Bisericile baptiste 1948-1965 (25)

bisericile-crestine-baptiste

Bisericile creștine baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965) – Marius Silveșan, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012, 409 p.

Aurel Ban “a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică cu următoarea acuzație: “A făcut parte din organizația mistico-religioasă, condusă de Vasile Moisescu din Arad, care urmărea răsturnarea regimului din țara noastră”.

Procesul și condamnarea au avut loc la Tribunalul Militar din Timișoara la 18 februarie 1959, cu sentința nr. 72 în baza art. 209 pct. 2 lit. A din Codul penal pentru uneltire contra ordinii sociale. Au fost condamnați doisprezece credincioși, cei mai mulți din Arad, trei din Timișoara și unul din Caransebeș. Tribunalul Militar din Cluj, prin decizia 443 din 27 martie 1959, a schimbat calificativul încadrându-i la art. 209 pct. 1. Condamnarea prevedea și confiscarea averii, dar cum el nu avea decât mobila din casă, aceasta a fost lăsată în custodia soției în urma unui proces verbal.

Datorită memoriilor înaintate de familiile lor, Tribunalul Suprem Militar prin Decizia 225 din 27 august 1962 le-a redus cuantumul pedepselor. Lui i s-a redus de la 20 de ani la 6 ani, din care a executat 5 ani și jumătate, fiind eliberat la data de 24 iunie 1964, prin grațiere, în urma Decretului 310 / 1964.” (p. 290-291)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: