Alexandru Cabuz: Despre cultura politică a românilor

„La cel mai fundamental nivel, cel ştiinţific, o cultură politică are de a face cu un comportament colectiv al unui grup. Astfel de fenomene sunt studiate pe larg în mai multe domenii ale ştiinţei, începând evident cu ştiinţele politice, dar continuând cu antropologia (sistemele sociale ancestrale şi preistorice), ştiinţele economice (managementul resurselor umane în afaceri), biologia sistemelor (studiul sistemelor biologice colective, precum migraţiile, epidemiile, tumorile, coloniile animale, etc.), şi chiar în fizica statistică (tranziţiile de fază).

Realitatea este că noţiunea de cultură politică nu este specifică anumitor grupuri, şi nici măcar fiinţei umane. Orice grup care are capacitatea de a acţiona coerent în interes comun are o cultură politică. Aceasta intervine în momentul în care se ia decizia de a lansa respectiva acţiune comună, şi în timp ce acea acţiune comună este pusă în execuţie. Procesul prin care se ia decizia poate varia puternic, acesta poate fi centralizat (Franţa) sau distribuit (SUA), direct (Elveţia) sau indirect (Germania), bazat pe autoritate (China) sau pe consens (UE), inclusiv (negociere) sau exclusiv (dictatură), şi poate fi brusc (război) sau gradual (integrare europeană), dar în toate cazurile este vorba despre stabilirea unui interes comun al membrilor unui grup, rezultat dintr-un proces formal de consens.

Şi românii au o cultură politică, la fel ca orice altă societate umană. Necunoscuta, deocamdată, este de a identifica în ce constă, şi care sunt mecanismele reale ale acestei culturi politice. Acestea sunt întrebările importante asupra cărora elita politico-academică ar trebui să se aplece. Lipsa acestei preocupări, şi insistenţa elitei pe ideea de „lipsă de cultură politică” sunt simptomele unei îngheţări în proiect de tip „drobul de sare” extrem de periculoase în acest moment istoric. De fapt, acest blocaj ar putea fi interpretat şi ca un pretext şi o scuză a elitei pentru a explica propriul eşec de a înţelege cetăţenii pe care pretinde să-i păstorească. Fractura reală în România de azi este aşadar nu o fractură între diferitele clanuri politice, ci o fractură profundă şi totală între aşazisa elită şi restul populaţiei.”

http://www.contributors.ro/cultura/despre-cultura-politica-a-romanilor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: