De ce continui să cred (10)

de-ce-continui-sa-cred-180

De ce continui să cred – Joe Boot, Societatea Biblică din România, Oradea, 2012, 150 p.

“Nu Îl putem cunoaște pe Dumnezeu așa cum ar trebui și nici nu putem înțelege corect revelația Lui dacă nu avem o relație corectă cu El. Și Cristos ne spune că singura cale pentru ca acest lucru să se întâmple este să ne smerim. Trebuie să ne pocăim de păcatele noastre și să ne încredem în Isus pentru a fi izbăviți de mâni îndreptățită  lui Dumnezeu. Trebuie să ne punem credința în El și în moartea Lui pe cruce, unde a plătit în mod voluntar pedeapsa pentru păcatele celor care vor să se încreadă în El. Prin acest act al pocăinței, care implică o “înnoire a minţii”, ne apropiem de Dumnezeu și suntem împăcați cu El. Când facem acest lucru, Biblia ne învață că și El Se apropie de noi, manifestându-Și prezența, umplându-ne cu dragostea și harul Său nemărginit și revelându-ne mântuirea Lui. Apostolul Pavel vorbește astfel despre minunata lucrare pe care o face Dumnezeu pentru noi:

Și noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaște lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. (1 Cor. 2:12)

Abia apoi obţinem o nouă calitate a vieţii şi a cunoaşterii, pe măsură ce întreaga noastră fiinţă suferă  o reorientare epistemică, iar inima şi mintea noastră sunt unite cu Cristos. De aceea cred. Am mărturia Duhului Sfânt în inima mea că Îi aparţin lui Dumnezeu. Scriptura spune că “însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu” (Rom. 8:16)

Îl putem cunoaște pe Dumnezeu ca Tatăl nostru (Rom. 8:15). Isus numește ceea ce precede această experiență “naștere din nou”. Vedem, așadar, că adevăratul creștin posedă o siguranță care include simpla afirmare intelectuală, dar o depășește. Viața mea de credință nu este o chestiune pur intelectuală – cu nimic mai mult decât viața mea de căsnicie! Implică o disponibilitate de angajament în părtășie personală, o relație filială de devotament înflăcărat. Numai într-o asemenea relație crește siguranță copleșitoare a realității și  prezenței lui Dumnezeu în viața noastră. Nu pot să Îl cunosc pe Dumnezeu numai ca pe un obiect de studiu, așa cum nu pot să îmi cunosc soția și copiii în felul acesta. Îi cunosc pentru că mă raportez la ei în mod intim. Acest lucru evidențiază natura relațională a adevăratei cunoașteri și faptul că Dumnezeul triunic și infinit este Cel care, în bunăvoința Lui nemăsurată, ne atrage în părtășie cu El. Biblia confirmă acest adevăr : Isus Cristos a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut (Lc. 19:10)

Credința pe care o am ca și creștin, motivul pentru care continui să cred în Isus este că Dumnezeu mi-a dat darul credinței. Și nu pentru că merit sau pentru că viața mea ar fi vrednică de un asemenea cadou. De fapt vedem aici un mare paradox. Dumnezeu cere de la noi credință, însă pentru că inimile noastre rebele și încăpățânate refuză să creadă, Dumnezeu trebuie să ne acorde har ca să ne punem credința în El. Însă nu este nicio contradicție aici dacă menținem distincția creator / creatură – trăim în această lume a cauzelor secundare și nu împărtășim aceeași scală de existență cu Dumnezeu, care este Dumnezeul cauzelor primare și ultime. În calitate de persoane individuale cu voință proprie, trebuie să acționăm cu toată ființa noastră și să alegem să credem în Cristos; nu avem nicio scuză validă dacă Îl respingem sau dacă nu ascultăm de El. Dar pentru că suntem ființe umane dependente, Dumnezeu trebuie să lucreze la rândul Său în mod desăvârșit, în providența Lui suverană. Voința noastră nu este niciodată mai umană și mai proprie nouă decât atunci când este supusă în mod deliberat și cu tot mai multă bucurie voinței lui Dumnezeu.

Aașdar, datoriă darului credinţei pot vedea ceea ce mulţi alţii nu pot să vadă, nu pentru că aş fi superior celorlalţi sau mai smerit decât ei, ci pentru că Dumnezeu, în harul Său, mi-a impulsionat inima să creadă. El este Cel care controlează toate lucrurile. Dumnezeu m-a modelat, m-a format și m-a învățat – încă din copilărie și apoi de-a lungul vieții mele de adult – să cred în Fiul Său.” (p. 137-138)

Un răspuns to “De ce continui să cred (10)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: