BETEL (6)

betel-180

BETEL: Construcția Casei lui Dumnezeu în timpul comunismului ateu – Petru Lascău, Lascau Petru Publishing, Phoenix, Arizona, 2013, 301 p.

“Unul pentru motivele pentru care am tot amânat scrierea acestei istorii este că evenimentele petrecute atunci se leagă şi de anumite persoane şi de acţiunile lor, pe care nu pot să le prezint într-o lumină pozitivă, așa cum și-ar dori ele sau simpatizanții lor. În același timp, nu vreau ca această carte să fie un compendiu de acuzații împotriva cuiva și nici nu doresc să denigrez pe nimeni. Nu port ranchiună niciunui membru din fostul comitet al Filialei și nici supraveghetorului de atunci, Ioan Berar.

Cine a fost Ioan Berar și colaborarea lui cu Securitatea a fost deconspirat de cartea Răscumpărarea memoriei, a lui Vasilică Croitor, Istoria penticostalismului românesc, a lui Valeriu Andreiescu, și de către CNSAS. Scopul acestor rânduri nu este altul decât a relata evenimentele care au avut loc odată cu judecata noastră de către Filiala Oradea.

Cartea de față este o istorie sentimentală, un crâmpei din viața mea, și nu un manual de istorie, nici o operă științifică plină de dovezi și documente. Aș putea însoți afirmațiile mele cu copiile documentelor din arhive, dar ele ar incrimina și mai mult pe unii participanți activi de partea greșită a acestei istorii zbuciumate.

Așadar, am fost chemați la Filiala Oradea a Cultului Penticostal, din strada Horea, eu, socrul meu – Traian Ștrengar – și Mihai Chiș – responsabilul bisericii. La masa de ședințe ocupaseră locurile, înainte de a sosi noi, membrii Comitetului Filialei, condus de supraveghetorul Ioan Berar.

Îmi este imposibil să redau în detalii o întrunire care a ținut aproape opt ore. Membrii comitetului, majoritatea dintre ei pastori de sectoare din județ, ascultau cu atenție luările de cuvânt și își exprimau acordul de obicei cu cel care vorbea. Au fost suficiente câteva schimburi cu acuzatorul nostru, ca să ne dăm seama că jucam ping-pong cu acest comitet. când vorbea Ioan Berar, erau de acord cu el. Când vorbeam eu, erau de acord cu mine. Unul singur dintre acești pastori tăcea și plângea, văzând la ce judecată necinstită se afla. Îi port respect deosebit acestui om.

Acuzațiile pe care supraveghetorul ni le aducea erau că am “călcat legile sfinte ale țării”, construind o biserică fără autorizație. Cerea comitetului să voteze excluderea noastră din Cultul Penticostal. […]

A trebuit să-l întreb:

– Cine te plătește pe dumneata și ale cui interese le aperi? Eu am crezut că ești angajatul Cultului și noi te plătim cu banii munciți de noi, ca să aperi interesele noastre, ale credincioșilor. Lasă țara să se apere singură. Are miliție, armară, securitate… Apără-ne pe noi, care suntem amenințați de comuniști că ne demolează biserica!

Cuvintele mele au avut darul să-l supere peste măsură. S-a ridicat în picioare din spatele biroului, m-a prins de gulerul cămășii cu ambele mâini și m-a amenințat că mă va distruge. Va trimite scrisori în toată țara și nicio biserică n-o să mă mai primească.

I-am spus că, dacă putea face doar atâta lucru, era tare slab. Nu-mi era frică de amenințările lui.

Conflictul dura de dimineață de la ora nouă și eram deja după-masa pe la închiderea programului. Nu reușea să obțină voturile pentru excluderea noastră. Lucrurile s-au precipitat când i-am adus aminte că în zilele acelea, când urma să aibă loc alegerile naționale, el făcea o mișcare politică deosebit de gravă.

– Cine va răspunde dacă mâine vor fi 3000 de frați și surori în fața primăriei, protestând pentru excluderea noastră și pentru intenția de a le demola biserica?

Știam că eram ascultați de urechea Securității. Imediat după intervenția mea a sunat telefonul și am fost trimiși acasă, fără să fim pedepsiți cu nimic.

Excluderea noastră, a celor care am condus lucrările de construcție, pregătea calea demolării bisericii. În locul pastorului ar fi fost numit altcineva care ar fi cooperat imediat cu autoritățile la demolarea bisericii. Știam acest lucru, de aceea ne-am opus din toate puterile față de acea excludere.

Judecata Filialei a fost un eșec total pentru cei care cooperau cu sistemul, nu datorită abilităților noastre, ci, cred din toată inima, datorită intervenției Domnului, care era de partea noastră.

Eșecul Filialei de a ne retrage membralitatea din Cultul Penticostal, pentru “călcarea legilor sfinte ale țării” ne-a adus un bine colateral. Nu mai venea nimeni să ne vadă dintre mai-marii Cultului sau ai Filialei. Se temeau să fie identificați cu noi, “rebelii și nesupușii”. Prin această absență, Biserica nr. 1 și-a câștigat un fel de independență față de Cult, de care se bucură și azi.” (p. 154-157)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: