Archive for 12 aprilie 2013

Teologia Noului Testament (12)

12 aprilie 2013

teologia-noului-testament-220

Teologia Noului Testament – Thomas R. Schreiner, Editura Făclia, Oradea, 2011, 1031 p.

“Comentatorii au recunoscut încă demult că, în Evanghelia după Ioan, cristologia este mai explicită şi mai directă decât în evangheliile sinoptice. Unul dintre termenii folosiţi în mod unic cu referire la Isus este “Cuvântul” (logos). Atunci când privim l cristologia cuprinsă în termenul Cuvântul, trebuie să începem cu fundalul elenist. Logosul în gândirea elenistă se referă atât la ideea interioară, cât și la exprimarea acestei idei în mod veritabil. În stoicism, cuvântul conduce universul și se află în intelectul uman. Rațiunea – adică logosul – pătrunde toate lucrurile. În gândirea stoică, viața morală presupune trăirea în armonie cu natura. Trăirea în armonie cu natura nu înseamnă că oamenii își urmează pornirile și dorințele. Cei care trăiesc în armonie cu natura își modelează astfel viața încât să fie în armonie cu rațiunea. Cei ce-și trăiesc viața în mod rațional trăiesc în armonie cu natura. Trebuie să ne amintim, concepția stoică despre lume și viață este una panteistă. În cadrul stoic de gândire nu există nici un Dumnezeu personal, iar cursul istoriei se repetă la nesfârșit. În gândirea gnostică, logosul funcționează ca un intermediar între Dumnezeu și ființele umane. Gândirea gnostică însă nu l-a influențat pe Ioan, întrucât scrierile gnostice au apărut ulterior perioadei în care a fost scris NT.

După descoperirea sulurilor de la Marea Moartă, comentatorii și-au dat seama încă o dată de afinitatea lui Ioan pentru gândirea ebraică.” (p. 274-275)

“Pentru Ioan, Logosul nu este o simplă personificare, ci o persoană; nu doar cineva care a existat cu Dumnezeu din eternitate, ci unul care a intrat în istorie ca ființă umană. Această declarație șocantă diferențiază Evanghelia după Ioan de orice altă scriere anterioară despre Cuvântul lui Dumnezeu.” (p. 278)

Twitter evanghelic – 12 aprilie 2013 (2)

12 aprilie 2013

Mark Driscoll: „In forgiving someone we don’t say “No big deal.” Instead we acknowledge that sin happened & it was such a big deal that Jesus died for it.” (12 aprilie 2013)

Reportaj RVE de la lansarea cărţii „Bisericile Creştine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965)”

12 aprilie 2013

YouTube: q1w2e3a4s5d – 2.600.000 views

12 aprilie 2013

Din cele 13 filmulețe de pe contul q1w2e3a4s5d, următoarele au peste 100.000 de vizualizări:

Rugul Aprins – Mii de rani – 1.500.000
Ovidiu Liteanu – Hai in rai – 424.000
Adriana Stoica – Profetie – 186.000
Cristian Dragomir – Tu nu stii – 130.000
O, ce valuri de indurare – 106.000

Evenimente – 12 aprilie 2013

12 aprilie 2013

Timișoara
Conferința Națională Peniel “iD”

Oradea
Conferința Salem 2013

Vâlcelele Bune, jud. Hunedoara
Școala de închinare, ediția a 3-a

Târgu Jiu
Evanghelizare la Biserica Baptistă Golgota

Orăștie, jud. Hunedoara
Ema și Cristi Repede la Biserica Baptistă Harul

Petroșani
Evanghelizare la Biserica Penticostală Golgota

Rădăuţi
Întîlnire specială pentru mămici – Biserica Betel

Nurnberg (Germania)
Turneu Hristic în Europa – Biserica Baptistă

Freiburg (Germania)
Turneu Eldad – Biserica Eben-Ezer

Londra (Marea Britanie)
Alin Jivan la Biserica lui Hristos Leyton

Atlanta (SUA)
East Coast Missions Conference 2013 – First Romanian Baptist Church

Chicago (SUA)
Turneu Elim Harmony în Statele Unite , partea a 2-a, Coasta de Est

Flori (285)

12 aprilie 2013

flori-285

Postare Nr. 1 în Top WP (12.04.2013)

12 aprilie 2013

12 aprilie 2013, 13.00

1. Pilda iehovistului milostiv (lascaupetru)

Vineri la amiază (12.04.2013) – Ce nume apar în Top Posts pe blogul România Evanghelică

12 aprilie 2013

Marius Cruceru, Ioan Panican, John MacArthur, Florin Ianovici, Dorel Rus, Alin Cristea

Un comentariu pe blogul lui Cristian Ionescu – 12 aprilie 2013

12 aprilie 2013

Cristian Ionescu a afişat un articol preluat de pe un alt site.

L-am întrebat: Da’ de ce aţi PRELUAT tot articolul şi nu aţi dat un citat (cu două paragrafe) și LINK?

Mi-a răspuns: „Pentru că am primit TOT articolul prin Email, fără niciun link și pentru că am permisiunea de a prelua materialele organizației respective cu menționarea și popularizarea organizației. Materialele sunt trimise cu scopul de a fi răspândite prin toate mijloacele. De aceea.”

Iată comentariul pe care l-am propus:

Atunci puteți scrie fain frumos: Articol preluat cu permisiune. (Şi unde a apărut prima oară – SURSA, nu via. Că s-ar putea uneori să aveți “permisiune” de la cineva care nu are… drepturile!)

Și nimeni nu v-ar pune întrebări (de astea, ci de altele).

Stilul “preluării” în blogosfera evanghelică (a articolelor și a imaginilor) este cumplit de larg răspîndit, în sensul rău al cuvîntului. Aşa că nu e de mirare că există suspiciune față de preluarea articolelor (mai ales de către pastori).

Faptul că “materialele sunt trimise cu scopul de a fi răspândite prin toate mijloacele” nu legitimează folosirea TUTUROR mijloacelor, ci folosirea discernămîntului!

Un eseu teologic excelent nu îl citim în biserică (duminică), ci ne rupem dinții în el, doar cîțiva, acasă, sau la școală., timp de cîteva săptămîni (și apoi cîțiva ani).

La fel, compozițiile și aranjmentele muzicale ample nu sînt folosite de obicei în biserică (duminica), ci la anumite evenimente publice, cum sînt festivaluri și conferințe (cum a fost la Peniel la Oradea, unde a fost un efort foarte mare de pregătire a orchestrei simfonice și a corului, dar pe care l-ați trecut SUSPECT de rapid cu vedere cînd v-ați trezit să-l băgați pe Satana în manifestare; sau cum a fost la Oradea la Sala Sportului anul trecut în 2 decembrie, dar și în 1 decembrie, cînd a fost filmat Flashmobul din centrul orașului, care a trecut zilele acestea de 200.000 de vizualizări).

Chișinău: Evanghelizare cu Bogdan Ionesco la Biserica Agape

12 aprilie 2013

chisinau-19apr2013

www.moldovacrestina.md

Bisericile baptiste 1948-1965 (12)

12 aprilie 2013

bisericile-crestine-baptiste

Bisericile creștine baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965) – Marius Silveșan, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012, 409 p.

“Congresul din anul 1935 a fost unul important pentru comunitatea baptistă din perioada interbelică cât și pentru cea din perioada comunistă și postcomunistă deoarece după trei ani de ruptură, Uniunea Baptistă (1932-1935) a redevenit una putând astfel să lupte mai bine pentru drepturile baptiștilor.

Separarea Uniunii a avut loc la o conferință pe țară ținută la Timișoara în vara anului 1932. Aceasta se scindează în două tabere rezultând două uniuni: una “recunoscută” cu sediul la București având ca organ de presă Monitorul baptist editat la București, iar cea de a doua “nerecunoscută”, cu sediul la Timișoara și organ de presă Farul Creștin editat la Arad. După cum am menționat, pentru credincioși despărțirea era mai mult în formă pentru că fondul era același, iar măsurile restrictive introduse de autorități au avut ca scop final o luptă comună pentru apărarea drepturilor și libertăților comunității baptiste din România fapt care a adus în final o unitate mai mare. Ceea ce este important de remarcat este faptul că conducerea celor două uniuni au înțeles acest lucru și au desemnat fiecare câte un membru cu funcții de conducere să se ocupe de împăcare. Persoanele desemnate să se ocupe de împăcarea celor două tabere au fost Ioan Dan și Jean Staneschi, “amândoi având calităţile cerute de mediatori”. Sun conducerea celor doi mediatori desemnați “au avut loc trei întâlniri ale membrilor comitetelor celor două uniuni. Aceste au avut loc la Cluj, Bucureşti şi Arad. Ţelul imediat al acestor consfătuiri a fost organizarea unui congres care să dea o singură uniune și conducere pe întreaga țară și redactarea unui nou statut de organizare și funcționare.” (p. 132)

Twitter evanghelic – 12 aprilie 2013

12 aprilie 2013

Mark Driscoll: „Forgiveness is the shovel that digs up the root of bitterness.” (12 aprilie 2013)

YouTube: cristiancornea – 2.000.000 views

12 aprilie 2013

Din cele 145 de filmulețe de pe contul cristiancornea, următoarele au peste 100.000 de vizulizări:

Sa nu-ti pierzi la necaz credinta-Cristi Cornea – 125.000
Cand esti cazut in tristete amara – 114.000
La tine vin si -mi cer iertare-Cristian C – 113.000

Pagina Evenimente APRILIE 2013 actualizată (12.04.2013)

12 aprilie 2013

A fost actualizată pagina cu evenimente din această lună: APRILIE

1-11 aprilie: 62 evenimente
12-30 aprilie: 60 evenimente

Bă, pocăiților, scrieți corect românește (168)

12 aprilie 2013

ba-scrieti-corect-12apr2013

Neclintit – 400.000

12 aprilie 2013

http://neclintit.com

3 bloguri în Top 10 WP (12.04.2013)

12 aprilie 2013

12 aprilie 2013, 09.30

În paranteză: poziţia în Top ZeList (67.033 bloguri româneşti)

6. lascaupetru (581)
8. crestintotal.ro (280)
10. popaspentrusuflet (864)

Top Posts – 12 aprilie 2013

12 aprilie 2013

12 aprilie 2013, 09.30

Iosif-Ton-Mesaje – 850.000

12 aprilie 2013

http://iosif-ton-mesaje.eu

Flori (284)

12 aprilie 2013

flori-284

Info România Evanghelică – 11 aprilie 2013

12 aprilie 2013

21 postări
389 vizitatori
835 vizualizări

vizite-11apr2013

tari-11apr2013

Home page / Archives 351
Cum îi fac trafic Penticostalului 26
Aproape de casă (1) 15
Evenimente – 7 aprilie 2013 13
John MacArthur: Mișcarea carismatică a deschis ușa la mai multă eroare teologică decât poate orice alt factor din secolul al douăzecilea (inclusiv liberalismul, psihologia și ecumenismul) 12
Marius Cruceru despre Ioan Panican 12
Florin Ianovici şi Dorel Rus la Târgu Jiu 11
Sondaj: Care e cel mai jegos blog evanghelic? 10

Termeni de căutare

romania evanghelica 30
romaniaevanghelica 9
vasile oprea 2013 704 6
florin ianovici aprilie 2013 6
alin si florina la campulung 4
top aprilie 2013 4
biserica penticostala piatra vie campulung muscel alin si florina jivan 3
evanghelizare muntele sionului baia mare 2013 3
cristian barbosu 3
poezii crestine baptiste de pasti 3
romania evanghelică 3
dezamagire numele tau este iosif ton 3