Archive for 20 august 2013

Dragoș Paul Aligică: Generația iresponsabilă a progresismului occidental a făcut praf sistemul geopolitic occidental

20 august 2013

http://www.revista22.ro/e-absolut-jenant-30159.html

Daniel Curpaș – Înmormîntare

20 august 2013

Miercuri, 21 august 2013, ora 13.00 – Gurbediu, jud. Bihor

Comentariu Pop Şerban pe contul Facebook: Dani Curpaş

CĂRȚI (11): Citadela

20 august 2013

citadela

Citadela – Antoine de Saint-Exupéry, Editura RAO, București, 2006, 570 p.

“Alături de alţi scriitori, ca francezul André Malraux, americanul Ernest Hemingway şi englezul Joseph Conrad, Antoine de Saint-Exupéry încearcă să găsească tot mai multă raţiune în destinul omului. […] Jean-Paul Sartre afirmă cu tărie că opera lui Saint-Exupéry este un exemplu de literatură constructivă, cultivînd efortul conştient de depăşire şi aspiraţia permanentă către progres şi civilizaţie.” (Anghel Ghiţulescu – culegere, prezentare şi comentarii la: Antoine de Saint-Exupéry, Gînduri, Editura Albatros, Bucureşti, 1985)

“Marile figuri umane ale literaturii lui Exupéry nu sînt oameni fericiţi, ci autentici. Gîndirea lui operează, încă o dată, importanta mutare de accent potrivit căreia omul îşi caută în primul rînd consistenţa, şi nu acea fericire care înseamnă suficienţă. Libertatea e înrobitoare cînd îl îndeamnă pe om spre mulţumirile mortificatoare ale unei vieţi mediocre, condiţionată exclusiv de bunăstarea materială. Libertatea e veritabilă cînd îl duce pe om spre acel cîmp al tensiunilor esenţiale care îl împing la autodepăşire, îi relevă un scop mai presus de el, îi conferă neliniştea constructivă şi formatoare. Revine, cu alte cuvinte, o temă îndrăgită de Exupéry – a căuta împlinirea nu în calitatea hranei şi a băuturii, ci în aceea a foamei şi setei spirituale.” (Dumitru Radu Popa, Antoine de Saint-Exupéry. Aventura conştiinţei, Editura Albatros, Bucureşti, 1980)

“Mai mult decît oricare din celelalte scrieri, ‘Citadela’ eludează pretextul epic. Ea e în primul rînd expresia unui crez asumat cu toate contradicţiile şi sinuozităţile sale; cu pasaje aride şi cu splendide metafore revelatoare; cu sentinţe absolute şi cu aproximări; cu continuităţi şi cu discontinuităţi deconcertante. E, cu alte cuvinte, cartea cea mai puţin reuşită literar în ansamblu, care cuprinde paginile cele mai frumoase.

Înţesată de pilde cu pronunţat caracter didactic şi monologuri interminabile, ‘Citadela’ afirmă o filosofie a existentului în opoziţie cu filosofiile esenţei abstracte, înveterate în om de prejudecăţile comune, susţinute de o întreagă tradiţie. Tonul e biblic, dar amănuntul aceta nu trebuie totuşi supralicitat: întreaga alegorie a cărţii are ceva din misterul grav al instituirii valorilor primordiale. Tocmai în acest punct stă o mare dificultate a ‘Citadelei’; Exupéry nu avea nici structura unui religionar, nici exerciţiul abstract al filosofiei. Între pasajele greoaie, cu exprimări muncite, rebarbative, adesea contradictorii şi oazele minunate, cu pagini de imagism tulburător şi nemărginită generozitate a ideii, contrastul e frapant. Cadrul întregii dezbateri e deşertul în care fiul unui iniţiat rege berber vorbeşte despre înţelepciunea tatălui său şi despre propria sa experienţă în cunoaşterea lumii. Ceea ce se impune e o doctrină care dictează depăşirea vieţii, perpetuarea măreţiei umane deasupra existenţelor perisabile, în fapt ţelul construcţiei exuperiene preconizată în celelalte cărţi. (Dumitru Radu Popa, Antoine de Saint-Exupéry. Aventura conştiinţei, Editura Albatros, Bucureşti, 1980)

Alin Cristea: „O carte antigravitațională… Enervant de liberă… (No bine, că și autorul s-a dat toată ziua cu avionul…) Și neterminată… După ce o citești (cu destul efort, dar nu fără pasiune), nici nu ști dacă ai citit o carte sau introducerea la un alt capitol al vieții tale… Nu e de povestit, e de… trăit!”

Vezi: CITATE (1): Antoine de Saint-Exupéry – Citadela

Postări din seria CĂRȚI

Dicționarul comunismului
100 de alimente pentru o viață sănătoasă
Ecranul global
Arhipelagul Gulag
Numele trandafirului
Don Quijote de La Mancha
Şi totuşi Biblia are dreptate
Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste
Omul recent
Mcdonaldizarea societății

Marţi seara (20.08.2013) – Ce nume apar în Top Posts pe blogul România Evanghelică

20 august 2013

Iosif Țon, Vladimir Pustan, Daniel Brânzei, Vindecătorul, Vadim Tudor

Recitiri: Viața în blogosfera evanghelică (1): “Rușinații”

20 august 2013

Dacă ridicăm discuția deasupra palierului resentimentar și gregar, prima chestiune cu care ne confruntăm, în astfel de situații, este următoarea:

Mai frecventăm un blog care are, în același timp, lucruri foarte bune și dejecții?
Mai frecventăm o biserică care are, în același timp, lucruri foarte bune și dejecții?
Mai rămînem într-o țară în care sînt, în același timp, lucruri foarte bune și dejecții?

Chestiunea nu este deloc ușor de abordat, întrucît are mai multe aspecte, cel mai la îndemînă de abordat fiind cel legat de proporția albului și negrului.

Putem observa, și în viața reală și în spațiul virtual (care tot din viața reală face parte), decizii pripite (uneori chiar isterice) de retragere dintr-un loc public care incomodează, enervează, dejectează.

Cazurile trebuie tratate însă cu atenție, conform unor principii teologice și nu conform unor mofturi de moment.

Vezi:

Viața în blogosfera evanghelică (1): “Rușinații”

Bisturiul ruginit al Vindecătorului…

20 august 2013

Iar își încearcă Vindecătorul bisturiul ruginit pe pielea mea…

Că uită că bisturiul lui e ruginit e una, dar să nu țină cont că pielea mea, tăbăcită în atîția ani în spațiul public de pocăiții prostovani și fuduli, nu poate fi găurită așa ușor – deja e cu totul altceva…

Cîndva, anul acesta, un amic făcea observația că Vindecătorul s-ar fi cumințit… Să vedem, i-am spus…

Din păcate, iar am avut dreptate!…

Ieri, am făcut precizările de rigoare în postarea:

Un comentariu pe blogul Vindecătorului – 19 august 2013.

Fără să fac o afirmație explicită, am considerat că precizările mele sînt suficiente pentru a arăta că schimbul de replici DE ACUM nu a apărut din cauza vreunui subiect anume, al unui context din blogosfera evanghelică explicit care să ne fi pus în astfel de poziții belicoase.

Din cîte observ, Vindecătorul are obsesii vechi la adresa mea și ține să le actualizeze în formule ignobile și inepții iscate dintr-un condei evident obosit, dacă nu cumva chiar otrăvit!…

Ultima sa postare se intitulează Foaia vitelor de pripas și mi se adresează mie, ca urmare a unui scurt comentariu al meu: „Nu mă interesează opiniile dvs. Cu atît mai puțin să ne cotonogim unul pe altul… Maturizați-vă!”

Vestea proastă e că vitele de pripas sînt, în imagistica Vindeătorului, evanghelicii români, pe care cică eu i-aș fi băgat în țarc și aș avea un fel de control asupra lor prin faptul că ei tac ca vitele, în loc să-mi tragă „una în fund”, cum el o face „cu mare plăcere de fiecare dată cînd se iveşte prilejul”.

Numitu-m-am mogul (al blogosferei evanghelice) și o voi face în continuare (dacă vreau!), și știu uneori ce pot face și ce nu pot face (ceea ce Vindecătorul nu pare a avea habar, sau nu vrea să aibă habar…), ideea că UNII au influență și manipulează e o idee demnă de abordat, eu însumi am arătat în numeroase rînduri în ce fel „bloggeri” precum Marius Cruceru și Paul Negruț au folosit (ȘI) spațiul virtual pentru a manipula „vitele” evanghelice, dar a face astfel de afirmații despre mine nu ține de domeniul artistic (pe care Vindecătorul încearcă oarecum să-l abordeze în pseudo-pamflete, cum am menționat în mai multe rînduri anii trecuți), ci de cel psihic – paranoia de care suferă Vindecătorul e deja celebră (voi relua mai jos exemplele care indică acest lucru).

Vestea bună e (că Vindecătorul, la fel ca și alții, nu are acces la fundul meu, și, așadar, nu are cum să-mi tragă „una în fund” şi) că eu nu trebuie să consum potenţial creator pentru a contracara demersul său grobian; nu trebuie decît să reiau chestiuni deja cunoscute pentru a arăta cu ce personaj avem de-a face.

Căci, bă, vitelor, nu doar eu am de a face cu el, ci și voi, care tăceți…

Chestiunea care mă interesează, ca de multe atîtea ori în ultimii ani, este cea a ADEVĂRULUI.

Este adevărat că…? – aceasta a fost o modalitate obișnuită pe care am folosit-o pentru a iniția dialoguri cu formule care au apărut în spațiul public.

Merită?… – aceasta a fost un alt aspect pe care l-am avut în vedere atunci cînd m-am implicat în polemici.

Am văzut că mulți nu sînt pregătiți de polemică, nu au cultura dialogului, în schimb au o aroganță a pocăiților urît mirositoare, așa că am pus o perdea de fum în față, să văd cine poate trece de ea. Nu mă bag în polemică cu oricine, pentru orice, sau oricînd.

Anul acesta am ajuns la cea mai scurtă și eficientă formulă: VALEA! (pe email).

În (prea) multe cazuri, afirmațiile cărora trebuie să le dibuim cantitatea de adevăr sînt la adresa unor persoane, nu despre IDEI.

Uneori, astfel de afirmații care trebuie CERCETATE sînt la adresa persoanei mele.

Așadar, am fost pus nu de puține ori în situația de a lua o decizie (rapidă): Merită să dau informații despre persoana mea?

Dacă miza e mare, adică dezinformările apărute (laolată cu jigniri gratuite) au de a face cu proiectele în derulare, atunci am considerat că merită să aloc timp și energie unor dez-mințiri (care nu au fost puține).

Alteori, avînd în vedere alte chestiuni, care țineau de familie, biserică, blogosferă, societate etc., am considerat, de asemenea, că e bine să fac precizările necesare pentru spațiul public.

Un al treilea caz este cel în care consider că nu merită să investesc timp și energie, căci nu sînt prost pentru că zice cineva că aș fi, și nici mîrlan, dacă cineva s-a ostenit să scrie așa ceva despre mine.

Să scriu despre mine în stilul ăsta e destul de plictisitor…

Prefer să violentez mai bine urechile / ochii cititorilor, să trecem peste moment, și să ne ocupăm de chestiuni importante, cărora, cum bine se știe, le acord atenție de vreo 12 ani, în aventura mea pe Internet.

Am adoptat ca stil de lucru, cum am amintit și cu alte ocazii, INFORMAREA și DEZBATEREA.

Știu că unii așteaptă mai multe articole scrise de mine, dar am considerat că e nevoie de informații, întrucît mediul confesional evanghelic gîlgîie de DEZINFORMAȚII și apar formule ciudate în cele mai neașteptate momente.

În ceea ce privește DEZBATEREA, trebuie să constatăm, cu tristețe, că mediului confesional evanghelic îi lipsește cultura dialogului. Precum și cea a solidarității.

1. Primul lucru care se poate spune despre bloggerul evanghelic Vindecătorul este că nu are o agendă determinată de evenimentele și fenomenele din mediul confesional evanghelic.

Nici nu este situat într-o zonă care să-i permită să fie la curent cu acestea, dar și dacă ar fi într-o astfel de zonă (București, Suceava, Cluj, Timișoara, Oradea), nu îl văd plimbîndu-se pe la evenimente, cum nici bloggerii evanghelici din Oradea nu o fac. În afară de mine, care fac eforturi să dau informații de la fața locului, DUPĂ ACEEA să comentez.

În schimb, Vindecătorul dovedește o atracție către mediul confesional evanghelic, din motive pe care nu le comentez acum.

Ar vrea să comenteze, cu umor inteligent (care la el se transformă în puseu pesimist), fenomene din lumea evanghelicilor, dar sărmanul nu are informații, ca să nu mai zic că e și paranoic.

Să ne amintim cîteva din gafele sale:

– În 2010 scria că Vasilică Croitor ar fi fost dat în judecată, ceea ce nu era adevărat:

Atenție la dezinformările din Mahalaua Vindecătorului

– Tot în 2010 se referea la mine numindu-mă şeful reţelei România Evanghelică, ceea ce nu era (și nu este) adevărat:

Dez-Mințiri (26/2010)

– În 2011 paranoia Vindecătorului a înzecit numărul celor care au pătimit la Ruginoasa (în 1997)- “Ruginoasa a fost şi locul unui cumplit măcel, prin anii ’90, cînd peste o sută de baptişti au fost internaţi în spital cu răni grave provocate de bandele de aşa-zişi credincioşi ortodocşi.”:

Atenție la dezinformările din Mahalaua Vindecătorului – Cazul Ruginoasa

Nu aveau cum să fie nici măcar 10 internaţi în spital, întrucît în incident fuseseră implicaţi… 9!

2. Al doilea lucru care se poate spune, aşadar, despre bloggerul evanghelic Vindecătorul este că nu prezintă încredere în ceea ce privește informațiile pe care le vehiculează, ba, mai mult, suferă de paranoia. Potențialul său creator îi joacă feste, determinîndu-l să imagineze situațiuni care nu au de a face cu realitatea.

3. În al treilea rînd, bloggerul evanghelic Vindecătorul a permis comentarii de joasă speță, cu mahalagisme și grohăituri, prin care blogul său a dobîndit straturi groase de jeg.

În ceea ce mă privește, am fost acuzat acolo că aș fi fost exmatriculat de la Universitatea Emanuel, ceea ce nu era adevărat. Dimpotrivă, am intrat primul în grupa de teologie și am terminat primul (alături de Lucian Ciupe), avînd și un rol important în comunitatea studenților din perioada cea mai bună a istoriei Universității Emanuel.

Vindecătorul și-a dat seama ATUINCI că există o cu totul altă variantă a poveștii (femeia care m-a „exmatriculat” a explicat că aşa a CREZUT ea…!), dar abia peste cîțiva ani și-a cerut scuze față de mine. (Cam anemice…)

Ceea ce nu a înțeles sau a evitat să țină cont Vindecătorul este faptul că motivul inițial, pentru care i-am denumit și îi denumesc în continuare blogul ca fiind jegos, nu ține de persoana mea, ci de ceea ce a apărut scris pe blogul lui despre Dănuţ Mănăstireanu.

4. Din acelaşi motiv, Marius Cruceru, cel care (s-a lăudat că) l-a nășit pe Vindecătorul în blogosfera evanghelică, s-a dezis de el la scurt timp (în 2008):

„Astăzi, făcînd o tură blogurilor, am descoperit cele două pamfelte usturătoare pe care Rasvan Cristian le-a scris împotriva lui Dănuţ Mănăstireanu.

Mărturisesc că le-am citit doar în diagonală şi am rămas profund intristat de faptul că ironia cristică, fără a mai trece prin etapa ironiei socratice, a degenerat în diatribă usturătoare, în pamflet biciutor.

Am apreciat de la bun început talentul evident al lui Rasvan Cristian, uşor de recunoscut la prima vedere, la fel sensibilitatea lui foarte ascuţită, ascunsă după împunsătura condeiului, dar nu încurajez acest fel de scriitură.

Precizez faptul că eu şi Dănuţ Mănăstireanu ne situăm în multe lucruri pe poziţii diferite, dar nu cred că aceasta este calea de rezolvare a diferenţelor şi nici de luminare a celor care sînt în căutarea adevărului şi a Feţei Domnului. Nu cred că zeflemeaua, persiflarea, miştocăreala trebuie confundate cu spiritul ludic. Nu cred că ridiculizarea cuiva, oricine ar fi acesta, este modul de a mustra în Domnul.

Îmi rezonează în aceste zile foarte puternic în minte versetul din Iacov 3:17.

Iacov 3:17 Înţelepciunea care vine de sus, este, întâi, curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică.

Regret profund dacă prin nevegherea mea sau prin abolirea cenzurii pe blogul meu sau prin alt gest am încurajat fără să vreau creaţia acestui gen de texte.

Îmi asum responabilitatea lansării lui Rasvan în blogosferă, dar se pare că a învăţat să umble pe propriile lui picioare, iar direcţia în care a luat-o prin ultimele posturi nu corespunde direcţiei pe care eu am visat-o pentru blogosfera evanghelică din România. Ironia cristică, cel mult socratică, da, puţină urzică şi un pic de acid, poate, dar nu bătaia de joc la scena deschisă.”

Deci, ca să priceapă orice vită, cînd îşi bate joc Marius Cruceru de cineva la scenă deschisă, e ironie… cristică, cînd ridiculizează Vindecătorul pe cineva, e zeflemea, miștocăreală, bătaie de joc…

Acum, că am făcut, din nou, radiografia profilului bloggerului evanghelic Vindecătorul – 1) nu are agendă evanghelică; 2) nu are informații credibile, în schimb suferă de paranoia; 3) blogul său face parte din Mahalaua Evanghelică; 4) i se recunoaște condeiul talentat, dar la ce folos, de vreme ce exagerează cu bătaia de joc… – să abordez ultima sa postare.

A fost necesar să stabilesc mai întîi diferența de clasă între noi doi: eu sînt primarul blogosferei evanghelice, el este un cetățean care are obsesii la adresa mea.

Avînd în vedere că de cîțiva ani am demascat dezinformările de pe blogul lui și că eu l-am acuzat, cu dovezi, de mîrlănie și paranoia, nu e de mirare că a încercat în mai multe rînduri să mă ponegrească.

Dacă sînt implicat, încă o dată, într-o astfel de dispută penibilă, țin cu tot dinadinsul să-mi exprim dezgustul pentru situația de a trebui să dau replică cetățeanului… dezorientat.

De fapt, precum se poate vedea din ce am scris aici pînă acum (și am fost scurt!), cît și din alte postări asemănătare, eu scriu mai puțin pentru a da replică cuiva, cît pentru a așeza chestiunea într-un context, de obicei fiind vorba de contextul confesional evanghelic.

Din păcate, există un reflex la pocăiți de a se lua în gură cu oricine, fără a conștientiza (rapid) că nu sînt pregătiți pentru spațiul public!… Uneori nu știu nici să salute, dar știu să scoată mitraliera de versete (nu e cazul Vindecătorului). De obicei nu reușesc să rămînă la subiect, faptul că se simt jigniți (ÎN PUBLIC, auzi!) devine un impediment pentru dialog. Iar a-și cere scuze e deja prea mult pentru pocăiții aroganți… Mai bine se retrag în ghetoul lor (dacă nu se retrag, le zic eu, pe Facebook: MARȘ înapoi în ghetoul confesional!) decît să-și ceară scuze, rolul principal al scuzelor fiind reluarea relaționării / dialogului.

Din perspectiva mea, Vindecătorul și alții asemenea lui sînt doar victime ale propriei lor infatuări și ale lipsei de disciplină în relaționările în spațiul public.

Dar Vindecătorul determină la cititori, ca și Pătrățosu, o anumită atracție, pe care am declarat, anii trecuți că vreau să o reduc – am făcut și fac eforturi ca cititorii evanghelici să nu fie vite, să nu rămînă mute în fața farmecului pe care Pătrățosu și Vindecătorul îl au în spațiul public, dar calitatea activității lor pe Internet nu se ridică la standardele pe care le presupune poziția pe care au dobîndit-o.

Amîndoi au trebuit să-și recunoască greșelile, dar și informațiile eronate pe care le-au dat. ASTA mi se datorează în primul rînd mie!

Refuz, așadar, să discut cu Vindecătorul (sau cu alții care au obsesii la adresa mea) de pe poziții de egalitate.

Boxăm la categorii diferite, eu sînt dintr-o clasă SUPERIOARĂ la care Pătrățosu și Vindecătoru nu dau semne că ar putea accede…

Vindecătoru scrie: „Dacă nu vă interesează opinia mea, de ce-mi citiţi postările?”

Deja am dat un răspuns mai sus: Pentru a reduce impactul gogmăniilor (pe care le scrie Vindecătorul, Pătrățosu și nu puțini alții) în blogosfera evanghelică. Pe mine mă interesează ca evanghelicii să nu fie vite…

Dar există și alte motive, însă nu am chef să mai scriu, m-am plictisit…

Ce a fost important am scris deja.

Nu de paranoia ține blogul pe care mi l-a dedicat Vindecătorul?…

Seminţe pentru papagal – Un blog despre Alin Cristea, papagalul mogulilor şi mogulul papagalilor

Cică lui îi ajunge!… (ca să se răcorească, înțeleg eu…)

De-aia n-a mai scris din noiembrie 2012?!…

Sînt oarecum stingherit că a trebuit să acord atenție Vindecătorului…

Mă așteaptă o droaie de cărți să le răsfoiesc, să dau citate din ele, spre folosul cititorilor…

Chiar am de lucru, nu trebuie să mi-l inventez!…

Nu-l mai bîzîiți pe primar cu tot felul de obsesii…

Aproape ca-n rai (10)

20 august 2013

aproape-ca-n-rai-180

Aproape ca-n rai – Chris Fabri, Editura Keriga, Oradea, 2012, 348 p.

“- Succesul nu este dat de circumstanțe sau de suferința îndurată sau de sentimentele pozitive care te animă. Succesul înseamnă, uneori, să iubești pe cineva chiar dacă dragostea ta rămâne neîmpărtășită. […]

– Ei bine, Billy Allman, am auzit cântecul tău, pe care îl cânţi de-o viață. Te-am urmărit de la distanță și sunt la curent cu ceea ce faci, cu felul în care continui să-ți cânți cântecul. Și am venit să declar în mod public că, fără harul lui Dumnezeu și fără prietenia ta, eu n-aș fi fost aici în seara aceasta. […]

– Nu cred că viaţa mea poate fi considerată o viaţă de succes, după standardele lumii, căci nu am decât un mic post de radio, cu un semnal care bate nu mai departe de şaisprezece kilometri distanță. Internetul m-a ajutat, desigur, dar în fiecare lună ne zbatem să ne plătim facturile, la fel ca unii dintre voi.

Dar trebuie să vă mărturisesc că sunt de acord cu ceea ce a spus Heather. Dumnezeu ne dă tuturor câte un cântec și la început îl cântăm cum știm noi mai bine, iar cu timpul încercăm să ne perfecționăm și îl interpretăm din ce în ce mai bine. În cea mai mare parte a timpului cântecul sună îngrozitor. Dar vine un moment în care ne dăm seama că nu ține de abilitățile noastre muzicale și că dacă Îl acompaniem ascultători pe Acela care a compus cântecul va fi totul în ordine.” (p. 328-329)

Top Posts – 20 august 2013

20 august 2013

20 august 2013, 09.00

Compoziții pe versurile lui Ruben Bucoiu

20 august 2013

De tronare
Dunamis – La moartea Poetului
Colorată
Vorbe știrbe
Rotunduri și pătrate. Umbra-n două părți

Info România Evanghelică – 19 august 2013

20 august 2013

13 postări
371 vizitatori
1.836 vizualizări

vizite-19aug2013

tari-19aug2013

Home page / Archives 274
Un comentariu pe blogul sldsjd – 19 august 2013 40
POZE: Conferința Asociaţiei Poliţiştilor Creştini 2013 39
Cartea “Cazul Iosif Țon (2010-2011)” – prima variantă a manuscrisului 32
Vladimir Pustan: Creștinismul românesc e în esență un păgânism cosmetizat 23
Un comentariu pe blogul lui Daniel Brânzei – 16 august 2013 17
Sondaj: Care e cel mai jegos blog evanghelic? 13
Un comentariu pe blogul Vindecătorului – 19 august 2013 13
De tronare 12
Al cui fiu este Vadim Tudor? 11
Încă un pastor răspunde penibil – Luigi Mițoi 10
Dunamis – La moartea Poetului 10

Termeni de căutare

romania evanghelica 25
tabara crestina evanghelica judet arad sistarovat 4
what means this pictures 3
postari pe facebook pe 18/august 2013 3
radu cruceru 3