Rugăciunea (4)

rugaciunea-180

Rugăciunea. Aflarea adevăratului cămin al inimii, Richard Foster, Editura Kerigma, Oradea, 2012, 329 p.

“Pe măsură ce învăţăm să ne rugăm, descoperim o progresie interesantă. La început voia noastră este prinsă în luptă cu voia lui Dumnezeu. Implorăm. Ne îmbufnăm. Cerem. Ne așteptăm ca Dumnezeu să facă spectacol ca un magician sau să ne potopească cu binecuvântări ca un fel de Moș Crăciun. Devenim specialiști în soluții instant și în rugăciuni manipulatore.

Oricât de dificilă ar fi această perioadă de lupte, nu trebuie cu nici un chip să o disprețuim sau să încercăm să o evităm. Ea este o parte esențială a procesului nostru de creștere și de adâncire în lucrurile spirituale. Fără îndoială, este vorba de o etapă inferioară, însă doar în sensul în care un copil se află într-o etapă inferioară față de un adult. Adultul poate raționa mai bine și poate purta greutăți mai mari, deoarece atât creierul, cât și musculatura îi sunt mai bine dezvoltate, însă copilul face exact ceea ce ne-am aștepta de la el la această vârstă. La fel este și în viața spirituală.” (67)

“Rugăciunea de renunţare înseamnă a da drumul cu bună-credință unui anumit lucru; însă vorbim de o renunțare plină de speranță. Nu ne lăsăm într-o resemnare fatalistă. Suntem înviorați de încrederea deplină în caracterul lui Dumnezeu. Chiar și atunci când nu vedem nimic mai mult decât firele încâlcite de pe dosul tapițeriei vieții, știm totuși că Dumnezeu este bun și că întotdeauna este pornit să ne facă bine. Această ne dă speranță spre a crede că suntem învingători, indiferent care ar fi lucrurile la care suntem chemați să renunțăm. Dumnezeu ne invită să mergem tot mai departe, atât în profunzime, cât și în sus. Acolo vom deprinde neprihănirea și vom avea parte de putere transformatoare, de bucurii noi și de o mai mare intimitate.” (p. 73)

Un răspuns to “Rugăciunea (4)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: