Dumnezeu pe mut (1)

dumnezeu-pe-mut

Dumnezeu pe mut – Pete Grieg, Editura Kerigma, Oradea, 2012, 261 p.

“Dacă cele mai profunde şi mai disperate rugăciuni ale tale nu primesc răspuns, dacă viaţa doare uneori atât de mult încât începi să te întrebi în taină dacă Dumnezeu există, iar dacă există dacă Îi pasă, iar dacă Îi pasă de ce nu face ceva ca să te ajute, atunci nu ești singur. În mod surprinzător, Biblia ne arată că Isus – până și Isus – a cunoscut suferința tăcerii în urma rugăciunilor rămase fără răspuns. Cel care a transformat apa în vin, care i-a vindecat pe cei bolnavi și chiar i-a înviat pe cei morți, a fost respins și în aparență părăsit de Tatăl. Ba mai mult, din ceea ce ne spun relatările evangheliilor, se pare că rugăciunile fără răspuns ale lui Hristos sunt concentrate în perioada cea mai grea a vieții Lui: cele patru zile ale patimilor.

În Joia Mare Hristos L-a rugat pe Tatăl să-l scutească de suferință, dar orice crucifix stă mărturie a agoniei acelei rugăciuni rămase fără răspuns. Mai devreme în aceeași zi, Isus S-a rugat de mai multe ori pentru unitate între creștini. Dar uită-te în jur! Din nefericire (și nu se știe din ce motiv) și această cerere crucială a rămas fără răspuns.

În Vinerea Mare vedem o a treia rugăciune rămasă fără răspuns. Pironit pe cruce, sufocându-Se, Fiul a strigat către Tatăl o întrebare cutremurătoare: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Acest “de ce?” a rămas fără răspuns. Nu s-a coborât nici un porumbel. Nu s-a auzit nici un glas ca de tunet. Nu a venit nici un răspuns care să infirme întrebarea.

În Sâmbăta Paștelui speranțele și rugăciunile ucenicilor zăceau spulberate și zdrobite în mormânt. Iar Dumnezeu nu a făcut nimic. Nu a zis nimic. Nu se auzea decât bâzâitul muștelor în preajma cadavrului Fiului.

Iar apoi, în Duminica Învierii, Dumnezeu a rupt tăcerea. S-a trezit. A vorbit. Și acelora dintre noi care umblăm (șovăielnic) pe urmele pașilor Lui din Ghetsimani până la Golgota și apoi până la grădina mormântului, Duminica Învierii ne oferă o speranță de nestăpânit. Acel miracol suprem – învierea Fiului lui Dumnezeu din morți – ne asigură că fiecare vis îngropat și fiecare speranță spulberată vor fi absorbite și înviate într-o realitate mult mai măreață decât orice ne-am putea imagina acum.” (p. 14-15)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: