Argument pentru Dumnezeu (7)

argument-pentru-dumnezeu-180

Argument pentru Dumnezeu – Timothy Keller, Editura Kerigma, Oradea, 2013, 296 p.

“Violenţa exercitată în numele creştinismului este o realitate teribilă pe care nu trebuie să ne facem că nu o vedem şi care trebuie îndreptată. Nu poate fi scuzată în nici un fel. În secolul al douăzecilea însă violența a fost cauzată deopotrivă de secularism și de absolutismul moral. Societăți care s-au debarasat de orice formă de religie s-au dovedit a fi la fel de opresive ca și acelea impregnate de religie până în cele mai intime fibre ale lor. Singura concluzie pe care o putem trage estre că adânc înrădăcinat în inima omului există un atât de puternic impuls spre violență încât acesta se manifestă indiferent care este sistemul de credințe al unei societăți anume – fie aceasta socialistă sau capitalistă, individualistă sau ierarhică. Și, în sfârșit, existența într-o societate a violenței și războiului nu constituie în mod necesar un motiv de a respinge credințele care predomină în acea societate. […]

Credinţa că eşti acceptat de Dumnezeu doar în baza harului Său este ceva ce îndeamnă la o smerenie profundă. Astfel oamenii care sunt fanatici sunt așa nu pentru că ar fi într-o prea mare măsură dedicați Evangheliei, ci din contra, pentru că nu îi sunt dedicaţi suficient.

Gândeşte-te la oameni pe care îi consideri fanatici. Aceștia sunt aroganți, moralizatori, dogmatici, insensibili, neîndurători. De ce? Nu pentru sunt prea creștini, ci pentru că nu sunt suficient de creștini. Sunt fanatici în zel și curaj, dar nu sunt fanatici în smerenie, sensibilitate, dragoste, empatie, iertare sau înțelegere – cum a fost Hristos.” (p. 79)

Reclame

Un răspuns to “Argument pentru Dumnezeu (7)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: