Dicționar evanghelic de teologie: Postmodernism

Apariția în românește a volumului de 1.300 de pagini este un eveniment, din păcate nebăgat în seamă (încă) de teologii, absolvenții, studenții evanghelici, dar nu numai, din România (și străinătate). Nu știu să fi apărut vreun articol despre dicționar în afară de semnalarea lui Silviu Tatu – Cine sunt evanghelicii și ce cred ei?. Dar mă tem că dicționarul nu va clarifica prea mult chestiunea: „cine sunt evanghelicii și ce cred ei”…

Mă tem că evanghelicii români nu sînt dispuși să se definească în vreun fel TEOLOGIC / ETIC / CONFESIONAL, fiind înlemniți în forme ghetoizate de activism provincial care culminează cu adunări de sărbătoare, congrese, convenții, praznice și luni noi, care, în contextul actual, reflectă mai degrabă dezorientare identitară.

E de ajuns să ne amintim de penibila secțiune despre Duhul Sfînt din Mărturisirea de credință a Cultului Baptist sau faptul că decizia Uniunii Baptiste de a-i retragere ordinarea lui Iosif Țon nu este formulată pe baza documentelor de funcționare – Mărturisirea de credință și Statutul Cultului Baptist.

Iar Marius Cruceru a reiterat faptul că Sexul premarital este epidemic în bisericile evanghelice

Primele subiecte despre care am fost curios cum sînt prezentate în Dicționarul Evanghelic de Teologie au fost: Postmodenism, Mișcarea carismatică, Semi-pelagianism, și apoi, obligat de subiectul teologiei postmoderne, Teologia postliberală.

Sînt interesat de postmodernism de mai bine de 15 ani și mi-am făcut lecturi numeroase despre ceea ce se poate denumi cu formula: Introducere în postmodernism.

Din punctul acesta de vedere, voi face comentarii despre articolul Postmodernism din Dicționarul evanghelic de teologie – DET.

DET conține 1.300 de articole în cele 1.300 de pagini ale sale, așadar o medie de 1 pagină (2 coloane) pentru un articol. Desigur, unele articole sînt mai scurte, alte sînt mai lungi.

Articolul despre postmodernism are alocate mai bine de 5 pagini (10 coloane), fiind semnat de Bruce Ellis Benson, unul dintre cei 200 de autori.

Este o lectură dificilă, atît ca lungime, cît și ca și concepție eseistică. Mai exact, studenții de la filosofie ar putea găsi articolul interesant din perspectivă filosofică, însă un astfel de articol, într-un dicționar amplu precum DET, nu oferă suficiente elemente de Introducere în postmodernism, din articol lipsind nume consacrate în studiile postmodernismului, precum Jean Baudrillard, Jurgen Habermas, Gianni Vattimo, Paul Ricouer, Zygmunt Bauman sau în studiul teologiei secolului XX, precum Jurgen Moltmann, Rudolf Bultmann, Stanley Hauerwas.

Autorul articolului este interesat să prezinte modul în care gîndirea modernă a fost urmată de cea postmodernă, dar nu prezintă subiectul în modul pedagogic în care apare în multe scrieri ale evanghelicilor, cu tabele comparative despre caracteristicile modernismului și postmodernismului, puse în poziții antagoniste. Benson prezintă rădăcinile moderne ale gândirii postmoderne, astfel că o pagină din cele 5 este dedicată… Modernității.

Din punctul acesta de vedere, articolul este unul folositor, discursul fiind pe linia istoriei ideilor din perioada modernității și postmodernității.

Însă, din punctul de vedere al Introducerii în postmodernism, articolul nu este de folos pentru cei care doresc să-și formeze o imagine de ansamblu despre postmodernism.

Dacă postmodernismul este termenul de referință aplicat unei vaste game de evoluții în domeniile de teorie critică, filosofie, arhitectură, artă, literatură și cultură, este evident că articolul din DET despre rădăcinile moderne ale postmodernismului nu cuprinde informații din domenii precum arhitectură, artă, literatură.

Dar ceea ce intrigă la un astfel de dicționar de teologie este faptul că nu există un articol despre teologia postmodernă, nu doar articole cu titlul Teologia eliberării sau Teologia postliberală.

Articolul „Teologia postliberală”, 2 pagini și jumătate, se concentrează asupra a două nume: Hans Frei și George Lindbeck.

Articolul despre postmodernism are următoarele titluri la Bibliografie:

D. Allen, Christian Belief in a Postmodern World: The Full Wealth of Convinction
D.A. Carson, Gagging of God: Christianity Confronts Pluralism
D. Dockery, ed., Challenge of Postmodernism: An Evangelical Engagement
L. Gilkey, Naming the Whirlwind: The Renewal of God-Language
S. Grenz, Primer on Postmodernism
D.R. Griffin, W. Beardslee și J. Holland, Varieties of Postmodern Theology
D. Harvey, Condition of Postmodernity
R. Lundin, Culture of Interpretation: Christian Faith and the Postmodern World
J.-F. Lyotard, Postmodern Condition: A Report of Knowledge
A. MacIntyre, Whose Justice? Whose Rationality?
J.R. Middleton și B. Walsh, Truth Is Stranger Than It Used to Be: Biblical Faith in a Postmodern Age
T. Oden, After Modernity … What?: Agenda for Theology
T. Phillips și D. Onkholm, ed., Nature of Confession: Evangelicals and Postliberals in Conversation
J. Sire, Universe Next Door: A Basic World View Catalog, rev. ed.
A. Thiselton, Interpreting God and the Postmodern Self: On Meaning, Manipulation and Promise
G. Veith, jr, Postmodern Times: A Christian Guide to Contemporary Thought and Culture

Unele cărți din listă au apărut în românește:

David Harvey, Condiția postmodernității
Jean Francois Lyotard, Condiția postmodernă
James W. Sire, Universul de lângă noi: Un catalog al concepțiilor fundamentale despre lume și viață

În The Gagging of God (p. 79-80, ed. 1996), D.A. Carson scrie că nici Taylor și nici Habermas nu reprezintă vocea dominantă a postmodernității teologice, în America, cel puțin, onoarea revenindu-i lui David Tracy, căruia DET îi rezervă o jumătate de pagină (o coloană).

De asemenea, D.A. Carson îl citează pe David Ray Griffin – Varieties of Postmodern Theology, care identifică 4 tipuri de teologie postmodernă:

a. A thorough capsize to deconstructive postmodernism, often espound by literary crisis in their readings of the Bible, with no reading ever declared incorrect or exclusively correct;

b. Liberationist postmodernism, which tends to divert attention from methaphysical questions in favor of urgent response to politica and social injustices;

c. Constructive postmodernism, which argues that some sort of metaphysics is still possible, and which usually opts for some form of process theology;

d. Conservative or restorationist postmodernism, which accepts some of the insights from postmodernism (and from modernism too, for that matter), but argues that insights from the premodern period have been too long ignored. This stance is not simply a coll to go backward, in that it does interact with and partially accept postmodern critique.

În The Cambridge Companion to Postmodern Theology, Kevin J. Vanhoozer, editor, îl citează pe Terrence W. Tilley – Postmodern Theologies: The Challenge of Religiois Diversity, care face o clasificare similară a tipurilor de teologie postmodernă:

a. constructive (David Ray Griffin, David Tracy)
b. a/theological dissolutions (Thomas Altizer, Mark c. Taylor)
c. postliberal (George Lindbeck)
d. communal praxis (Gustavo Gutierrez, James W. McClendon)

Vanzooher scrie:

The seven types represent various ways that theologians are negotioating the conditions of postmodernity. On some points, the seven are far apart. Some, for example, like reconstructive theology, believe that there is still room for metaphysics in postmodernity, thought of a holistic rather than atomistic variety. Others, like postmetaphysical theology, contend that all forms of ontotheology must be left behind. Perhaps the most significant question concerns the nature of the postmodern condition: is it a stipulative condition, a requirement that must be met before theology can speak of God? Is postmodernity simply the latest extratextual framework into which theology must translate its discourse in order to be considered legitimate? In exorcising the demon of individual rational autonomy from the subject of theology, how can we avoid other demons, some of them postmodern, from taking their place? Is postmodern theology simply a matter of exchanging one philosophical master for another, so that one now correlates with postmodern interests and concerns rather than modern ones? Or, alternatively, does doing theology under the conditions of postmodernity mean that philosophy and culture no longer set the agenda, that one need no longer correlate? In short: does postmodernity represent a new bondage or does it set the captives free?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: