui să rămînem împreună în același organism eclesial / în aceeași organizație confesional, dar dacă Ionescu nu face efortul să menționeze, măcar pe scurt, MULTELE motive pentru care convențiile ar fi cele mai importante evenimente, de ce să fiu eu mai cu moț? (Doar pentru că bunicii și părinții mi-s din Țara Moților?)

Așadar, fie că e vorba de penticostali, carismatici, baptiști sau creștini după Evanghelie, de pătrățoși sau rotunzi (care se dau rotunzi, a fi rotund nu duce la infatuare, ci e o stare de spirit care se dobîndește în timp, o mentalitate care ia curba gîndurilor după linii arcuite, nu în unghiuri drepte), de Țon sau Negruț, de Pustan sau de Tipei (oricare dintre ei), de Străjeri, Metanoiști (de Arad sau de Timișoara) sau de alți „iști”, am spus întotdeauna și voi continua să afirm cu tărie: Cît timp ne revendicăm, ideologic-confesional, sub o umbrelă evanghelică, avem nevoie unii de alții. Evanghelicii nu pot să fie o voce publică, într-o țară predominant ortodoxă, decît ÎMPREUNĂ.

Și identificarea acestui ÎMPREUNĂ e, din punct de vedere al parametrilor social-culturali ai mediului confesional evanghelic românesc, subiectul cel mai important în contextul actual.

CUM se manifestă evanghelicii în societate? Nu eclesial, ci CONFESIONAL. Societatea nu obișnuiește să ia în seamă punctul de vedere al unei biserici, ci al unei confesiuni. Un purtător de cuvînt nu se poate recomanda doar ca pastor, ci are nevoie de o denumire de genul „președinte” al unei uniuni de biserici, al unei fundații sau instituții de învățămînt etc. Sau măcar „dirijor” al unui cor…

Bisericile evanghelice pre sau postdecembriste sînt ghetoizate, avînd mentalități, reflexe și obiceiuri de cartier, de mahala, provinciale. Atunci cînd mediile eclesial-confesionale produc ALTFEL de oameni, cu ALT FEL de reflexe și obiceiuri, nu ar trebui să le cerem să ne lase în pace, dimpotrivă, ar trebui să îi mulțumim lui Dumnezeu că ni-i i-a dat.

TULBURAREA, că ne place sau nu ne place, face parte din istoria Bisericii. TULBURAREA, indiferent ce conotații îi dăm, e prezentă din plin atît pe paginile Vechiului Testament cît și pe cele ale Noului Testament.

„Tulbură-ne, Doamne, când suntem prea mulțumiți cu noi înșine,
Când ni se împlinesc visurile fiindcă am visat prea mărunt
Când am ajuns în siguranță la destinație fiindcă am vâslit prea aproape de țărm

Tulbură-ne Doamne
Când sătui de lucrurile pe care le avem ne-am pierdut foamea de Pâinea vieții,
Când îndrăgostiți de viață am încetat să mai visăm la veșnicie
Când în strădania de a zidi un pământ nou am dat uitării cerul.”

Sînt convențiile, sau bisericile, mai mult decît strădania de a zidi un pămînt nou?…

Mă uit, de cîțiva ani, cum penticostalii români și baptiștii români din SUA au convenția anuală în EXACT aceleași zile:

2010: 3-5 septembrie
2011: 2-4 septembrie
2012: 31 august – 2/3 septembrie

Chiar nici unii nu reușesc să-și mute convenția cu o săptămînă mai în față sau mai în spate?…

Cei care sînt interesați de ambele medii confesionale ce să facă? Cărei convenții să-i acorde prioritate în zilele respective?

Dar mă întorc la contextul mai îngust, cel eclesial-confesional. Ce să facă bisericile cu cei care dezvoltă reflexe eclesial-confesionale diferite de cea a moșilor și strămoșilor lor? CÎT va mai continua exodul pocăiților din bisericile lor spre alte biserici, de obicei care încă nu au clădire, dar cad și ele în boala construcției destul de repede?…

Zice Ionescu: Lăsați-ne în pace convențiile NOASTRE! Congresele NOASTRE! Misiunile NOASTRE! Evanghelizările NOASTRE! Blogurile NOASTRE!

Zic eu: Serioooooos?

De unde a a apărut această teologie a netulburării?…

Din pricina acestei mentalități pe care o dezvăluie, articolul lui Ionescu e important, trebuie băgat în seamă, trebuie tulburat neapărat Ionescu și ai lui. Oameni buni, nu îi lăsați în decadența convențiilor lor anuale, 43 pînă acuma…

Baptiștii românii din SUA au anul ăsta a 100-a!…

ȘI CE DACĂ?

Se întîmplă ceva semnificativ (din punct de vedere al Împărăției lui Dumnezeu) la convenția baptiștilor sau la cea a pentiostalilor din SUA?

Dar la conferințele celor din România?…

Cu totul regretabil, baptiștii românii din SUA își „rotunjesc” centenarul convenției într-un context decadent, cu totul defavorabil, fie și numai dacă amintesc de Cazul Iosif Țon (nu a fost prezent în 13 decembrie 2009 la Centenarul Bisericii Emanuel Oradea) și de Cazul Daniel Brânzei, cel care era în 2011 președintele baptiștilor români din SUA și Canada.

Nu-mi amintesc să fi spus vreodată că nu sînt necesare convențiile evanghelicilor, dar sînt sigur că am spus de multe ori că nu trebuie să exagerăm atunci cînd facem aprecieri la adresa evenimentelor religioase de notorietate din mediul evanghelic românesc.

IDEEA și tonul pastorului Cristian Ionescu sînt provinciale, desuete, prea puțin inteligente.

Nu diferențele trebuie să definească izolarea ideologic-confesională, ci asemănările religios-creștine trebuie să construiască solidaritățile.

Dacă pastorii evanghelici nu reușesc să construiască solidarități consistente, convingătoare, în vederea unei convenții confesionale, ce să mai vorbim de situațiile în care evanghelicii ar putea să fie alături de ortodocși și catolici într-un marș pro viață sau în Marșul Învierii?

Înțelegeți de ce trebuie să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru cei care sînt… ALTFEL?

Nu pentru că ei ar fi neapărat nu știu ce profeți moderni ai vremurilor noastre, nici pentru că ar fi neapărat cu ceva mai buni (poate doar pentru o perioadă) decît ceilalți, ci pentru că se întîmplă CEVA în comunitățile noastre îmbătrînite care nu are de a face cu hotărîrile comitetului sau ale congresului, dar are de a face cu buna plăcere a voii lui Dumnezeu, care nu are nevoie de aprobare nici de la comitet pentru a tulbura vreo biserică, indiferent ce nume are sau cîți ani, nici semnătură de la vreo convenție pentru a tulbura mase de oameni, îndopați de ani buni cu predici… netulburate.

O doua chestiune pe care articolul lui Ionescu ne face să o luăm în considerare ține tot de reflexul discriminării de tipul NOI / VOI. Noi facem efortul / Voi comentați, mai bine ați tăcea. Noi ne zbatem / Voi nu!

Dintr-un mediu evanghelic mediocru precum cel evanghelic din România și din diaspora nu pot ieși, nu-i așa?, decît posturi de radio mediocre precum Radio Vocea Evangheliei și posturi de televiziune mediocre precum Credo TV sau Alfa Omega.

Doar atunci cînd se îndură Dumnezeu și ne tulbură apar ALTFEL de comunități și ALT FEL de instituții confesionale care au la temelie valori autentice, nu cele care se propagă de zeci de ani în mediul confesional evanghelic.

Să fie clar: eu nu am propus și nu propun inventarea unor noi confesiuni (sînt o droaie!), nu am îndemnat pocăiții să se despartă brutal, dureros și iremediabil de trecutul lor protestant (cum protestanții au făcut-o la un anumit moment în istorie, despărțindu-se de catolici). Ce am afirmat eu întotdeauna a fost că organismul eclesial trebuie să se regenereze la nivelul fiecărei generații și nu revoluția am predicat-o eu, ci evoluția.

Ritmul de evoluție al bisericilor evanghelice este actualmente cumplit de lent. Nu sînt impresionat nici de clădirile impunătoare, nici de miile de diplome ale fabricilor confesionale de mediocri, nu mă preocupă la ce nivel al modei au ajuns hainele fițoase ale creștinilor de duminica, nici zdrențele muzicale cu care își peticesc goliciunea ideatică și spirituală a gazetelor cultural-artistice din aceeași zi a săptămînii cînd țin, cu tot dinadinsul, să le reproducă, organizat, pe platformă.

Ce aduce semnificativ cea de-a 44-a convenție a penticostalilor români din SUA față de ultimii 20 de ani? Dar cea de-a 100-a a baptiștilor români din SUA?

Aș spune că sîntem la o răscruce, e vorba de amplitudinea maximă a dezorientării postdecembriste a evanghelicilor români din România și din diaspora.

Ce poate fi anul viitor mai dezastruos decît situația de acum? Iosif Țon este disciplinat în mod nestatutar de către Uniunea Baptistă, Lucian Ciupe, unul dintre cei mai buni studenți din cea mai bună perioadă a istoriei Universității Emanuel, este disciplinat în mod nestatutar de către Comunitatea Baptistă Oradea pe baza minciunii pastorului Doru Hnatiuc, istoria comunicatelor ridicole ale Cultului Penticostal e din ce în ce mai lungă, iar creștinii după Evanghelie… cine mai sînt și ăștia? Carismaticii și independenții reiau, de la an la an, greșelile bisericilor pe care le-au părăsit, iar blogosfera evanghelică are din ce în ce mai puține voci autentice.

M-a sunat cineva ieri să mă întrebe nume de pastori evanghelici pe care să le ia în calcul pentru a-și face o arhivă audio cu predici bune. Bartoș, Cruceru, Barbosu, Pustan, Ianovici – i-am spus fără o anumită ierarhizare (decît că recomand predicatorii baptiști înaintea celor penticostali), și, desigur, bătrînul Țon, dar problema la el e că e prea pedagogic. Și lung…

A doua zi i-am adăugat pe Sorin Sabou și pe Ghiță Mocan.

Dar TOȚI acești pastori / predicatori sînt ALTFEL. Sînt ALT FEL. Alt gen. Altă mîncare de pește.

Ce se poate întîmpla mai rău decît acum? Să ne ia Dumnezeu meniul ăsta de pește și să ne dorim iarăși murăturile… Uitați-vă și la chipurile unor pastori, ce mutre acre au…

Imaginați-vă ce s-ar întîmpla dacă acești predicatori ALTFEL ar deveni mercenarii sistemului confesional din care fac parte. Acest lucru s-a întîmplat DEJA cu Marius Cruceru. Cel puțin 20 de ani vom plăti pentru merceneriatul Pătrățosului.

Imaginați-vă ce reformă a spațiului confesional evanghelic s-ar fi putut declanșa prin bloggerul Marius Cruceru, dar nu cel de acum, ci cel care ne-a fascinat prin blogul La Pătrățosu.

Cu totul regretabil, ceea ce a produs bloggerul Marius Cruceru a fost doar o propunere a perspectivei de la nivelul 7 de mediocritate la nivelul 4. Noua mediocritate introdusă de crucerian în circuitul confesional evanghelic e, cel puțin deocamdată (și pentru următorii 20 de ani), doar o zvîcnire a fuduliei de tip evanghelic – ia te uită, avem și pe cîte unul mai isteț, așa, de felul lui!

Da’ tot pătrățos rămîne!…

Abisul mediocrității evanghelice de adîncit de Cristian Ionescu, nivelul 10, și Petru Lascău, poate nivelul 9…

În asemenea condiții, celebrarea încă unei convenții ne aduce aminte de Ceaușescu!… Adică de acea perioadă în care românii, inclusiv evanghelicii, una ziceau și alta credeau… Realitatea era cosmetizată prin rapoarte grosolan umflate și indecent aruncate în ochii lumii libere…

ADEVĂRUL și LIBERTATEA – iată doi parametri de evaluare a realității mediului evanghelic românesc.

Evanghelicii români sînt la o răscruce: trebuie să-și măsoare cumva nivelul de libertate și nivelul de adevăr din viața lor confesională.

De aceea am nevoie de tine, fratele meu, mai ales dacă ești ALTFEL: îmi poți crește nivelul de libertate și de adevăr din venele mele confesionale…

Din pricina adevărului și din pricina libertății, pe ACEST blog intitulat România Evanghelică există oglindită mai multă REALITATE evanghelică decît pe blogurile lui Cruceru, Ionescu și Lascău la un loc.

DE ACEEA vă pot spune eu, Alin Cristea, celor care mă citiți: Atenție la dezinformări! Bă, pocăiților, nu se pune virgulă acolo unde… nu se pune! Pătrățosule, sînt aici, cît mai îngăduie Domnul să mai fiu, ca să te mai rotunjești tu și pătrățoșii tăi, tu și emanueliștii tăi mincinoși!

O zic eu ca să nu o mai zică și alții în public… V-ați obișnuit cu mine, chiar dacă sînt dur, nu vă urăsc, nu vă consider necreștini, încă ne salutăm, deși mi-a venit scuipatul pe limbă de multe ori, sînt, oarecum, lîngă voi, dar nu lîngă smintelilele voastre…

Dar să trec de momentul patetic…

Nu-mi pot permite prea multă pasiune…

Pasiunile mele oricum s-au dus pe apa sîmbetei…

O a treia chestiune care reiese din discursul ionescian este căderea în ridicol. De fapt nu se numește așa., de fapt se numește DIABOLIZAREA CELUILALT!

„Sunt unii care au decăzut atât de mult în spiritul refractar al suspiciunii încât își închipuie că nimeni nu mai face vreo lucrare spre slava lui Dumnezeu, ca mărturie pentru oameni și în folosul comunității, ci doar pentru propria imagine. Probabil își închipuie că toți sunt… ca ei înșiși.”

Așadar, Doamne ferește (sau să te pună dracu’ cumva) să pui în discuție activitățile lui Ionescu. CONVENȚIA! Din start o astfel de adunare trebuie scutită de… suspiciuni?

Citiți încă o dată ce am scris pînă aici! Nu sînt destule motive de… suspiciuni?

Dar, dacă cineva face o analiză critică a situațiunii, asta înseamnă neapărat că este în tabăra adversă? NU!

Vara asta am zis și eu, ca atîția alții, că nu sînt interesat de persona care poartă numele Traian Băsescu. Sînt interesat de țara care poartă numele România! E țara în care va trăi fetița mea. Băsescu va fi doar un nume, probabil important, din istoria României ca și materie la școală, dar România va fi exact perimetrul în care Andreea se va transforma dintr-un adolescent dezorientat într-o tînără fermecătoare și lucidă sau, dimpotrivă, într-o persoană dezagreabilă, plină de resentimente.

De ani de zile refuz să mă las condus de resentimente. Fac eforturi, uneori zilnice, să fiu rațional și cu simț bun, dobîndit pe diferite căi.

Vreau să mă poziționez neresentimentar față de CELĂLALT! E semnul necesar al civilității, ba chiar al… creștinătății. Întrebarea MEA, pe care și-o poate însuși oricine, e dacă sînt în stare de așa ceva fără solidarități minime – familiale, cetățenești, eclesiale?

Măi Ionescu, ce e așa greu de priceput? Oricare dintre fetele tale poate, la un moment dat, să aibă critici la adresa ta, mai ales că începi să îmbătrînești. Faptul că o parte din critică e legitimă nu înseamnă nici să respingi din start TOATE suspiciunile, nici să îți devină antipatică propria fiică!

Să ne silim să împletim cu predicuțele noastre faptele noastre, și cu fapta cunoștința, și cu cunoștința, înfrînarea, răbdarea, evlavia, DRAGOSTEA de frați, IUBIREA de oameni.

Nu există dragoste fără rațiune. Numai cei fără minte iubesc pe oricine, oricînd, oricum. De fapt nu iubesc, ci doar RÎNJESC!

De aceea sînt interesat dacă cineva este competent atunci cînd vorbește despre ceva. Pentru a ne poziționa rațional și afectiv-neresentimentar față de cei care sînt ALTFEL, avem nevoie de o MINTE bună și de o INIMĂ bună.

Zidește convenția 44 sau 100 o minte bună și o inimă bună?

O minte bună și o inimă bună COSTĂ – asta e ce mi-a amintit articolul lui Ionescu. Dar nu asta spune articolul lui Ionescu.

Articolul lui Ionescu se intitulează „De ce costă la Convenție”. E un articol justificativ, scris din exasperare. Un articol pătrățos. Cu colțuri. Cu înghionturi: Bă, frate, mai taci, că avem treabă.

Aceasta e a patra chestiune din articolul lui Ionescu despre care am vrut să amintesc. Și să scriu și eu, la sfîrșit, nu cu exasperare, ci cu luciditate (de care am avut mare nevoie în cei vreo 12 ani de cînd activez pe Internet), dar cu dinții strînși: Bă, pocăiților, nu pricepeți că jurnalismul evanghelic independent COSTĂ? Adică cel care nu are o anumită agendă trasată din țară sau din străinătate, de vreo biserică pătrățoasă sau de vreun grup de interese care calcă în picioare cele mai elementare legi ale conviețuirii…

O convenție costă?

Să vezi cît costă un jurnalist evanghelic bun, onest și cu coloană vertebrală, Ionescule…

Într-un an, cîteva biserici, care știți cum merge de-acuma treaba, puteți să organizați una bucată convenție și vă deranjează niscaiva comentarii?…

Dar oare în cîți ani poate produce mediul evanghelic românesc una bucată jurnalist de marcă?

Scria deunăzi Andrei Pleșu despre ceea ce își imagina că poate fi un jurnalist:

„…un harnic și curajos culegător de informații, un comentator calm și echidistant al evenimentelor curente, un ins capabil să-mi ofere datele de care am nevoie pentru a înțelege, a analiza și a-mi face o părere proprie despre ceea ce se întîmplă în realitatea imediată. Sînt de acord că un bun jurnalist poate (și trebuie) să fie îndrăzneț, hărțuitor, necomplezent, tenace în scormonirea faptelor și în identificarea adevărului. Mai cred și că, dacă moderează dezbateri televizate, el trebuie să aibă geniul, sau măcar talentul, de a intermedia între opinii contradictorii, de a fi un manager înțelept al dialogului și al bunei-cuviințe. Evident, aș fi încîntat să constat că jurnalistul are, cînd scrie, și o notabilă înzestrare literară. Dar mă mulțumesc și cu simpla folosire decentă a limbii române.”

Nu-i așa că e mai ușor de organizat o convenție decît a produce un astfel de jurnalist?

Nu-i așa că, uitîndu-vă încă o dată la calitățile bunului jurnalist, puteți recunoaște destule dintre ele în activitatea mea de pe 10 ani?

Sau trebuie să amintesc iar ce etichete mi s-au pus?…

„Cel mai vizibil evanghelic român de pe internet, cu cea mai mare longevitate în mediul virtual.
” – Răsvan Cristian Stoica, 2010

„Cel mai cu vechime jurnalist evanghelic în spațiul virtual.” – Daniel Bulzan, 2007

„Cel mai bun jurnalist creștin al momentului în România” – Mihai Chiriguț, 2006

„Merită cu prisos titlul de Evangelical Media Champion” – Mihai Ciucă, 2007

Dar atîția nu s-au „spetit” măcar să zică un mulțumesc frumos, ce să mai vorbesc de susținere financiară, materială, morală…

An sabatic? Mofturi!…

Sau măcar o săptămînă sabatică?…

Dacă așa v-ați comportat cu mine (vorbesc de instituii si de masele de cititori, nu de UNII care au fost conștienți că o astfel de activitate COSTĂ și m-au ajutat), oare cum vă comportați cu cei care nu au nici notorietatea mea, sau tăria mea, nici viziunea mea, dar care muncesc pe brînci, nu doar pentru o convenție, ci pentru zeci și sute de cauze mai mici, dar importante?

Bă, pocăiților, nu fiți mici la suflet!

Căscați ochii nu doar spre convenții, ci spre locurile și vremurile din care răsar ALTFEL de creștini, nesperat de proaspeți și dedicați…

Și întrebați-vă, bă, pocăiților, cît COSTĂ să apară cîteva astfel de exemplare la fiecare 10-20 de ani…

Că nu vreun Băsescu baptist sau penticostal vă taie pensiile de trăire spirituală, VOI singuri vi le tăiați și apoi strigați că o ducem prost…

Dar ce motive am avea ca să o ducem bine?…

Chiar așa!

M-am înviorat! Să fiu eu al dracului dacă nu sînt destule motive să-i mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat sănătate și cuvinte să mai apuc o dată să vă spurc puțin… bă, pocăiților!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: