În rolurile principale (2)

in-rolurile-principale-180

În rolurile principale – Max Lucado, Editura Scriptum, Oradea, 2012, 256 p.

“Matei era un colector de taxe publice. Colectorii privaţi de taxe angajau alte persoane pentru a le face treaba murdară. Colectorii publici, asemenea lui Matei, îşi parcau limuzina în partea săracă a orașului și își stabileau centrul de lucru, după standarde morale la fel de sucite ca spirala unui tirbușon.

Numele său de familie era Levi, un nume preoțesc (Marcu 2:14; Luca 5:27-28). Poate că părinții lui au sperat că el avea să intre în rândurile preoților. Dacă da, atunci cu siguranță familia lui îl considera nimic mai mult decât un ratat.

Că a fost renegat, nici nu-şi mai pune nimeni problema. Iar la petrecerile în aer liber ale vecinilor nu era niciodată invitat. Cât despre reuniunile din liceu, numele lui rămânea de fiecare dată în afara listei. Tipul era ocolit mai ceva ca streptococul A. Toţi se ţineau la distanţă de Matei.

Toţi, cu excepţia lui Isus. “«Vino, fii ucenicul Meu»”, i-a spus Isus. Așa că Matei s-a ridicat şi L-a urmat” (Matei 9:9, NLT).

Probabil că Matei era pregătit, fiindcă Isus n-a fost nevoit să insiste. De îndată, prietenii dubioși ai lui Matei și ucenicii nou-veniți ai lui Isus schimbă între ei adrese de e-mail. “Apoi Levi a dat un ospăţ mare pentru Isus la el acasă. O mulţime de vameşi şi alţi oaspeţi şedeau la masă cu ei” (Luca 5:29).

Care crezi că a fost motivul pentru petrecerea aceea? Hai să încercăm să ne imaginăm. Parcă îl văd pe Matei întorcându-se la birou și începând să-și strângă lucrurile. Dă jos de pe perete Diploma pentru Colaboraționistul Anului și pune într-o cutie certificatul de la Școala de Afaceri Dubioase. Colegii încep să-i pună întrebări.

– Care-i treaba, Matei? Pleci într-o croazieră?

– Hei, Matei, te-a dat doamna afară din casă? […]

Se duce la bar să-și încheie socotelile. Decorul este de o eleganță muncitorească: un loc ca vai de lume, plin de fum, cu un candelabru de la firma de bere Budweiser ce atârnă deasupra mesei de biliard și un tonomat într-un colț. Nu e tocmai un club select, dar pentru Matei este halta din drumul spre casă. Și când îi spune proprietarului că vrea să renunțe, să meargă pe alt drum, barmanul răspunde:

– Matei, omule! Ce te-a apucat?

Matei murmură un pretext despre un transfer, dar pleacă având senzația de gol în suflet.

Mai târziu se întâlnește cu Isus la o masă de seară și își împărtășește problema.

– Sunt tovarășii mei… știi… tipii de la biroul. Și tipul de la bar.

– Ce-i cu ei? întreabă Isus.

– Păi, noi suntem o gașcă, știi… o să-mi fie dor de ei. Josh, de exemplu; lunecos ca o canistră de ulei de motor Quaker State, dar îi vizitează pe orfani în fiecare duminică. Și Bruno de la sala de forță? Poate să te strivească așa cum strivești un gândac, dar n-am avut niciodată un prieten mai bun. A depus cauțiunea pentru mine de trei ori.

Isus îi face semn să continue.

– Care e problema?

– Păi, o să-mi fie dor de băieții ăștia. Adică, n-am nimic împotriva lui Petru, a lui Iacov sau a lui Ioan, Isus… dar ei sunt ca o dimineață de duminică, iar eu, ca o seară de sâmbătă. Am gașca mea, știi?

Isus începe să zâmbească și să clatine din cap.

– Matei. Matei, crezi că am venit să te pun în carantină? A Mă urma pe Mine nu înseamnă a-ți uita prietenii. Dimpotrivă. Vreau să-i cunosc.

– Serios?

– Sigur că da!

– Dar, Isus, tipii ăștia… jumătate din ei sunt eliberați condiționat. Josh nu a mai purtat șosete de la Bar Mițva…

– Nu vorbesc despre un serviciu religios, Matei. Hai să te întreb: ce ți-ar plăcea să facem? Popice? Să jucăm Monopoly? Cum stai cu golful?

Lui Matei încep să-i strălucească ochii.

– Ar trebui să vezi cum gătesc. Înghit fripturi cum l-a înghițit balena pe Iona.

– Perfect, zâmbește Isus. Atunci, dă o petrecere de adio. O sărbătorire a agățării clipboardului în cui. Adună gașca!

Matei se implică total. Sună la firma de catering, vorbește cu menajera și secretara.

– Răspândește vestea, Thelma! Băuturi și cină la mine acasă în seara asta. Spune-le băieților să vină și să-și aducă și câte o însoțitoare.

Astfel, Isus ajunge acasă la Matei, o clădire elegantă cu terase suprapuse și cu vedere la Marea Galileii. În față sunt parcate mașini de la BMW până la limuzine și chir motociclete Harley. Iar mulțimea dinăuntru îți dă de știre că nu este vorba despre o conferință preoțească.

Băieții cu cercei și fetele cu tatuaje. Părul dat cu gel și spumă. Bubuitul muzicii face să-ți clănțăne dinții din gură. Și agitându-se în mijlocul grupului îl găsim pe Matei care inițiază mai multe conexiuni decât un electrician. Îi face legătura lui Petru cu grupul de bass al colectorilor de taxe și Martei cu personalul de la bucătărie. Simon Zelotul întâlnește un partener de dezbateri din liceu. Și Isus? Strălucește. Ce poate fi mai bine de-atât? Sfinți și păcătoși în aceeași încăpere, și nimeni nu încearcă să determine care sunt unii și care sunt ceilalți. Dar la o oră și ceva de la începutul serii se deschide ușa și pătrunde un suflu de aer rece. “Fariseii și bărbaţii care îi învăţau pe oameni legea au început să se plângă ucenicilor lui Isus: «De ce mâncaţi şi beţi cu vameşii şi păcătoşii?»” (Luca 5:30, NCV).

Intră în scenă poliția religioasă și pioșenia lor de fațadă. Cărți mari și negre sub braț. Bine-dispuși, asemenea supraveghetorilor din gulagurile siberiene. Gulerele preoțești îi strâng atât de tare încât le pulsează venele. Le place și să ardă. Dar nu fripturi.

Matei este cel dintâi care simte căldura intensă. “Ce mai tip religios eşti”, spune unul, ridicând energic din sprâncene mai să-și întindă mușchiul feței. “Uită-te la oamenii cu care te înhăitezi.”

Matei nu ştie dacă să se mânie sau să iasă de acolo. Înainte de-a apuca să ia o decizie, Isus intervine și explică faptul că Matei este exact unde trebuie să fie. “Oamenii sănătoși nu au nevoie de doctor, cei bolnavi au. Eu am venit să-i chem pe cei păcătoși să se întoarcă de la păcatele lor, nu să-mi petrec timpul cu cei care cred că sunt deja suficient de buni” (v. 31-32, NLT).

Ce mai poveste! Matei se transformă dintr-un înșelător în ucenic al lui Isus. Dă o petrecere care îi face pe extremiștii religioși să se crispeze, iar pe Cristos să fie mândru de el. Tipii buni fac impresie bună și tipii răi o iau din loc. O poveste grozavă, într-adevăr.

Ce facem noi cu ea?

Depinde de ce parte a mesei colectorului de taxe te afli. Tu şi cu mine suntem Matei. Nu mă privi aşa! Poate că nu i lut taxe de la oameni, dar ţi-i permis prea multă libertate în privința adevărului, ți-ai asumat meritul când nu ți se cuvenea, ai profitat de cei slabi. Așadar, cât despre noi doi? Suntem asemenea lui Matei.

Dacă mai ești la masă, ți se face o invitație. “Vino după Mine!” Și ce dacă ai o reputație proastă? La fel era și în cazul lui Matei. Poate că vei ajunge să scrii o evanghelie.

Dacă ai plecat de la masă, ți se clarifică ceva. Nu este nevoie să fii ciudat pentru a-L urma pe Isus. Nu este nevoie să nu-ți mai placă de prietenii tăi pentru a-L urma. Dimpotrivă. Câteva prezentări ai fi tocmai nimerite. Știi să faci friptură la grătar?”

Cu ceva timp în urmă mi s-a cerut să particip la un joc de golf. Grupul celor patru magnifici includea doi predicatori, un lider de biserică și un “Matei î.Cr.” Gândul de a petrecere patru ore în compania a trei creștini, dintre care doi vorbeau de la amvon, nu-l atrăgea deloc. Prietenul său cel mai bun, un ucenic al lui Cristos, dar și șeful lui, a insistat, așa că a acceptat. Sunt bucuros să raportez că experiența nu a fost câtuși de puțin dureroasă, potrivit declarației sale. Ajuns la a noua gaură, s-a întors spre noi și a spus zâmbind:

– Mă bucur așa de mult că sunteți normali. Cred că ce a vrut să spună era ceva de genul: “Mă bucur că nu mi-ați aruncat în față sau nu m-ați lovit cu ceva din Biblia King James. Mulțumesc că ați râs la glumele mele și ați spus și voi câteva. Mulțumesc că sunteți normali.” Noi nu am coborât standardele. Dar nici nu ne-am urcat pe un piedestal. Am fost amabili. Normali și amabili.

Ucenicia este definită uneori prin normalitate.

O femeie dintr-o comunitate mică din Arkansas era mama singură a unui copil fragil. Vecina ei trecea pe la ea o dată la câteva zile pentru a sta cu copilul în timp ce mama se ducea la cumpărături. După câteva săptămâni, vecina i-a dăruit mi mult decât o parte din timpul ei: i-a împărtășit credința sa și femeia a făcut ce a făcut și Matei. L-a urmat pe Cristos.

Prietenii tinerei mame au obiectat.

– Tu știi ce învață oamenii aceia? au spus ei, contestându-i decizia.

– Ce știu eu este că mi-au ținut copilul în brațe, le-a răspuns ea.

Cred că lui Isus Îi place un astfel de răspuns, nu-i așa?” (p. 25-30)

max-lucado-450a

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: