Gligor Cristea (07.02.1897-22.09.1988) a fost unul dintre pionierii credinței baptiste în România, fiind pastor la Alba Iulia, în anii ’20, în Dobrogea în anii ’30-’40 şi în Petrila (Valea Jiului), în anii ’50-’80.
Daniel Cristea (26.10.1925-27.03.1991) a fost cel mai mare dintre cei șase copii ai lui Gligor Cristea și tatăl a 3 băieți: Emil, Eugen și Alin Cristea.
Cele 3 fotografii evocă nu doar 3 generații ale familiei Cristea, al cărei patriarh a fost, indiscutabil, Gligor Cristea, ci și 3 epoci diferite din istoria României și din istoria baptiștilor români.
Cei trei au prins perioade de mari schimbări – cea postbelică, cea postdecembristă, respectiv trecerea în mileniul 3.
Azi, 26 octombrie, aș dori să evoc figura tatălui meu, la 88 de ani de la nașterea sa și la 22 de ani de la moartea sa.
Am trăit destui ani și am cunoscut mulți oameni de diferite feluri, dar nu îmi amintesc de vreo figură asemănătoare în ceea ce privește integritatea, prestanța, bunătatea și spiritul de sacrificiu.
Îmi doresc să îi semăn în aceste privințe măcar pe jumătate.
Numele pe care l-am moștenit mi-a conferit respect și simpatie în mediile baptiste, și nu numai.
Mă tem că astfel de figuri patriarhale au cam dispărut în lumea nouă în care am intrat. Dar și că sîntem prea puțin harnici în a evoca astfel de figuri din memoria colectivă.
Astfel de oameni, care au purtat sarcini deloc ușoare pe umerii lor în epocile dificile în care au trăit, au avut o constituție morală de admirat și ar putea fi oricînd subiectul unor cărți sau filme.
Comunitățile de creștini cărora le-au fost, în limbajul de azi, lideri, dar în limbajul creștinesc de atunci și de oricînd SLUJITORI, au putut vedea pe viu ce înseamnă STÎLP al bisericii, a cărui autoritate eclesială nu e întemeiată pe bani, relații, diplome, talente sau oportunități, ci pe credință, devotament și relații frățești frecvent negociate într-un spirit creștinesc.
Poate prea adesea pozițiile pe care le-au ocupat, care implicau responsabilităţi, i-au făcut să fie severi cu ei înşişi şi cu cei din jurul lor, şi prea puţin a fost remarcată sensibilitatea inimii lor.
În ultimii ani, lucrul pe care l-am repetat cel mai des, în diverse discuţii, despre tatăl meu, a fost că a îngropat 6 bătrîni: părinţii, socrii şi doi verişori bătrîni care nu au avut copii.
Ca unul care am crescut într-un apartament cu 3 camere în care locuiau 3 generații, sînt tot mai uimit de atomizarea societății românești, în care familia lărgită capătă tot mai puțin loc. Indivizii se individualizează individual…
Familia devine tot mai mult o sumă de doi indivizi, care produc, eventual, alți doi indivizi…
A munci devine tot mai mult doar o necesitate, indivizii uitînd să… LUCREZE.
Tatăl meu lucra… Nu doar muncea…
Tatăl meu semăna cu… Dumnezeu.
A lucrat ca topograf la mină în Valea Jiului. Ar fi putut să-și cumpere o mașină (într-o vreme cînd nu oricine putea avea mașină), dar nu a făcut-o. Ne-a dat pe toți trei băieții la facultate. Și, cum am spus, a îngropat 6 bătrîni.
Mama mare a fost paralizată în ultimii ani de viață. În Petroșani, aveam apă rece de trei ori pe zi…
Tata mare a trăit pînă la 91 de ani…
Ca să nu mai zic de mofturile pe care le aveam eu în tinerețe…
Dar şi ce femeie a avut alături tatăl meu!… Anul acesta a împlinit 80 de ani.
Desigur, mă simt mîndru să îmi pun poza alături de cea a tatălui meu și de cea a patriarhului…
Mă întreb oare dacă știe cineva și ce responsabilitate trebuie să simți pe o astfel de linie genealogică…
Cui i s-a dat mult, i se cere mult, nu?…
Acesta este unul dintre cele mai grele articole pe care le-am scris în viața mea, lacrimile îmi cad pe obraz și vederea îmi e încețoșată… Cuvintele sînt prea puține pentru o astfel de evocare, care trebuie și să fie echilibrată și să fie consistentă, dar indubitabil e deosebit de emoționantă pentru cel ce le scrie…
Poate că, în astfel de situații, o fotografie face cît o mie de cuvinte…
Ultima e una dintre cele mai speciale pentru mine…
Așa mă purta tatăl meu cu el peste tot…
27 octombrie 2013 la 07:13
Frumoase amintiri,nimic nu va fi uitat, „CE PENTRU ISUS AU FACUT ACEEA VA STA”.Domnul Isus sa te ajute sa fii la fel ca cei ce au plecat acasa.Cu dragoste,din insorita Californie,Fam.Nicoara!
27 octombrie 2013 la 08:44
Ce cuvinte frumoase despre tatal tau, spuneai,”plangeai cand scriai” ce amintiri marete de neuitat, sincer am plans si eu gandindu-ma in timp ce citeam articolul la parintii mei, si parinti tai; ce oameni deosebiti, ce fapte marete pline de credinta, ce model inalt de urmat ne-au lasat prin trairea lor, si nu stiu daca vom ajunge cel putin la jumatatea valorilor pe care ei au purtat-o valoarea aceeia de a fi om, lider, crestin…Ps. ne mangaiem la gandul ;vremurile s-au schimbat, anturajul vietii e diferit, cei de langa noi in loc sa ne ajute ,sa pastram numele si valorile inalte ale familiei mai degraba ne-au adus in situatia sa fim mai tare coborati,alungati, asezati deoparte;Astai viata si trebuie sa o traim in speranta,ca Dumnezeul care vede totul va aduce si ziua izbavirilor…Fi binecuvantat de Domnul,ramai tare in credinta in nadejde si Dumnezeul dragostei si al pacii sa fie cu tine. GBU
27 octombrie 2013 la 17:26
Cunosc si eu citeva persoane din pozele acestea. Persoane pe care le apreciez.
30 octombrie 2013 la 12:16
Frumoase amintiri.
Frumoasa descriere a tatalui tau.
Dar te cunosc, am vazut comportarea ta in spatiul virtual si …mi se pare ca esti o mare contradictie.
Sau poate ai renuntat la vorbirea spontana si impulsiva si acum esti mai cumpatat. Domnul si cu tine o stie!
Un aradean, (zilele astea).
30 octombrie 2013 la 12:55
Domnule / Doamna,
E clar ca nu ma cunoasteti.
Faceti-va intii temele (Internetul nu e chiar cel mai bun instrument in acest sens, dar, totusi, exista destule informatii despre mine) si mai vorbim.
Sau poate ca veti invata sa… taceti.
30 octombrie 2013 la 12:57
In ceea ce priveste „vorbirea spontana si impulsiva” (care nu e nici prea spontana nici prea impulsiva), in fiecare an mi-am cerut scuze cititorilor mei ca nu am reusit sa fiu atit de dur precum am intentionat si cum ar fi trebuit.
8 noiembrie 2014 la 01:14
Reblogged this on Romania Evanghelica.
23 septembrie 2017 la 02:48
Numai cuvinte de lauda pentru tatal si bunicul tau! Imi amintesc cu drag si respect. Imi placeau mult ”lectiunile” de scoala duminicala tinute de fr. Daniel. Vorbea asa de clar! Si a fost primul dirijor de orchestra la Petrosani. Vineri seara aveam repetitii la cor si punea atata suflet in dirijat! Amintiri dragi.