Cine sunt creștinii după Evanghelie? (6)

Cine sunt creștinii după Evanghelie? – Ieremia Rusu, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2011, 357 p.

“Deşi iniţial se preconizase că cele două grupuri de credincioși vor avea o evoluție autonomă, fără să se influențeze reciproc, în timp s-a dovedit că fuziunea și conviețuirea celor două tipuri de biserici a lăsat urme în teologia și practica lor. Aceste influențe au fost favorizate de trei factori principali.

În primul rând, în anul 1960, autoritățile au dictat arondarea bisericilor cu puțini membri la cele cu mai mulți membri, sau unificarea mai multor biserici mici într-una singură. Cultul Creștin după Evanghelie era condus de trei delegați, doi de la Ramura I și unul de la Ramura a II-a. […]

Al doilea factor, care a contribuit la influenţarea reciprocă între cele două ramuri, au fost cărţile doctrinare şi revistele publicate de Uniunea Cultului Creştin după Evanghelie, care trebuia să ţină cont de specificul fiecărei ramuri. Astfel, doctrine importante au fost omise din învăţătura cultului, pentru a nu strica unitatea acestuia. Un exemplu este cartea Lecţiuni Biblice, publicată în 1977 de Editura Cultului Creştin după Evanghelie din Republica Socialistă România, care nu aminteşte nimic despre botez, deși prezintă doctrina despre Masa Domnului în peste 20 de pagini.

Un al treilea motiv este însăși acțiunea dirijată a autorităților comuniste care, pentru a slăbi bisericile evanghelice, considerate în acea perioadă ca fiind secte și un pericol pentru regimul comunist, căutau să instige pe credincioșii din cele două ramuri unii împotriva altora.

În ciuda acestor evenimente, Bisericile Fraților nu au fost influențate în doctrinele și practicile lor fundamentale de către teologi darbystă promovată de creștinii după Scriptură, chiar dacă o influență s-a manifestat în doctrina despre Masa Domnului. După anul 1990, în condițiile noi de libertate religioasă și de liberă circulație, Bisericile Creștine după Evanghelie și-au întărit relațiile cu bisericile din Mișcarea mondială a Fraților pe toate planurile, inclusiv pe cel teologic.

În concluzie, Bisericile Creștine după Evanghelie din România fac parte din Mișcarea Fraților, a căror teologie este evanghelică, cu câteva doctrine specifice:

– în domeniul pneumatologiei – doctrina despre lucrarea Duhului Sfânt și darurile spirituale;

– în domeniul soteriologiei – poziția față de calvinism și arminianism;

– în domeniul eclesiologiei – premilenism și pretribulaționism.

În capitolele care urmează, vor fi studiate doar aceste doctrine specifice și va fi analizat modul în care au fost ele influențate în România, în perioada interbelică și comunistă, de unele curente teologice.” (p. 48-49)

Publicitate