CĂRȚI (3): Ecranul global

ecranul-global

Ecranul global: Cultură, mass-media și cinema în epoca hipermodernă – Gilles Lipovetsky, Jean Serroy, Editura Polirom, Iași, 2008, 324 p.

Prezentare pe ultima copertă

Departe de a însemna moartea celei de-a șaptea arte, epoca ecranului omniprezent înregistrează cea mai importantă mutație cunoscută de cinematografie. Aceasta nu doar se transformă în hipercinema, ci devine generatoarea unei lumi și, implicit, a unei viziuni asupra lumii. Televiziunea, publicitatea, jocurile video, videoclipurile sunt restructurate după logica starificării, hiperspectacularului și divertismentului. Fără să considere că imaginile epocii hipermoderne sunt sinonime cu o sărăcire a gândirii și să anticipeze rezultate catastrofice, dar și fără să închipuie scenarii cu happy-end, autorii susțin că actuala epocă ne obligă să creăm un model inedit pentru a înțelege cinematografia, ecranul și, mai profund, cultura viitoare.

Matei Martin (Esquire, martie 2009): „Cartea e o istorie critică a celor patru vîrste ale cinematografiei. În hipermodernitate – aşa se numeşte etapa pe care o traversăm acum – s-au produs schimbări radicale în procesul vizionarii. Trăim într-o inflaţie de imagini, într-o lume dominată de tot felul de ecrane. Cu toate acestea, vedem din ce în ce mai puţine filme de cinema.”

Constantin Vica (Suplimentul de cultură, 13-19 decembrie 2008): „Ecranul global nu e manual de supravieţuire în ecranosferă, nici litanie pentru moartea artei, nici un semnal de alarmă pentru o apocalipsa a spiritului venită prin ecran. E pur şi simplu o descriere a unor relaţii, uneori nevăzute, între practica socială şi cea estetică, cea informaţională şi cea epistemică, ce presupun omniprezenţa ecranului.”

Gilles Lipovetsky, Jean Serroy: „Stilul cinema a invadat lumea: acum îl poţi vedea fără să-l vezi, modelat cum eşti de el, scăldându-te în imaginile care, plecând de la el, au inervat canalele ce ne înconjoară. Unii s-au plând că spectacolul îi deposedează de viața „adevărată”. Fără îndoială. Totuși, în epoca ecranului ubicuu, el îi răsplătește cu vârf și îndesat, oferindu-le una nu mai puțin bogată, dar diferită, „cinematizată”, reconfigurată de spectacularizarea venită dinspre ecran. La ora când se vorbește despre o second life virtuală, viața însăși este deja în bună măsură un spectacol de cine-life. Cinematograful s-a strecurat într-un fel în existența concretă a oamenilor, în genele cotidianului nostru. Truffaut spunea că cinematograful îi este superior vieții. Într-o anumită măsură, Oscar Wilde îi dă dreptate: în epoca hipermodernă, viața a ajuns să imite cinematograful.

Această generalizare a procesului de cinematizare a provocat o avalanșă de critici care denunță controlul comportamentelor, sărăcirea existențelor, prăbușirea rațiunii, derealizarea lumii, formatarea culturii. Tot atâtea chestiuni filosofico-sociale de fond, ridicate de gânditorii critici ai hipermodernității, care dovedesc faptul căcinematograful nu se reduce la statutul unui simplu divertisment de masă: el a devenit lume și stil de viață, ecran global și cineviață. Din această perspectivă, n-am mai putea gândi cineviziunea hipermodernă fără o reflecție de tip transpolitic, transsocial și transmediatic, implicând devenirea individualității în raporturile sale cu existența.

Că am fi martorii unei fulminante ascensiuni a superficializării imaginilor, ai unei „peoplizări” a mijloacelor media, ai unei tendințe de calibrare a produselor culturale, toate acestea sunt greu de contestat și justifică – o, și încă în ce măsură! – numeroasele denunțări și puneri în gardă referitoare la spectacularizarea lumii. Dar este oare legitim ca, plecând de la aceste constatări, să stigmatizăm standardizarea spiritelor și a modurilor de viață, precum și pauperizarea lumii estetice și imaginare? Ne îndoim. Adevărul este că difuzarea generalizată a stilului cinema e însoțită mai degrabă de o tendință de elevare a exigențelor estetice. Suntem nu atât la ora proletarizării consumatorului și a pulverizării existențelor singulare, cât la cea a artializării generalizate a gesturilor și a modurilor de existență. Cine-life, cinemanie, cineviziune, aceasta nu înseamnă imersiune totală în lumea imaginilor. Dacă imperiul acestora se amplifică, tot așa se va întâmpla și cu capacitatea de reflexivitate și de distanțare a indivizilor față de lume așa cum e și față de cultură așa cum li se oferă. Universul ecranic i-a aduc omului hipermodern nu atât, așa cum se afirmă prea adesea, domnia alienării totale, cât o capacitate nouă de distanțare critică, de detașare ironică, de judecată și de dorințe estetice.” (p. 304-306)

Un răspuns to “CĂRȚI (3): Ecranul global”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: