Din Mahalaua Evanghelică – 2 septembrie 2012

„Alin Cristea vorbește prostii, ca de obicei… Mă înduioșează până la lacrimi (de crocodil) grija lui față de alții, acuzând într-o manieră mincinoasă Biserica Baptistă Sfânta Treime din Constanța pentru că – vezi Doamne – n-ar profesa dreptatea, adevărul și mila. Păi, tocmai asta făcea biserica respectivă în prima săptămână din august doar că, dacă împricinatul Cristea n-a fost acolo, de unde să știe? Oricum, vorbește gura fără el, iar el fără mintea cea de pe urmă, cu o nesimțire demnă de bătaia la fund cu nuia în public. Are treabă cu Simuț că n-a adus la zi site-ul UEO? Să-i dea Cristea vreo câteva găleți de bani și-o să aibă Simuț grijă și de site. Ce știi amețitul și nesimțitul de Cristea cum se conduce o universitate? Nici eu nu știu, dar mă gândesc că nu-i ușor. Individul însă vorbește, din nou, fără să gândească prea mult, cu o răutate ce merită un scuipat direct între ochi. Nu-i frumos ce spun eu aicea, vraiment, dar dacă organismul uman Cristea spune ce-i trece prin țeastă, trebuie să spun și eu ce-mi trece prin minte. Așa, de dragul artei…”comentariu Sho(t)gun pe blogul lui Cornel Ilioi

1. În primul rînd se pot observa numeroasele injurii și expresii ignobile: „amețitul și nesimțitul de Cristea”, „împricinatul Cristea”, „organismul uman Cristea”, „vorbește gura fără el”, „fără să gândească prea mult, cu o răutate ce merită un scuipat direct între ochi”.

ASTFEL de injurii nu ar trebui să se regăsească pe niciunul dintre blogurile evanghelicilor.

2. Responsabilitatea pentru apariția unor ASTFEL de comentarii aparține celor care administrează blogurile. În acest caz, Cornel Ilioi e vinovat pentru că a permis astfel de comentariu, care nu ar trebui făcut la adresa NIMĂNUI.

Același lucru l-am reproșat și lui Marius Cruceru (și altora), care, deși nu a (prea) folosit astfel de injurii, a permis comentatorilor săi (atît pe primul blog cît și pe al doilea, cel actual) ASTFEL de comentarii, lucru recunoscut, de altfel, de către Marius Cruceru.

3. Cum am arătat și cu alte ocazii, comentariul sub anonimat rămîne una dintre marile probleme din blogosfera evanghelică.

M-am abținut „de obicei” a clama cenzurarea comentariilor sub anonimat (uneori pot exista motive întemeiate atît pentru apelul la anonimat cît și pentru permiterea lui de către administratorul blogului), dar ASTFEL de comentarii, care indică un nivel scăzut de responsabilitate a bloggerilor, readuc în discuția publică necesitatea stabilirii și respectării unor reguli pe blogurile evanghelice care să evite ASTFEL de comentarii injurioase și, de fapt, inutile din punct de vedere al subiectului abordat.

4. Unor ASTFEL de comentatori trebuie să li se bage sub nas, sub ochi, sub creier, de căte ori ori e posibil, acea frază care spune: SÎNT RESPONSABIL PENTRU CEEA CE SPUN EU, NU PENTRU CEEA CE ÎNȚELEGI TU!

Fie din ignoranță, fie din răutate (ambele motive sînt cu totul îngrijorătoare pentru blogosfera evanghelică, unde se presupune că urmașii lui Hristos, deveniți liberi prin adevăr, sînt dedicați adevărului și numai adevărului), comentatorul anonim îmi impută chestiuni de care nu sînt vinovat.

Comentatorul anonim selectează două chestiuni dintr-un articol, de lungime considerabilă, pe care l-am afișat săptămîna trecută pe blogul România Evanghelică:

Săptămîna neagră a festivismului evanghelic românesc

Comentatorul anonim susține, în mod cu totul INEXACT, că eu aș acuza Biserica Baptistă Sfânta Treime din Constanța că „n-ar profesa dreptatea, adevărul și mila”.

Subiectul articolului meu nu este vreo biserică anume și nu am făcut ASTFEL de afirmații la adresa bisericii din Constanța.

A doua chestiune pe care o pescuiește comentatorul anonim e în legătură cu Corneliu Simuț, rectorul Universității Emanuel, avansînd următoarele replici pripite:

„Are treabă cu Simuț că n-a adus la zi site-ul UEO? Să-i dea Cristea vreo câteva găleți de bani și-o să aibă Simuț grijă și de site. Ce știi amețitul și nesimțitul de Cristea cum se conduce o universitate? Nici eu nu știu, dar mă gândesc că nu-i ușor. Individul însă vorbește, din nou, fără să gândească prea mult, cu o răutate ce merită un scuipat direct între ochi.”

a. Prima întrebare care se ridică este următoarea: Dar Corneliu Simuț știe cum se conduce o universitate? A ajuns rector fără a fi prorector sau decan. DE UNDE știe cum se conduce o universitate? Și întrebările curg una după alta: Este Simuț doar o paiață, în timp ce Universitatea Emanuel e condusă tot de către păpușarul-șef Paul Negruț? Care va fi situația peste 5-10 ani? CUM se vor alege decanii, prorectorii și rectorii la astfel de instituții? Nu ar trebui baptișii / evanghelicii din România (și diaspora) să fie atenți la aceste mișcări, care sînt suspecte de corupție?

b. Pentru a simplifica chestiunea, o să menționez (dacă mai e cazul!) că articolul meu e articolul unui jurnalist (independent), „de obicei” nu mă recomand așa. Ce știe un jurnalist despre cum se conduce o universitate? Asta înseamnă că nu o să scrie articole în care o să pună în discuție procedurile care fac o universitate să funcționeze mai bine sau mai prost? Ce știe un jurnalist despre cum se conduce patria? Asta înseamnă că nu o scrie absolut nimic despre președintele mult iubit (sau hulit)?

c. Dar, de fapt, nu despre cum se conduce o universitate e vorba. În articolul meu aminteam de faptul că, pe pagina Universității Emanuel, Corneliu Simuț nu a binevoit nici măcar să completeze Mesajul Rectorului. Pentru asta (și alte informații minime care ar trebui să existe pe site-ul unei universități din secolul XXI) nu e nevoie de „câteva găleți de bani”, ci de minim bun simț, pe care, din nefericire, numeroase site-uri neactualizate ale bisericilor și instituțiilor precum Uniunea Baptistă și Universitatea Emanuel îl indică că lipsește deseori în rîndul evanghelicilor români. Astfel de chestiuni se rezolvă uneori fie și prin voluntariat. (Eu am făcut bloguri pentru mai multe biserici din Oradea, fără să le cer părerea în acest sens. UNELE informații publice circulă astfel în mod normal în spațiul public, iar numărul mare de vizite pe fiecare dintre aceste bloguri indică interesul pentru acest tip de informații. De exemplu, în 13 decembrie 2009, cu ocazia Centenarului Bisericii Emanuel, am afișat poze pe blogul Biserica Emanuel Oradea, numai în ziua respectivă fiind 700 de vizite pe blog.)

5. Totuși, care era subiectul și structura articolului incriminat?

Păi titlul arată despre ce era vorba – festivismul evanghelic românesc.

Și scriam: Aniversările, jubileele, lunile noi, conferințele și congresele își au rostul DOAR dacă sînt respectați parametrii lui Dumnezeu.

Articolul era ocazionat de faptul că, într-o singură săptămînă, evanghelicii români, la Constanța, Cleveland și Seattle, erau implicați în aniversări, dar contextul actual este defavorabil unor astfel de aniversări. Leitmotivul prin care aduceam în atenție parametrii doriți de Dumnezeu era: dreptatea, adevărul, mila.

6. Este ironic faptul că anonimul comentator consideră că „Alin Cristea vorbește prostii, ca de obicei…” într-un comentariu la o postare a lui Corneliu Ilioi care consideră interogațiile mele ca fiind… PERTINENTE! :)

Motivele pentru care cei doi au găsit de cuviință să folosescă textul meu (în loc să-și scrie propriile texte) sînt, probabil, diferite, și nu intenționez să le dau atenție.

7. Ca „de obicei”, mă interesează adevărul, acolo unde se pot cunoaște date concrete și suficiente…

Este adevărat că „de obicei” Alin Cristea vorbește prostii?

NU!

Poate că UNEORI Alin Cristea vorbește prostii… Dar nu „de obicei”…

Astfel de nerozii (cu totul răutăcioase) precum comentariul anonimului Sho(t)gun mă obligă, cel puțin din cînd în cînd, să aduc aminte cititorului cine e, totuși, Alin Cristea.

„Cel mai vizibil evanghelic român de pe internet, cu cea mai mare longevitate în mediul virtual.” – Răsvan Cristian Stoica, 2010

„Cel mai cu vechime jurnalist evanghelic în spațiul virtual.” – Daniel Bulzan, 2007

„Cel mai bun jurnalist creștin al momentului în România.” – Mihai Chiriguț, 2006

„Merită cu prisos titlul de Evangelical Media Champion.” – Mihai Ciucă, 2007

„Pentru unii, nenumăratele proiecte culturale pe care le-a inițiat sau în care este implicat Alin Cristea sunt pură apă de ploaie. Pentru mine însă, Confesionala, Revista revistelor culturale, Thymos și, mai nou, România Evanghelică, sunt proiecte pe care niciun om cinstit și lipsit de prejudecăți nu are cum să le treacă cu vederea.” – Dănuț Mănăstireanu, 2009

„Alin Cristea a jucat un rol absolut esential in conturarea unei prezente evanghelice consistente in spatiul virtual.” – Dănuț Mănăstireanu, 2009

Pînă și pătrățosul Marius Cruceru a scris: „Alin poate fi un partener de discuție excelent. Are curiozități, întrebări și o neliniște a spiritului continuă, o sete de cunoaștere nestăvilită. Poate improviza pe moment în dialog, ceea ce ajută la dinamica discuției.”

Așadar, una e să nu îl suporți pe Alin Cristea, alta e să spui despre el că „de obicei” vorbește prostii.

Poți găsi destule defecte la „organismul uman Cristea”, dar nu că vorbește prostii „de obicei”… :)

8. Dar nu despre Alin Cristea e vorba însă în toată discuția asta, ci despre fiecare dintre noi, cînd dăm nas în nas pe Internet cu organisme umane precum Alin Cristea.

Tipul ăsta de organisme umane are „prostul” obicei de a te confrunta cu tine însuți (zis-a cîndva Vindecătoru ceva despre Rotundu referitor la chestiunea asta…). Te farmecă mai întîi cu cîteva IDEI (și informații), apoi te enervează cu anumite formule (vai ce-a zis-o!), care rămîn memorabile, se leagă de unii și de alții într-un mod în care numai aceste organisme umane pot să o facă și, în cele din urmă, cazi în ispita comentariilor pripite, care relevă ignoranță și… răutate. Neatenție și rea intenție…

În cele din urmă, te trezești „singur” cu tine însuți, organismul uman, Cristea sau cu alt nume, a dispărut, rămîi doar tu cu conștiința ta…

Sau cu întrebarea dacă mai ai… conștiință.

9. Încerc să închei, totuși, pe încă o notă ironică (de fapt, amar ironică) – însuși comentatorul anonim / comentatoarea anonimă recunoaște: „Nu-i frumos ce spun eu aicea, vraiment…” :)

Gustul amar al ironiei situațiunii rezidă însă din argumentul pe care îl folosește (pentru a-și liniști conștiința? sau doar eventualii critici?): „…dar dacă organismul uman Cristea spune ce-i trece prin țeastă, trebuie să spun și eu ce-mi trece prin minte. Așa, de dragul artei…”

Ca să vezi la ce folosește blogosfera evanghelică – să producă un șir nesfîrșit de formule rezultate din țestele evanghelicilor români…

Bunicule, mă tem că prea e gogonată.

Să vorbească și nea Ion, că și el e om… – cam așa se trezesc muuuulți pocăiți că ar avea ceva de spus în spațiul public…

Dar nu oricine poate spune orice oricum oriunde oricui…

Rămîne valabilă interogația din finalul articolului:

Într-o astfel de săptămînă neagră a festivismului evanghelic românesc, oare CINE, CUM, UNDE îi va provoca pe evanghelicii români să renunțe la zdrențele festivismului și să ia în seamă ultima modă retro, coborîtă tocmai din sferele cerești, a jugului libertății și a artei responsabilității?

2 răspunsuri to “Din Mahalaua Evanghelică – 2 septembrie 2012”

  1. cornelilioi Says:

    Stimate Domn Alin Cristea, am citit acest articol si iti dau dreptate din doua puncte de vedere:
    1). nu trebuia sa las pe blog aceste comentarii provocatoare. Am decis sa le sterg chiar acum;
    2). de regula nu aprob „anonimii”.

    Nu ma scuz, dar fiind prea ocupat cu Conventia Penticostala si schitele predicilor pe care incercam sa le editez nu am dat prea mare importanta comentariilor anonime. Sa fiu sincer, nici nu le-am citit in intregime decat acum. Sa auzim numai de bine!

    P.S. Intrebarile chiar sunt ….pertinente, de aceea am repostat articolul dumitale.

  2. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: