Dyo – 250.000

Dyo se grăbeşte să declare filmul „După dealuri” cel mai bun film romȃnesc pe care l-a văzut pȃnă acum.

Mulţumiri fie aduse Celui de sus că nu s-a HAZARDAT să menționeze vreun film al lui Sergiu Nicolaescu, incineratul… :)

Tocmai această grabă a lui Dyo o văd eu ca fiind trăsătura de condei a bloggerului pe care îl numim, convivial, Dyo.

Aș zice că e din soiul de grabă precum cea a lui Marius Cruceru, dar cu rezultate mai bune, cel puțin pînă acum. Mă refer la faptul că încă nu a făcut atîtea gafe precum cel pe care îl numim, la fel de convivial, Pătrățosu.

Pare a avea și același soi de timiditate, pe care și-o înving amîndoi în mai multe registre, inclusiv cel al tupeului și transpoziției unor teme grave în partită de vulg…

În contextul cifrei de 250.000 de vizite, menționarea grabei dionisiace trebuie reținută într-un ton pozitiv – e tonifiant să dai peste un astfel de condei într-o blogosferă evanghelică cu numeroase pene blegite.

(Rog criticii mei înverșunați să remarce că ÎNCĂ O DATĂ am renunțat la expresii cu conotații falice.)

Ne putem aminti ce viguros îl percepeam pe Pătrățosu, în zilele lui bune… Ce clipe de extaz oferea, ce juisau ba unii, ba alții… (mai mult unii decît alții… o tehnică orgasmică, totuși, se învață, ca și oricare tehnică…)

Acum trăim în zilele faste ale lui Dyo și Drezina.

Mai ales Drezina, cum arătam zilele trecute, cînd s-a îndurat Domnul de Teofil Stanciu să-l aducă, în sfîrşit, pînă la 150.000 de vizite…

E de apreciat la Dyo (în anumite limite, desigur) detenta sa onestă (cu tot cu replicile spontane pregătite din timp, precum Churchill), care ne face să-l percepem ca un comentator incomod al fenomenului evanghelic, dar cu o pulsaţie imposibil de ignorat. Dacă Drezina e eseistul disciplinat (în care ne punem atîtea speranțe), Dyo este cel care ne mîngîie de dispariția neostoitului Pătrățos.

YouTubizarea și (în)lemnizarea descrăvățosului aflat acum nu doar în pierdere de kilograme, ci și de inspirațio-grame s-ar părea că au, în cele din urmă, un efect benefic pentru blogosfera evanghelică, contribuind la evidențierea unei serii secunde de bloggeri, dintre care cei mai importanți sînt, cum spuneam (și o să mai spun!), Dyo și Drezina.

Dacă pe Teofil Stanciu îl cunosc de mulți ani și am avut ocazia să îl vizualizez în diverse ocaziuni, pe Dionis Bodis nu l-am întîlnit niciodată, dar parcă îl știu de-o viață… Mă întreb acum, cînd scriu aceste rînduri, dacă nu cumva e, după Marius Cruceru, bloggerul evanghelic care mi-a iscat cea mai largă paletă de simțăminte, prin subiectele propuse, stilul condeiului, dar și replicile sale timido-tupeiste…

E însă mai puțin important ce frisoane m-au trecut pe mine, e mult mai important ce atracție a constituit Dyo, cu al său blog, pentru cititorii din mediul evanghelic și din afara lui…

Din cînd în cînd, blogul lui Dyo a devenit Agora, la discuțiile interesante înhămîndu-se o droaie de cititori…

Desigur, Agora lui Dyo e un fel de second-hand față de Taraba cu pătraturi care ne-a transformat pe atîția în chibiți pe vremuri… Dar, ținînd cont de contextul condițiilor vitrege în care supraviețuiește România (Evanghelică), Agora lui Dyo e un fenomen remarcabil… Atunci cînd are loc…

Și, pe deasupra, are meritul de a prezenta o alternativă la Mahala, fenomenul de tristă amintire de pe blogurile pastorilor Ionescu, Lascău, Cruceru.

Agora sau Mahala (că vremea Tarabei a trecut)? Aceasta este, la ora actuală, una dintre provocările majore ale blogosferei evanghelice. NU numărul de vizite, nici cel al comentariilor, constituie indicatorul succesului bloggingului din blogosfera evanghelică.

Pe măsură ce numărul blogurilor evanghelice cu peste 1 milion de vizite creşte, putem observa un procentaj scăzut de articole bune și/sau o tehnică defectuoasă de blogging.

Astfel, avem nevoie stringentă de o evaluare a blogurilor evanghelice sub raport calitativ – vezi pagina: Bloguri evanghelice – 10 grupe valorice.

Dyo și Drezina au menținut niște standarde ridicate cu tipul de blogging pe care îl practică. Nu doar că trebuie să-i apreciem, trebuie să le mulțumim. Și o putem face în diverse moduri.

„Ritualul este la fel de indispensabil condiției umane pe cât este libertatea.” – zis-a Dyo.

Nu-i aşa că e tocmai bună zicerea să fie Declarația anului 2012?

Nu doar că am simțit mirosul libertății (mă rog, unii ne-am și ars) în Agora lui Dyo, dar am și conștientizat importanța vitală a ritualului într-un astfel de spațiu virtual…

Putem parafraza:

Ritualul dialogului în Agora este la fel de indispensabil condiției bloggerului evanghelic pe cît este libertatea sa de expresie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: