CĂRȚI (9): Omul recent

omul-recent

omul-recent-2

Omul recent – Horia-Roman Patapievici, ediția a 5-a, Editura Humanitas, București, 508 p.

“Cartea lui Patapievici de la Humanitas (ca şi Orbitor-ul lui Cărtărescu) este un unicat fascinant: de la fervorile eliadeşti din Oceanografie sau Fragmentarium şi de la deschiderile Tragicului lui Gabriel Liiceanu, n-am mai avut o eseistică de-o asemenea anvergură. Eseu total, amestecînd pînă la halucinaţie filosofie, politologie şi sociologie, mistică, istoria ideilor religioase ori ştiinţifice, economia cu etica, antropologia şi filosofia culturii cu interesul pentru România clipei, Omul recent este, pentru mine, cartea-estuar a unei noi vîrste româneşti în trăirea ideilor. Mulţi ne vom rupe dinţii în ea, dar este, orice ar zice adversarii, o lectură care te obligă la recalibrarea gîndirii.“ (Dan C. Mihăilescu, “Călătorie cu biblioplanul”, în LAI – Litere, Arte & Idei, nr. 4 (278), 10 decembrie 2001)

“În lucrarea lui Patapievici, alcătuită din 164 de fragmente, sînt de fapt două cărţi, pe care poate n-a făcut bine că le-a publicat împreună, deoarece în felul acesta prima, mai apăsat teoretică, a suportat reproşurile făcute celei de-a doua, care trimite direct la numeroase aspecte ale lumii contemporane (multiculturalismul, corectitudinea politică, pluralismul, liberalismul, relativismul, consumismul, drepturile omului etc.), afectînd sensibilităţi şi contrariind spirite.” (Tudor Cristea, “Un (post)modern tulburat”, în Litere, nr. 4, aprilie 2002)

“Există două ‘poveşti’, două demonstraţii în Omul recent. Mai întîi e povestea apariţii Omului Modern prin disocierea religioasă de Omul Vechi. Povestea se încheie cu eşecul Omului Modern în postură de Om Recent, fiinţă contradictorie de cultură iraţională, gropar universal al culturii vechi, dar şi a tot ce era cucerire legitimă a spiritului modern. […] A doua poveste pe care o putem asculta citind Omul recent e drama despărţirii Omului Modern de Dumnezeu. Aici, pe parcursul unei meditaţii religioase adesea mişcătoare, Horia-Roman Patapievici îşi depăşeşte condiţia de istoric al ideilor şi devine autorul unei cărţi vizionare. Căci Horia-Roman Patapievici  nu e un critic al modernităţii din resentiment sau încă un romantic regresiv de felul celor care au umplut cultura interbelică şi ţin în şah o bună parte a minţilor tinere ale României de azi. Horia-Roman Patapievici nu a scris Omul recent pentru a se răcori, ci pentru a găsi o cale de ieşire de sub masificarea tot mai apăsătoare a (post)modernităţii. Cu alte cuvinte, Horia-Roman Patapievici ne oferă o soluţie. […] Soluţia gîndită de Horia-Roman Patapievici e cucerirea credinţei, afirmarea netă a existenţei lucrurilor care nu se văd, redescoperirea dreptului de a gîndi neinstrumental.” (Traian Ungureanu, “Soarta lui Dumnezeu: o carte pentru oamenii singuri”, în 22, nr. 11/2002)

“Meritul principal al Omului recent este de a îndemna la o reflecţie susţinută, din mai multe unghiuri disciplinare, asupra relaţiilor dintre modernitate (inclusiv modernitatea recentă sau postmodernismul) şi religie, mai precis creştinismul care e, în sens pozitiv sau negativ, central identităţii culturale europene şi, în genere, occidentale. (Matei Călinescu, “Modernitate şi religie”, în 22, nr. 27)

“Patapievici are un domeniu al lui, specific şi clar, domeniu în care e probabil pe locul întîi în România, eu unul n-am auzit de altcineva, sau n-am citit pe nimeni care să-i fie măcar comparabil. Este vorba de zona dialecticii ştiinţă-religie.” (Interviu cu Virgil Nemoianu, în Adevărul literar şi artistic, nr. 646, 10 decembrie 2002)

“Am răspuns la întrebarea ‘ce scriitor român aş monta’ acum cu cuvintele: aş monta în serial Omul recent timp de o sută sau două sute de ani, cît ar fi nevoie. Afirmaţia mea se materializează în presiunea politicoasă pe care o exercit de mai mult timp asupra acestui intelectual român, a cărui scriitură – şi mă refer aici la vocabular şi la sintaxă, nu la idei – îmi place enorm. Cînd îl citesc pe Patapievici, nu-mi mai e ruşine că sînt român şi aş vrea, pur şi simplu, să le transmit şi altora acest sentiment al meu.” (Interviu cu Alexandru Dabija, în Adevărul literar şi artistic, nr. 640, 29 octombrie 2002)

“Unii îl vor pe rug. Alţii pe tron. I se purecă cuvintele, i se sorb expresiile, i se contestă bibliografiile, i se cumpără cărţile. E lăudat galactic, e înjurat birjăreşte. E prea tradiţional, nu e român destul. E creştin, dar fără Catedrala Neamului. E prea individualist, nu-i liberal. Nici filozof, nici scriitor. Să nu publice acolo, să nu-l salute pe cutare. Să nu ne facă euro-atlantic de ruşine. Să-şi taie unghiile, să nu stea cocoşat. Să nu-şi mai pună mutra pe coperte. Să nu mai aibă, domnule, succes. Să fie interzis.” (Dan Perjovschi, “Patapievici”, în 22, nr. 12, 19-25 martie 2002)

“Succesul celui mai celebru fizician al României din toate timpurile nu datorează nimic fizicii. Figura încleştată a lui Patapievici concentrează ceea ce are mai bun şi mai rău elita României postrevoluţionare. Proiectul său politic – în sens etimologic – este cel cu anvergura cea mai mare după 1989, de aceea succesele şi eşecurile sale sînt întotdeauna răsunătoare. Patapievici aduce la lumină publică, pe de o parte, academismul, prizărit în tot mai numeroasele reviste de specialitate – numeroase faţă de cîte erau înainte de ’89, nu faţă de cîte ar trebui să fie. Pe de altă parte, tonul incisiv şi mesianic abia disimulat continuă o tradiţie întreruptă de cincizeci de ani de comunism. Patapievici este efortul nostru de sincronizare, mereu decalat, cu lumea occidentală, este deschiderea gîndirii noastre spre universalitate, mereu blocată de frustrări, este disciplina morală mereu deturnată de jarul ditirambilor care-şi muşcă hamurile. Sartre şi Aron totdeodată, Patapievici este în intransigenţă cu Cristian Tudor Popescu a cărui morală albastră îi interzice să participe la Procesul etapei, dar îi impune ca pe o datorie de onoare interpretarea rolului de prim solist în Procesul comunismului. M-am întrebat mereu: ce este Patapievici? Disident? Nu. Savant? Nu. Scriitor? Nu. Filozof? Nu. Nu-mi rămîne decît să cred că, acum, la poarta cimitirului intelectualilor, Patapievici îşi trăieşte momentele de glorie ca prim intelectual român din perioada interbelică încoace. Intelectual pentru că e utopist, pentru că politic – în sens comun de astă dată – a contribuit cu cele mai bune intenţii la instalarea celui mai usturător eşec postrevoluţionar, la constituirea unei organizaţii civice fără nici cea mai mică veleitate de mediator social – am numit GDS, îmi pare rău s-o spun –, pentru că a devenit beneficiarul celei mai mari cote de snobism intelectual – autorul cu cel mai mare decalaj dintre cărţi vîndute şi cărţi citite, poate doar Heidegger în 1988 să-l fi depăşit cu zecile de mii de exemplare din Repere pe drumul gîndirii. Există însă o deosebire fundamentală între intelectualul populist, goşist, francez şi cel conservator român. Dacă primul îşi atrage sufragiul unei colectivităţi cît mai însemnate, Patapievici se străduie s-o impresioneze printr-un soi de afurisenie cu iz cioranian, ‘ajutat’ de imaginea unui orator sever pînă la anatemizare şi a unui scriitor antipatic pînă la ininteligibilitate. Simt însă nevoia să subliniez, Patapievici este singurul nostru intelectual postrevoluţionar, cel mai complex, informat şi implicat critic al prezentului cultural românesc şi occidental.” (Alexandru Matei, “Sfînta treime”, în Deci, nr. 2, 5 noiembrie 2002)

“[…] Mă dau în vînt după indignarea pe care cărţile mele o stîrnesc printre proştii cu diplomă (de «cretini educaţi», cum îi numea Nietzsche), pentru care cărţile mele sînt inculte, lipsite de bibliografie, diletante etc. Reacţia de alergie a acestora la scrisul meu vine din sentimentul că le încalc teritoriul academic, iar studenţii lor mă citesc pe mine în loc să-i citească pe ei şi aşa mai departe. Or, aş dori să vă spun că eu nu scriu în tradiţia cărţilor universitare. Cărţile mele se adresează publicului cultivat şi caută să stîrnească reflecţia liberă, deoarece ele însele au pornit de la o astfel de reflecţie.’” (H.-R. Patapievici în dialog cu Nicolae Coande, Cuvîntul libertăţii, nr. 3964)

“Oamenii de azi sînt cei mai bine hrăniţi, cei mai prosperi, cei mai liberi (sub raportul deplasării în spaţiu) pe care i-a cunoscut umanitatea. În acelaşi timp, sînt cei mai slabi de înger, cei mai dependenţi de confort şi consum, cei mai aserviţi bunului plac al liberului arbitru, cei mai puţin autonomi în judecăţile lor, cei mai gregari (faţă de Stat), pe care i-a cunoscut vreodată umanitatea. Întotdeauna s-a spus despre ei că sînt noi, că sînt înnoiţi. Cîntăriţi sînt însă prea lejeri. Evaluaţi, sînt de tot greoi. Fragmentele pe care le-am cules în cartea de faţă pleacă de la constatarea că oamenii pe care îi produce într-un ritm industrial modernitatea care şi-a ieşit din propria ne-măsură nu sînt cu adevărat nici noi, nici înnoiţi; sînt, asemeni conservelor cu dată de expirare pe etichetă, doar recenţi… Omul recent este omul care, oricît timp ar trece peste el şi oricîtă vreme l-ar şlefui, tot rudimentar rămîne. Pentru că acest tip uman nu se mai poate sprijini pe existenţa vreunui suflet, nici al lui şi nici al lumii, el nu mai are resursele de a întemeia nici tradiţii şi nici măcar datini. Este omul care, de îndată ce şi-a amputat trecutul pentru a sări mai repede în viitor, descoperă că prezentul nu îl mai poate adăposti, iar viitorul nu există. De ce? Pentru că şi-a pierdut prezenţa. Omul recent este omul care, dorind să se sature de toate fenomenele lumii – stăpînindu-le după plac şi pătrunzîndu-se de toată materialitatea lor –, s-a trezit într-o bună zi că nu mai este decît un epifenomen al curgerii, scurgerii şi prelingerii lor.””(H.-R. Patapievici)

Postări din seria CĂRȚI

Dicționarul comunismului
100 de alimente pentru o viață sănătoasă
Ecranul global
Arhipelagul Gulag
Numele trandafirului
Don Quijote de La Mancha
Şi totuşi Biblia are dreptate
Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: