Biserica intențională (4)

Biserica intențională – Mark Dever, Paul Alexander, Editura Făclia, Oradea, 2011, 244 p.

“Învățătura este totul. Prin aceasta nu vreau să spun că singurul lucru pe care trebuie să îl facă un pastor e să dea învățătură. Nici nu promovez o ortodoxie lipsită de viață. Ce vreau să spun prin aceasta e că tot ce se întâmplă în față în timpul adunării de închinare este parte din lucrarea bisericii de a da învățătură. Totul dă învățătură, fie că avem sau nu această intenție. Cântările îi învață pe oameni doctrina și îi învață să manifeste o afecțiune potrivită față de Dumnezeu. Rugăciunile tale (sau lipsa lor) îi învață pe oameni cum să se roage ei înșiși. Genul de rugăciune pe care tu o înalți în public (sau pe care nu o înalți) îi învață pe oameni despre diferențele importante dintre rugăciunile de adorare, mărturisire, mulțumire și cerere. Modul în care administrezi sacramentele îi învață pe oameni despre sensul lor și chiar despre sensul Evangheliei. Predicarea ta îi învață pe oameni cum să studieze și să folosească Biblia în mod corect. Totul, de la chemarea la închinare până la benedicția de la final, are rol de învățătură. Învățătura e totul.

Dacă ești pastorul predicator principal la biserica ta, Dumnezeu îți va cere socoteală în mod deosebit pentru tot ce se petrece în față în timpul adunărilor de închinare ale bisericii tale. Parte din rolul tău, așadar, este să fii intențional și precaut atunci când planifici acele servicii pentru ca ele să reflecte locul central al lui Dumnezeu și locul central al Evangheliei la care biserica este chemată. Implică-te în planificarea serviciilor de închinare ale bisericii. Alege imnuri și refrene de închinare care preamăresc splendoarea caracterului lui Dumnezeu și a faptelor Lui, care ne ridică privirea de la noi înșine și de la preocupările noastre înspre Cristos și crucea Lui. Asigură-te că muzica pe care o alegi conține versuri centrate pe Dumnezeu și că ea atrage atenția asupra lucrării Duhului în viața bisericii.

Atunci când conduci serviciul de duminica dimineață, spune rugăciuni saturate de pasaje din Scriptură folosite în mod corect – poate chiar unul din pasajele ce va fi citit cu voce tare în timpul serviciului sau pasajul care va fi predicat în acea dimineață. Include rugăciuni de adorare în comun, de mărturisire a întregii biserici, de mulțumire în comun și de cerere pentru ca în felul acesta să modelezi o viață de rugăciune personală sănătoasă pentru adunare. Ține predici care oglindesc ideea principală a pasajuolui pentru ca astfel să prezinți drept model pentru adunare cum se studiază și cum se aplică Biblia în mod responsabil. Asigură-te că tema teologică a pasajului care va fi predicat este prezentă și în cântările și chiar în unele din rugăciunile care sunt înălțate.

Aceasta va însemna că în lucrarea ta va trebui să îți rezervi timp (două – trei zile) pentru a planifica serviciile în avans – poate trei sau patru luni de servicii de biserică în avans. Chiar dacă la început îți va fi greu, vei avea libertatea de a crea întregi servicii de închinare care reflectă o continuitate tematică și nu te vei afla sub presiunea planificării serviciilor de la o săptămână la alta.” (p. 100-101)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: