Rugăciunea (7)

rugaciunea-180

Rugăciunea. Aflarea adevăratului cămin al inimii, Richard Foster, Editura Kerigma, Oradea, 2012, 329 p.

“Jean Vanier, fondatorul comunităţilor L’Arche pentru persoanele cu handicap mintal, explică adesea printr-o ilustrație simplă modul său de a-i aborda pe cei din L’Arche. Îşi face mâinile căuş uşurel şi spune: “Să presupunem că aș avea în palme o pasăre rănită. Ce s-ar întâmpla dacă mi-aș închide palmele cu totul?” Răspunsul vine imediat: “Păi bine, pasărea ar fi strivită şi ar muri.” “Atunci ce s-ar întîmpla dacă mi-aș deschide palmele cu totul?” “O, nu, atunci pasărea va încerca să zboare, va cădea și va muri.” Vanier zâmbește şi spune: “Locul potrivit se aseamănă cu mâinile mele făcute căuș, nici total deschis, dar nici total închis. Este spațiul în care poate avea loc creșterea.”

Și pentru noi palmele lui Dumnezeu sunt făcute căuș ușurel. Avem îndeajuns de multă libertate cât să ne putem întinde și să putem crește, însă totodată suntem îndeajuns de protejați cât să nu fim răniți – și astfel putem fi vindecați. Aceasta este Rugăciunea de odihnă.” (p. 133)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: