Biserica intențională (1)

Biserica intențională – Mark Dever, Paul Alexander, Editura Făclia, Oradea, 2011, 244 p.

“Dacă ați citit și alte cărți pe care le-am publicat despre biserică, veți observa că aceasta e concluzia practică a unei trilogii. Prima carte, Nouă semne ale unei biserici sănătoase, reprezintă diagnosticul simplu pe care l-am dat multor biserici americane evanghelice și tratamentul sugerat de mine pentru vindecarea lor. Este cea mai generală și mai elementară carte. A doua facă a proiectului a fost publicarea cărții Polity (Guvernare), urmată de câîteva concluzii practice bazate pe ea și cuprinse în cartea Manifestarea gloriei lui Dumnezeu. În aceste cărții am abordat mai detaliat subiectele calității de membru, disciplinei și conducerii bisericii și am dat câteva aplicații practice. Însă în acest volum Paul și cu mine încercăm să oferim niște practici optimepentru trăirea ecleziologiei prezentate în celelalte cărți. În capitolul meu din cartea lui Danny Akin și a lui David Dockery A Theology for the Church puteți găsi o sinteză teologică utilă pe tema bisericii.” (p. 16)

D.A. Carson: “Punctul forte al acestei cărți scurte îl reprezintă combinația rară dintre reflecția teologică și sfaturile practice. Sunt multe cărțile care oferă una dintre cele două perspective; însă rareori găsim acel volum care să cerceteze în profunzime Scriptura și teologia, ajungând în acest fel să aibă și “valoare de piață”, dar și rolul de manual explicativ al dimensiunilor pe care le are lucrarea de slujire în biserică.”

Albert Mohler: “Biserica lui Isus Cristos este asaltată în zilele noastre de o gamă confuză de consultanți, consilieri și analiști – toți gata să ofere cel mai recent sfat managerial. Cum poate biserica să își recapete echilibrul în mijlocul unei asemenea avalanșe de sugestii? Ei bine, apariția cărții Biserica intențională a lui Mark Devern nu putea fi mai oportună! Iată unul dintre cei mai fideli și profunzi pastori ai timpurilor noastre, care vorbește despre cele mai importante aspecte din viața bisericii. Mark Dever refuză să separe teologia de viața adunării, combinând înțelepciunea pastorală cu învățătura biblică clară. Această carte este un antidot puternic pentru abordările pragmatice ale zilelor noastre – și o respingere a celor care argumentează că teologia pur și simplu nu este practică.”

Thom S. Rainer: “Mark Dever este profund preocupat de sănătatea bisericii. Și-a dedicat viața și lucrarea sarcinii de a conduce o biserică sănătoasă pentru gloria lui Dumnezeu. În Biserica intențională dr. Dever și Paul Alexander ne îndrumă în aplicarea practică a principiilor biblice pe care Mark Dever le-a promovat ani de-a rândul. Citiți acest volum în care veți descoperi bazele biblice ale modului în care trebuie abordată problema conducerii bisericii pentru ca aceasta să devină biserica pe care Dumnezeu a intenționat-o să fie.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: