Epicentru (1)

Epicentru – Joel C. Rosenberg, Editura Scriptum, Oradea, 349 p.

“Atunci când Saddam Hussein a dat ordinul invadării Kuweitului în 1990 și a amenințat să folosească arme chimice pentru a distruge jumătate din Israel, Washington Post descria evenimentul drept un “cutremur de ordin politic” ale cărui șocuri ulterioare “aveau să fie apocaliptice pentru lumea arabă”.

Atunci când SUA și forțele aliate au invadat Afganistanul în 2001 și Irakul în 2003 și au jurat să instaureze primul stat democratic în regiune, în afară de Israel, Associated Press a numit aceste acțiuni drept “cutremur politic” care “au cutremurat toate fundamentele politice ale Orientului Mijlociu”, o afirmație care a făcut înconjurul lumii.

Când în vara anului 2005 iranienii au ales un nou președinte care a jurat să accelereze programul nuclear al Teheranului și a provocat o confruntare directă cu Statele Unite (“Marele Satan”) și Israel (“Micul Satan”), agenția France-Presse acaracterizat alegerea drept “cutremur politic”.

Acestea nu au fost exemple izolate. Moartea lui Yasser Arafat a fost descrisă în media drept “cutremur politic”. La fel accidentul vascular al lui Ariel Sharon și subita lui îndepărtare de la putere, precum și ascensiunea rapidă a puterii grupării Hamas în Fâșia Gaza la scurt timp după aceea. Într-adevăr, o căutare într-o importantă bază de date de știri a găsit 729 de știri publicate sau transmise în ultima decadă care au descris evenimentele tumultoase din Orientul Mijlociu drept “cutremure politice”. Și acestea nici nu se apropie de includerea primei răscoale palestiniene (intifada) din 1987-1988, războiul irano-irakian din anii ’80, detronarea șahului Iranului și invadarea de către Uniunea Sovietică a Afganistanului în 1979, embargourile petroliere ale arabilor din anii ’70, războiul Yom Kippur din 1973, războiul de șase ani [zile] din 1967, renașterea statului Israel din 1948, sau orice atac terorist sau negociere de pace care au avut loc În ultimele câteva decade.

E cert, mare parte din politica din regiune este de nepătruns și confuză pentru gândirea occidentală. Însă un lucru este tot mai cert: ochii tuturor națiunilor sunt îndreptate asupra Israelului și a Orientului Mijlociu, epicentrul spectaculoaselor evenimente care zguduie lumea noastră și ne hotărăsc viitorul. Iar acum se coace o nouă criză.” (p. 11-12)

Joel C. Rosenberg, celebru autor american – cărțile sale despre terorism, evenimente mondiale recente și apropiata distrugere a lumii privită din perspectiva profeției biblice s-au vândut în perste un milion de exemplare –, este editorialist politic la World Magazine și strateg de comunicații. Colaborează cu câteva publicații americane, precum Wall Street Journal, National Review și Policy Review. A lucrat alături de personaje influente din lumea afacerilor, politicii și mass-media, printre care Steve Forbes, Rush Limbaugh și fostul prim-ministru israelian Benjamin Netanyahu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: