„Toate aceste caracteristici expuse înainte ale persoanelor implicate de Dumnezeu în evenimentele Întrupării: marginalizarea de către societate, nivelul înalt de spiritualitate, prezența Duhului Sfânt peste ele și manifestarea prin credință indică înspre o comunitate de un anumit tip. Aceasta este cunoscută încă din mileniile de istorie a Vechiului Testament, chiar dacă era limitată ca număr atunci: comunitatea profetică. Membrii acestei comunități profetice, uniți în așteptarea sosirii lui Mesia, au fost cei care s-au bucurat de Întruparea lui Dumnezeu. Biserica lui Dumnezeu este adevăratul popor al lui Dumnezeu, care nu cunoaște limitări naționale, de educație, gen sau stare socială, în care Dumnezeu se manifestă după bunul Său plac prin Duhul Sfânt, oferind pasiune pentru spiritualitate înaltă, dreptate socială și umblare prin credință. Dacă este să ne bucurăm de aceste Sărbători propun să redescoperim frumusețea trăirii în comunitatea sfinților peste care a venit nu numai sfârșitul vremurilor ci și Duhul lui Dumnezeu ca împlinire a profeției lui Ioel.”
http://statu.wordpress.com/2012/12/18/de-intrupare-anul-de-gratie-2012
18 decembrie 2017 la 18:21
A republicat asta pe RoEvanghelica.