În palma lui Dumnezeu (1)

in-palma-lui-dumnezeu

În palma lui Dumnezeu – Maria Cornea, Oradea, 2013, 336 p.

“Terminasem clasa a VII-a, și în vara acelui an am auzit că s-a pocăit o cântăreață de muzică populară. Era mare lucru în acea vreme ca o artistă să renunţe la lume şi la distracţiile ei şi să se pocăiască. Mai ales că în acea vreme pocăinţa şi pocăiţii nu erau bine văzuți. Nu știu cine din Biserica Baptistă din Sânnicolaul Român a invitat-o să cânte și la noi în biserică. A venit și a cântat cântări pentru Domnul. Una din cântările care m-a cercetat foarte mult și a atins inima mea a fost cântarea “Isus veşnic călător”. […]

Domnul, prin cântarea aceasta, m-a cercetat mult şi într-o seară când toți dormeau m-am întors cu fața spre perete și am stat de vorbă cu Dumnezeu, dăruindu-I inima mea. El a primit-o și a pecetluit-o pentru El, pentru totdeauna. Le-am spus părinților mei decizia mea, iar ei s-au bucurat. Mi-au spus însă că trebuie să mai așteptăm până voi împlini 16 ani. Apoi tatăl meu mi-a dat să citesc primele cărți creștine care pe vremea aceea erau foarte rare. N-am să uit niciodată cartea “Totul prin har” scrisă de C.H. Spurgeon şi “Mântuirea lui Dumnezeu”de Oswald Schmith, cărţi care mi+au plăcut atât de mult, încât le-am copiat de mână în două carnețele pe care le am și astăzi. Apoi au urmat alte cărți care au fost o binecuvântare pentru viața mea.

Am terminat clasa a VIII-a și am mers la școală la Arad. O nouă etapă din viața mea a început.” (p. 28-30)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: