Culegerea Jubilate – recenzie de Alin Cristea

NOTĂ: Articolul a apărut în revista electronică Confesionala, nr. iunie – august 2003.

Culegerea Jubilate este cel mai bun produs din istoria neo-protestanţilor din România, în ceea ce priveşte închinarea publică.

Jubilate nu este o colecţie de cîntări pentru cor, deşi poate fi folosită şi în acest sens. Există culegeri masive de piese corale:

Cîntările Evangheliei, compilate de Ieremia Hodoroabă (1978) – conţine 671 de cîntări
Cîntările Evangheliei (redactor responsabil de carte fiind Daniel Stăuceanu) apărută în 1981 la Editura Uniunii Comunităţilor Creştine Baptiste din R.S. România – peste 200 de piese corale
Antologie de cîntări corale creştine (1998), ediţie îngrijită de Daniel Stăuceanu şi apărută la Editura Institutului Biblic “Emanuel” din Oradea – peste 300 de piese corale

Jubilate reprezintă o redirecţionare a închinării comune din spaţiul confesional neo-protestant în concordanţă cu practicile contemporane din alte ţări. Aceasta nu înseamnă că găsim în această colecţie de imnuri creştine doar piese contemporane, ci înseamnă că Jubilate propune o înnoire a repertoriului eclesial în ritmul natural  în care are loc în prezent o astfel de actualizare în alte ţări. La fel de important, această revigorare muzicală a închinării este propusă pe linia “bunelor tradiţii muzicale stabilite de-a lungul istoriei Bisericii”. Este de remarcat consistenţa teologică a pieselor muzicale propuse în această culegere. Nu în ultimul rînd, citim în Prefaţă că “pe lîngă funcţia comunitară, culegerea se poate utiliza şi ca o sursă de înălţare spirituală a credincioşilor în cadrul relaţiei lor persoanle cu Dumnezeu”.

Voi pune în discuţie mai multe aspecte ale acestei culegeri de cîntări, cu speranţa că se va institui şi la neo-protestanţii români bunul obicei de a evalua o apariţie editorială, astfel încît să fie remarcate atît părţile bune, care vor constitui astfel modele de urmat, cît şi lacunele, inconsecvenţele, erorile, care vor putea fi astfel înlăturate în următoarea ediţie sau într-o altă apariţie editorială de acelaşi timp.

Pentru evaluare am consultat Cîntările Evangheliei, volumul I (1998), editat de Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România şi voi folosi această ocazie pentru a face aprecieri critice şi asupra acestui volum.  Am consultat, de asemenea, culegerile de cîntece creştine Praise (expanded 2nd edition), 1990, o colecţie de 277 de cîntări de laudă, şi Spirit of Praise, 1984, cu peste 200 de piese muzicale creştine.

Culegerea Jubilate conţine acel tip de creaţii muzicale pe care le numim, în limbajul de lemn confesional, “cîntări”, acele partituri de o pagină sau două, cu melodii destul de uşor de reţinut, care, în cele cîteva strofe şi un refren, exprimă dogme creştine şi sentimente umane. Cele 110 cîntări din Jubilate sînt organizate tematic. Deşi, demn de lăudat, culegerea începe cu piese dedicate Sfintei Treimi, acestea sînt doar în număr de 4. În schimb, aproape 40 sînt dedicate subiectului Dumnezeu Fiul. Există doar 2 piese despre Duhul Sfînt. Mai mult de 40 sînt încadrate la subiectele Poporul lui Dumnezeu şi Biserica. Ca de obicei, închinarea baptistă e mai mult hristologică şi eclesiologică şi mai puţin pneumatologică şi trinitariană.

Editorul coordonator (şi directorul fundaţiei Jubilate) este Iulian Teodorescu, presbiter (responsabil cu închinarea) în Biserica Baptistă nr. 8 “Credinţa” din Oradea, din care fac şi eu parte. Corectarea teologică aparţine celor doi pastori ai bisericii, din comitetul editorial mai făcînd parte încă doi membri ai bisericii. Iată ce m-a făcut să mă refer mai sus la “închinarea baptistă”, însă, cu siguranţă, acest volum este de folos oricărei comunităţi de creştini ca “instrument folositor în dialogul credincioşilor cu Dumnezeu”. De asemenea, din comitetul editorial au mai făcut parte încă trei români şi trei americani, românizaţi deja de mulţi ani ca profesori la Universitatea “Emanuel” din Oradea, secţia muzică bisericească.

Revenind la tematica culegerilor de cîntări comune, se poate observa accentul hristologic masiv în cele cadrul celor 336 de cîntări din colecţia oficială a cultului baptist, Cîntările Evangheliei (1998). La indexul tematic putem citi: Slăvirea Numelui lui Isus, Isus Mîntuitorul, Prezenţa Mîntuitorului, Cuvîntul Domnului, Pe urmele Domnului, Cina Domnului, Botezul Domnului. La tema Sărbătorile Domnului: Naşterea Domnului, Suferinţele Domnului, Învierea Domnului şi… Lucrarea Duhului Sfînt! Celei de-a treia persoane din Sfînta Treime nici măcar nu i se acordă spaţiu separat. Sînt doar 10 cîntări despre Duhul Sfînt, adică 3%! Comparînd: Zidire spirituală – 60, Siguranţa mîntuirii – aproape 50, Sfinţire şi consacrare – 40, Rugăciune – peste 30. Dacă mai apelăm, pentru comparaţie, şi la vechea ediţie a Cîntărilor Evangheliei (ediţia a X-a), găsim doar 6 cîntări despre lucrarea Duhului Sfînt, ceea ce înseamnă doar 1% din cele 780 de cîntări.

Această ediţie este din 1968 (!), de pe vremea cînd mă năşteam eu, şi este încă folosită în multe biserici baptiste din România. Un prieten pastor îmi spunea că e o realizare faptul că în biserica lui se foloseşte volumul din 1998. Ei bine, atunci cînd am trecut în revistă acest volum, pentru actualul articol, mi-am adus aminte de ce îmi spunea o personalitate a culturii române referitoare la triumfalismul regăsit în rîndul baptiştilor (eticheta triumfalismului se poate extinde şi la celelalte confesiuni neo-protestante). Desigur, nu se referea la cîntări. Acest volum 1 mai păstrează marşuri “cu naftalină” precum: Trezeşte-te, tu, care dormi; Stai pe loc şi te gîndeşte; Vino la Isus, nu-ntîrzia; Sus la lucru; Voi, ostaşi, ‘nainte!, destule fiind preluate de fanfare şi orchestre de mandoline (în secolul XXI…). Neinspirat triumfaliste sînt şi: O, cît mă simt de fericit; La ora noastră biblică (cu cuvinte schimbate pentru La ora duminicală); Scriptura-i cartea Domnului (cu cuvinte schimbate pentru Sfînta Scriptură deschisă); Viaţă tinerească. Pentru a da exemple de cîntări dinamice contemporane: Tu ne-aduci dimineaţa zorii (Să străluceşti, în engleză: Shine, Jesus, Shine) care apare, surpriză, în CE, vol 1, dar nu în Jubilate, probabil din cauza neachiziţionării copyright-ului.

O altă categorie de cîntări “cu naftalină” sînt cele cu iz de romanţă: În nemărginita-Ţi milăDe dorul Tău, Isus iubit; Isuse, culme minunată. Mai sînt cîntări pe care nu ştiu cum să le cataloghez decît “bătrîneşti”, ele însoţind întîlnirea molcomă a credincioşilor la rugăciune duminica dimineaţă: Dimineaţă, dimineaţă, bine ai sosit la noi; Al rugii ceas; Inima mea Domnului.

Ei bine, primul aspect pozitiv al culegerii Jubilate este că ne scapă de aceste tipuri de cîntări. Piesele muzicale propuse sînt proaspete şi, în acelaşi timp, consistente: Bunătăţile Domnului nu se sfîrşesc; Încrede-te în Domnul; Cum doreşte un cerb; Azi Domnul este Păstorul meu; Serv-Împărat; Mare e El (şi vrednic de slavă); Cînd lupta e-aproape. Traducerile din limba engleză sînt de un bun gust încîntător.  Cele mai multe adaptări ale textului în limba română aparţin lui Iulian Teodorescu (circa 20) şi Carmen Gavril, sora lui (circa 20). Aranjamentele muzicale aparţin lui Iulian Teodorescu (30), Daniel Moţocan (12), Ken Tucker (6).

Un element remarcabil care conturează o etapă în evoluţia muzicii de închinare a neo-protestanţilor din România îl constituie compoziţiile originale. Din cele 8 piese compuse de Iulian Teodorescu, prezente în colecţia Jubilate, sînt cîteva care ne încîntă: Dumnezeu creator, De trei ori sfînt, Te iubesc şi-Ţi cînt, Să-Ţi cînt Ţie.

Chiar dacă i se adaugă şi alţi compozitori români, cu una, două sau trei piese, ponderea cea mai mare  o au tot compozitorii de limbă engleză: peste 50 de compozitori, ale căror piese constituie aproximativ 80% din culegere. Cele mai multe sînt cele ale lui Graham Kendrick (4) şi Twila Paris (4). Michael W. Smith e prezent doar cu 3 cîntece, iar Michael Card, doar cu El Shaddai. Mai întîlnim 2 melodii tradiţionale americane şi cîte una englezească, evreiască şi franceză.

Doar 2 melodii tradiţionale româneşti şi doar 4 compoziţii ale prolificului Nicolae Modoveanu. Ar fi putut fi prezente măcar Numai harul (În umblarea mea prin lume) şi Crucea-i ascultarea. Cînd Isus Hristos m-a mîntuit, o compoziţie a lui Nelu Mureşan ar fi putut figura în colecţie, fiind şi reprezentativă pentru stilul de compoziţie din anii ’80. Toate cele trei piese menţionate sînt prezente în CE, vol. 1. Însă nici Jubilate, nici CE nu prezintă Într-un staul mic, un colind de Daniel Stăuceanu.

În Prefaţa la culegerea Jubilate, Comitetul Editorial menţionează următorul aspect: “Culegerea de imnuri ‘Jubilate’ propune o redescoperire a bunelor tradiţii muzicale stabilite de-a lungul istoriei Bisericii.” Dacă luăm această afirmaţie în modul cel mai serios cu putinţă, atunci înseamnă că Jubilate nu şi-a atins scopul, numărul de 110 fiind destul de mic pentru a reuşi o astfel de panoramă a tradiţiilor muzicale de sute de ani. O, vino, azi, Emanuel (CE, vol 1, nr. 335), un frumos imn gregorian, şi-ar fi meritat locul în Jubilate. Perioada de la Reformă încoace e slab reprezentată de Martin Luther (1) şi Charles Wesley (2). Lipsesc melodiile evreieşti. Lipsesc clasicile imnuri O, Doamne mare, cînd privesc eu lumea; Măreţul har; Glorie, glori, Aleluia. Lipseşte O, noapte preasfinţită.

Dacă afirmaţia se referă la orientarea compoziţională şi interpretativă pe care o presupune o astfel de culegere, cred că şi-a atins scopul. E cel mai motivant instrument pe care îl avem în mînă pentru o închinare proaspătă, consistentă, relevantă atît pentru cei ce frecventează întîlnirile bisericii în mod regulat, cît şi pentru cei ce intră în contact cu astfel de cîntări într-un mod informal. Aceste cîntări instituie o atmosferă de meditaţie, dar şi de entuziasm comunitar. Ne ajută să ne exprimăm identitatea eclesială, dar şi ne verticalizează sentimentele, răspunzînd acţiunilor trecute şi prezente ale Sfintei Treimi în istoria omenirii şi în istoria personală a celui ce cîntă sau ascultă aceste cîntări.

Marea lipsă a volumului Jubilate o constituie acordurile în notaţia internaţională desupra portativului. Îndeobşte cunoscute ca “acordurile pentru chitară”, ele sînt mai mult decît atît. O astfel de notaţie ajută pe oricine care acompaniază, la orgă, de exemplu, să urmărească traseul armonic al piesei şi, mai mult, să se perfecţioneze în ceea ce priveşte structura armonică ce poate fi construită pentru o melodie. Aceste notaţii ale acordurilor pot fi simple (precum în Scripture in Song), sau mai complexe (precum în Praise). Practica aceasta este încetăţenită de mulţi ani în Occident, dar încă nu a apărut la noi şi constituie una din cauzele pentru care acompaniamentele consistente sînt realizate doar de cîţiva, care cunosc bine partitura sau care sînt “urechişti” talentaţi. În ambele cazuri, experienţa contează, în sensul de evoluţie, care nu poate avea loc fără evaluare critică.

Un aspect inedit al culegerii Jubilate îl constituie inserarea de compilaţii de citate şi parafrazări ale unor pasaje din Scriptură, organizate în jurul unor teme specifice. “Inserarea acestor texte are şi menirea de a stimula creaţiile de acest gen, în vederea ancorării timpului de închinare cît mai mult în Scriptură. Însoţite de imnuri, meditaţii, rugăciuni şi, bineînţeles, de proclamarea Cuvîntului, ele pot fi unelte puternice pentru credincioşii care vor să se închine în duh şi adevăr.

Un aspect deosebit de important pentru stadiul actual al practicilor confesionale româneşti îl constituie menţionarea numelor compozitorilor, textierilor, ale celor care au adaptat textul în româneşte, ale celor care au făcut aranjamentul muzical şi, mai ales, a copyright-ului. Jubilate nu menţionează compozitorul doar la două piese (la 5 menţionează: anonim, şi lipseşte o literă pentru Jamie Owens-Collins la pag. 107, conform Praise, nr. 165) În schimb CE, vol 1, nu menţionează compozitorul la 77 de piese, ceea ce înseamnă aproape 25%. De asemenea, la peste o sută de cîntări (30%)  nu le cunoaştem autorul sau traducătorul, lucru ce nu se întîmplă, în Jubilate, decît în 9 cazuri. În aceste condiţii apare destul de bizară, pretenţia de copyright a cultului baptist şi menţiunea “Toate drepturile rezervate”. Jubilate, însă, merită toate aprecierile pentru imensa şi obositoarea muncă de a obţine copyright şi pentru a fi rezistat tentaţiei de a publica vreun material fără copyright. Există o notă la începutul cărţii care merită toată atenţia:

“Unul din scopurile Editurii Jubilate este de a încuraja viaţa de închinare a bisericilor prin publicarea de cărţi, culegeri de cîntări etc. Recunoaştem totodată responsabilitatea de a fi oneşti faţă de autorii acestor materiale, răsplătiindu-i pentru munca lor. De aceea, în culegerea ‘Jubilate’, fiecare imn este însoţit de datele specifice privind autorul şi editurile care administrează drepturile de autor. Permisiunea publicării acestor imnuri a însemnat atît o muncă istovitoare pentru contactarea deţinătorilor de drept, cît şi o investiţie financiară considerabilă. Vă rugăm să nu fotocopiaţi această carte. Procedînd astfel veţi onora drepturile celor care au compus imnurile incluse în culegere.”

Acest “Vă rugăm să nu fotocopiaţi” este cel mai elegant mod pe care l-am întîlnit pînă acum de a semnala problema morală a drepturilor de autor. Seria de lucrări corale bisericeşti “În mijlocul laudelor” are însă  menţiunea clară: “Toate partiturile din această culegere sînt protejate prin legea dreptului de autor. Ele sînt incluse cu permisiunea specială a fiecărui editor sau compozitor. Copierea oricărei părţi din culegerea de faţă este strict interzisă şi se pedepseşte conform legilor în vigoare.” Subliniez că aceasta este practica normală în orice ţară civilizată. De asemenea, ar trebui să se înţeleagă că există posibilitatea folosirii unor materiale fotocopiate pentru citare şi un scop restrîns, ceea ce se numeşte fair use. Legile internaţionale în vigoare au diferite nuanţări şi ar merita un număr din confesional@ dedicat acestei probleme sensibile, dar foarte reale. Există diferite resurse (creştine) pe internet, dar şi tipărite, care preiau masiv materiale fără acordul autorilor şi fără a menţiona datele specifice, sau, mai rău, comercializează produse care nu le aparţin, obţinînd profit ilegal.

Din cele menţionate pe larg pînă acum reiese concluzia pe care  am anunţat-o la începutul acestei evaluări: Culegerea Jubilate este cel mai bun produs din istoria neo-protestanţilor din România, în ceea ce priveşte închinarea publică. Totodată îmi exprim următoarele speranţe:

Următoarea ediţie să conţină cel puţin un număr dublu de cîntări.
Românii să fie mult mai bine reprezentaţi.
O tematică trinitariană şi pneumatologică mai consistentă.
Mai multe compoziţii dedicate sărbătorilor creştine (Naşterea, Paşte)  şi comunitare (nuntă, binecuvîntare, botez, înmormîntare)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: