Jurnal de umanoid: Legile Cerului (1) – Să vă mulţumiţi cu lefurile voastre

Legile după care se (tot) învîrte Pămîntul sînt… picate din Cer.

Și nu legile economiei mondiale / cooperării intererregionale sau ale diplomației internaționale fac ca societatea umană să funcționeze încă…

Mersul Lumii e contrazis flagrant de Legile Cerului!

Umanoizii care trăiesc cu nostalgia Edenului / Raiului nu pot să-și construiască o strategie pentru existența lor de 70 de ani, sau 80 de ani cei mai tari, decît după Legile Cerului!…

Care sînt dure, mai dure ca legile care guvernează mecanismul pieței libere…

IMPLACABILE!…

După cum oamenilor le este rînduit să trăiască o singură dată și după aceea vine judecata, tot așa le este pus în față binele și răul și nu pot alege decît unul din cele două…

O singură viață, o singură alegere: Mersul Lumii sau Legile Cerului.

CINE a zis: Să vă mulțumiți cu lefurile voastre? (Acum înțelegem de ce departamentul de personal contează într-o multinațională…)

Oare cine să fi pus această greutate pe spinarea pocăiților: Petru, zis Stîncă, ce lepădatu-s-a, nu o dată, ci, Domnul să aibă milă de el!, de trei ori?…

Iacov, care, cică, și cu limba omori, nu doar cu salariul mic, de ți se plîng în toată ziua pruncii că nu le-ai adus tabletă, (cînd ai fost, o noapte pe an, Moș Crăciun)? Nu de ciocolată, ci InfoTouch Android 4.1…

Pavel, intelectălăul, cel cu atîtea epistole (că doară nu avea altceva de făcut în pușcărie și în călătorii decît să citească și să scrie), el o fi lăsat decretul ăsta în Biblie, să ne chinuie chestiunea salariului, preshakesperian, în miez de noapte: To be or not to be?…

Rate la casă, rate la mașină, rate la tabletă… Ce știa Pavelică de cum o să meargă SISTEMUL peste aproape 2.000 de ani? El nu avea familie, nu avea rate, doar niscaiva datorii pentru materia primă cu care făcea corturi… Dar îi mai plăteau frații evrei și neevrei datoriile, cumpărîndu-i din năvoadele pe care le făcea, că pe vremea aceea regula era: Nici o masă fără pește… Încă nu știau să îndoape curcanul… Eventual, petreceau cu mieluțu’ și vinuţu’…

Cu peștele luminatu-s-a Ceaușescu, pui de dac, după atîtea secole, sau, mă rog, nevastă-sa, Leana, care ne-a calculat porția zilnică de alimentație a burților noastre românești, care chiorăiau după castraveții din presocialism…

L-au omorît în sfînta zi de Crăciun soldații… Pe Cristos de Paște, pe Ceaușescu de Crăciun… Nu-i de mirare că e așa dezorientat poporul ăsta român, mare și sfînt, cel puțin de la Ștefănuț încoace, dacă nu chiar de la Andreiuț…

Isusucă dragă, nu cumva Tu ai rostit aceste ingrate cuvinte, să ne mulțumim cu lefurile noastre? Dacă ai fi știut în ce hal va ajunge spațiul danubiano-carpato-dunărean (de Ierusalim știai Tu ce știai), nu-i așa că ne-ai fi înțeles?… Că ne mulțumim și cu firimiturile lefurilor rudelor din diaspora… Și cu ceva pachete și ceva dolărei, sau euroi, de Paște și de Crăciun, cînd fost-au jertfiți Cristos și Partidul, Ceaușescu, Români-i-i-a?…

Dar nu am găsit astfel de cuvinte scrise cu roșu în ultima tură de Biblii fermorizate

Soldații l-au omorît pe Ceaușescu?… Hm, cred că am dat de firul chestiunii…

Cînd CINEVA a zis: Să vă mulțumiți cu lefurile voastre, nu vameșilor le zicea (ăștia, nu prea înalți la statură, aveau lefuri de care să fie mulțumiți, mă rog, indemnizații pentru condiții nocive, că, și dacă năpăstuiau pe cineva și se uita Isusucă la ei cu un ochi încruntat – că se cățărau prin copaci, nu că aveau lefuri prea mari -, aveau de unde să dea ÎMPĂTRIT înapoi), nici preoților de la Templu (și ăștia aveau de toate, de-aia sînt pomeniți cei doi bănuți ai văduvei pînă în ziua de azi, că de la opincă trăiește vlădică… De ce nu l-au făcut pe Vlad Sfîntul, că pe vremea lui și-au sfințit hoții mîinile… Unii de la anus spre înăuntru…), ci… SOLDAȚILOR!

CINE s-a pus rău cu soldații?…

De fapt s-a pus rău cu stăpînirea… Pe vremea aceea încă nu apăruse teologia paulină emergentă conform căreia nu doar că trebuie să ne mulțumim cu lefurile mici, dar pe deasupra mai trebuie și să ne rugăm pentru politicienii care le-au făcut așa mici, să trăim în… pace. Make love, not war!… Nici nu era Richard Wurmbrand, căruia îi zvîcnea mîna cînd dădea pagina la textul din Tit care cere să fim „supuși stăpînirilor”…

Era CINEVA!…

Cel mai mare om care a trăit vreodată, după Omul Isus!…

Ioan Botezătorul…

Și ce a ajuns… Descăpățînat…

Nu știa din înțelepciunea poporului român: Capul plecat sabia nu-l taie…

A căutat-o cu lumînarea, nu?

Acest Ioan boteza, dar nu pe oricine!…

Avea și un spirit critic: Bă, pui de năpîrci… Bă, cine v-a învățat s-o… scăldați? Marș înapoi în vîltoarea vieții cotidiene și… să vă mulțumiți cu lefurile voastre!

Ce să facem?, îl întrebau noroadele, vameșii, ostașii…

Soldații au ieșit cel mai bine – măcar își păstrau lefurile, cît or fi fost ele…

Vameșii trebuiau să-și disciplineze cererea, pe o piață alternativă unde oferta era atractivă…

Cel mai rău a ieșit, iarăși, poporul: trebuia să… strîngă cureaua!

Din două haine, una pentru binele public… Mîncarea? Raționalizată (era și cazul, că nu erau frigidere pe-atunci, dar hambare de dărîmat și făcut mai mari da!)

Aspre legi are Cerul…

Mda, lui Ionică îi dădea mîna să vorbească, că numai o dată putea fi descăpăţînat…

Dar sărmanul popor român, cîte biruri a tot avut de plătit, de cîte ori i s-a cerut să strîngă cureaua…

Vorba lui Patapievici: „Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Cînd i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoşească, ne-au luat la urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa de temeinic au făcut-o. Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvîntată, iar ei reîncepeau: ne zvîntam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfîrşit. Apoi ne-au luat la urinat ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, avînd băşica udului mai mare (de, bețiile…), i-au dovedit. Noi ne-am zvîntat puțin între 1866 și 1940, cu intermitențe, apoi ne-au luat iar: acum însă, inovație, au început să urineze și unii români peste români, patrioții de la 1 ianuarie 1948, cînd, ca la start, au început crimele în masă și deportările.”

Nu o să-mi notez acum în jurnal cum s-a mulțumit poporul ăsta român CREȘTIN cu lefurile lor…

Dar prea deseori românii s-au considerat mulțumiți cu lefurile lor… Prea au plecat capul și și-au îndoit șira spinării pentru castraveți și pentru bunăstarea unor dregători paranoici…

De zice tot Patapievici: „Trupul poporului român abia dacă este o umbră: el nu are cheag, radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării.”

Şi: „La români, libertatea este tihna de a spune bancuri.”

Cum să te mulţumeşti cu lefurile trecute, sau actuale, sau viitoare?…

IDEEA principală nu are de a face cu lefurile, nici cu starea, rea sau bună, de mulțumire…

Nu spunea bine Valeriu Butulescu? – „Lui Dumnezeu îi plac oamenii smeriți, dar cu personalitate.”

Ceea ce Ioan Botezătorul cerea pocăiților era să aibă ȘIRA SPINĂRII: să-și trăiască ostășia, bogăția sau sărăcia cu demnitate… Sau, cum ar spune Pavel, să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie…

Şi să o rupem cu Mersul Lumii…

O singură viaţă, o singură alegere: Mersul Lumii sau Legile Cerului.

Un răspuns to “Jurnal de umanoid: Legile Cerului (1) – Să vă mulţumiţi cu lefurile voastre”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: