Bătuții-n cap de la Biserica Baptistă Speranța Oradea (2)

Despre cum și-au dobîndit, din partea mea, re-numele de bătuți în cap cei de la „Nădejdea” (așa o putem diferenția mult mai ușor de cei de la Speranța penticostală) am scris în prima postare cu acest nume:

Bătuții-n cap de la Biserica Baptistă Speranța Oradea

A trecut o săptămînă de la neplăcutul incident, care s-a prelungit mult mai grotesc în „discuții” ignobile, dar ar fi de menţionat şi cîteva „întîmplări” interesante care au avut loc de atunci.

În primul rînd, am nădăjduit oarecum că se va gasi cineva dintre „liderii” de la Nădejdea să mă contacteze pentru a lămuri cîteva chestiuni… Cu nădejdea am rămas…

Cu destui dintre membrii de la Nădejdea mă cunosc de ani buni, unii au făcut parte din aceeași biserică din care am făcut parte și eu (Providența), dar și dacă nu m-ar fi cunoscut niciunul personal, și tot ar fi trebuit să facă un pas. Că-i vorba de biserică și de modul în care comunică cu… mediul înconjurător.

Din punctul acesta de vedere, al proastelor relaționări cu ALȚII, rămîn la ce spuneam acum o săptămînă: Sînt la fel de bătuți în cap ca și “constipații” de la Emanuel…

În duminica din 20 octombrie, cînd m-am întors de la Timișoara (la Poarta Cerului, cu o zi înainte, a fost o seară de imnuri creștine românești), am coborît din microbuz pe la 11.15 la Emanuel, să fac o poză cu Sărbătoarea Mulțumirii (dacă aia se poate numi sărbătoare, din cîte am prins eu într-o poză), apoi m-am grăbit la Providența, unde, de asemenea, era Sărbătoarea Mulțumirii.

Am observat la Emanuel că a apărut o… librărie!

Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru pocăimea care se bulucește acolo duminica la slujbă, nu și în alte zile…

Revenind la nădejdea mea, trebuie să menționez că în 4 noiembrie – a doua zi a mea de „suferință” că mi-au interzis accensul la cel mai luminat, extraordinar și fantastic cont al universului orădean, cel al Bisericii Nădejdea – am primit următorul mesaj pe Facebookul mic:

„Alin am o rugăminte la tine. Nu confunda Biserica Baptista Speranţa cu unul, doi, trei membri care din cine stie ce motiv ţi-au interzis accesul la FB.Ştii foarte bine că fiecare administrator de cont este liber să-şi stabilească „politica” şi atitudinea faţă de cei ce scriu pe pagina lor.Şi apropo…suntem destul de mulţi membri în această biserică care nu suntem ” emanuelişti”.În ce priveşte oamenii cu problemă să ştii că avem şi noi. Şi eu personal cred că biserica nu trebuie să se depărteze de oamenii cu probleme ci să se preocupe de recuperarea, restaurarea şi încurajarea lor. Dacă ai o nemulţumire vizavi de această chestiune sau oricare alta cred că poţi să ceri lămuriri direct la cei care adminstreaza pagina de FB sau au responsabilităţi în acest sens. Aici: http://www.bbso.ro/contact/ găseşti adresele de email la care poţi scrie. În ce priveşte autobusul BBSO din câte ştiu eu poate fi folosit de orice persoană care vine din Nufărul de la Lukoil până la biserică. Şi mai am o rugăminte la tine: vreau ca acest mesaj să rămână între mine şi tine. Este un mesaj privat ce nu doresc să apară în spaţiul public.Mulţumesc mult. Doamne ajută.”

După cum se vede, m-am trezit și cu alte incomodități…

Eu nu voiam să stric relația cu persoana care mi-a scris, dar voiam totuși să-mi păstrez libertatea de acțiune. (Nu i-am menționat numele aici, deși nu aveam nici o astfel de obligație.)

Încă de pe vremea Pătrățosului, am declarat că nu ofer nimănui confidențialitate. Cine vrea vorbește cu mine (și, aoleu, sînt destui care abia așteaptă să vorbească cu mine, nu-i de mirare că uneori stau pitit în bîrlogul meu…), cine nu vrea, nu vorbește!

De cîte ori nu mi s-a spus: Alin, îți spun, dacă nu zici mai departe. Iar răspunsul meu, de obicei, a fost: Nu promit nimic. Dar uneori mai fac și eu troc de informații… :)

Trebuie să învățăm să ne acordăm încredere unul altuia, pe baza unor relaționări și a unei cunoașteri a procedurilor pe care le are cealaltă persoană.

Mai ales dacă e vorba de Alin Cristea…

Nu, nu confund Biserica Nădejdea cu speranțele mele…

Nici zgomotul pe care îl fac unii de ceva vreme pe scena mediatică cu sonoritățile decente ale unei comunități de creștini devotați valorilor creștine, nu unor grandomane proiecte iscate pe direcția unei tradiții emanueliste și/sau cireșare, dar nu numai, că și la alți creștini ROMÂNI se pot remarca accesele de vulcanizare și, apoi, urmează dezumflarea…

În urma semnalării articolului meu pe Facebook, au sărit zeci de tineri zăpăciți pe capul meu, care nu doar că nu știau să se adreseze unui preopinent în public, dar nu prea știau despre ce e vorba. În afară că era clară acțiunea de demonizare a mea…

Am avut parte de multe tîmpenii care s-au spus la adresa mea, dintre care strălucește cea a Eunicei Pantea: „Poate daca ai face ceva mai folositor cu timpul, in loc sa stai pe facebook, ai avea si bani de bilet …. si bani de paine.”

Nesimtito!, i-am răspuns si pe pagina mea, si pe cea a sotului ei, unde a reluat aceeași formulă…

Așa am răspuns și așa voi răspunde celor care habar n-au despre ce vorbesc în legătură cu persoana mea…

SLAVĂ Domnului că a trimis corbii: doi tineri penticostali mi-au oferit o plasa GREA cu mîncare, un alt tînăr, baptist (cel puțin la origine) a venit cu doua plase mari de mîncare. Pentru prima dată anul ăsta, dacă nu cumva în toată viața mea, nu știu despre tot ce am în frigider…

Au venit și banii de la omul de la București, și mi-am plătit întreținerea (nu și chiria) și alte datorii urgente (precum curentul, Internetul, telefonul).

Cum am amintit cu altă ocazie (articolul despre divorțul intentat de soția mea a fost citit de mai mulți în această săptămînă), e o rușine că nu evanghelicii români îl susțin pe Alin Cristea, cel mai cu vechime jurnalist evanghelic, cum zicea prin 2007 Daniel Bulzan (Timișoara), sau evanghelicul român cu cea mai mare vizibiltate pe Internet, cum zicea altcineva mai recent (și nu l-am contrazis). Un om de la București pe care nu îl cunosc, dar care mă citește de ani buni, susține financiar activitatea mea lunară de folos public, dar știu că nu e din mediul confesional evanghelic.

Mi-am făcut și abonament pe mijloacele de transport, la jumătate de preț, conform adeverinței prezentate de la centrul de donare de sînge, așa că ACUM, pentru o lună, pot să mă mișc cum vreau în Oradea. Dar nu am putut duminica trecută…

De fapt, puteam să vin cu bicicleta… :)

La primăvară poate pun în aplicare ideea… :)

Depinde cîte kilograme se mai adaugă pînă atunci celor 130 pe care le am…

Un alt fapt cu totul neplăcut a fost acuzația falsă adusă de soțul Eunicei Pantea că eu aș fi făcut-o scroafă.

Radu Pantea a adus în discuție această chestiune pe pagina sa de Facebook.

Dar chiar dacă ar fi reală o astfel de chestiune grobiană, ASTA e calea de abordare? Amplificarea ei?

Am dezmințit categoric, pe pagina Facebook a lui Radu Pantea, acuzația care mi s-a adus și am rezistat altor atacuri ale unor tineri zăpăciți.

Am folosit pe pagina mea expresia: S-a suit scroafa în pom.

Dar această expresie se referea la o… situație! Nu la o persoană!

Și eu discutam, oricum, cu mai multe persoane deodată, nu doar cu Eunice Pantea.

Perimetrul meu de monitorizare îl reprezintă mediul confesional evanghelic românesc.

Mă interesează orice se petrece în segmentul social-cultural al neo-protestanților români (mai exact al evanghelicilor) , și am ocazia să aflu și să ofer mai ales informații despre prezența publică a comunităților evanghelice din Oradea.

Incidentul în care am fost implicat nu constituie o excepție. Așadar, comunitățile evanghelice ar trebui să-și pună niște întrebări.

De exemplu: Care sînt responsabilitățile celui care administrează pagina Facebook a Bisericii Nădejdea?

Unde se sfîrșește competența unui administrator (tehnic), mai ales cînd vine vorba de RELAȚIII PUBLICE, unde pocăiții stau PROST, FOARTE PROST, EXTREM DE PROST?

An de an repet: Evanghelicii români nu sînt pregătiți pentru spațiul public – reacționează pripit la stimuli interni și externi.

De ceva vreme fac exerciții, dure, cu pocăiții pe Facebook.

Urmașii lui Hristos au fost trimiși ca niște miei în mijlocul lupilor.

Or ei nu fac față nici măcar unor jigniri…

Uită repede ai cui ambasadori sînt, intrînd extrem de ușor în conflicte PUBLICE care nu sînt conforme cu mandatul lor, cu obiectivele lor (în cazul că și le-au stabilit).

Exact cum în ultimii 20 de ani s-a simțit lipsa bătrînilor în multe biserici nou formate, cu tineri exaltați, dar fără experiență de viață (creștină), tot așa se simte lipsa bătrînilor pe Internet.

Reiau precizările pe care le-am făcut, în 4 paragrafe, pe Facebook și pe blog:

Comentatorilor, luați în considerare faptul că nu sînt interesat de comentariile celor tineri, cum sînt majoritatea celor care au intervenit, dacă nu cumva toți.

Faceți rost de cineva care a trecut totuși prin viață și care are habar cît de cît despre mediul confesional evanghelic, care e, de ani buni, specialitatea mea. De asemenea, ar trebui să se exprime, în acest spațiu public, pe care îl administrez EU, în cu totul alți termeni decît cei pe care i-ați folosit pînă acum.

Vă somez să nu îmi mai furați timp. În cîteva zile am blocat accesul la această pagină [contul România Evanghelică] pentru un număr mare de comentatori ignoranţi, dezorientaţi, frustraţi, nepoliticoşi, gogomani, aroganţi, ţărănoi şi ţaţe etc. Primul avertisment e de obicei VALEA! Al doilea MARŞ! Mai urmează apoi altele, pe care nu îmi face plăcere să le folosesc, dar nu am rezerve în a le utiliza pentru simplificarea peisajului…

Dac-aş avea timp, aş scrie un Ghid de intersecţie cu Alin Cristea. Nu am. Ascuţiţi-vă toate simţurile şi nu mizaţi doar pe simpla apariţie într-o intersecţie complexă… Procedurile mele de acţiune şi reacţiune pe Internet sînt stabilite cu mult timp înainte de luna noiembrie 2013… Nu tolerez furtul de TIMP!

Revenind la nădejdile pe care ar trebui să ni le punem în noile generații, acestea ar trebui micșorate în funcție de limbuția și uniformizarea umană care se manifestă în mod grotesc pe Facebook, mai ales de către tineri.

Și mai avem de discutat, foarte serios, despre ce reprezintă așa-zisul caz Beck Corlan pentru mediul evanghelic românesc. Căci bisericile evanghelice au devenit pepiniere beckiene, timpurile sînt grele, iar dictatura tinerismului e din ce în ce mai crîncenă.

Am așteptat de mult timp un astfel de pretext pentru a submina pretențiile exagerate ale unei biserici precum Nădejdea.

Ar fi bine să rămîn eu de rușine, și Biserica Nădejdea să îl slujească Domnul ei cu seriozitate, pasiune și înțelepciune. Deocamdată, mai au mult de învățat în ceea ce privește aceste trei aspecte.

De-a lungul anilor mi-am exprimat opinii grele de ingerat și la adresa altor biserici (din Oradea), precum Emanuel și Providența, ultima fiind biserica căreia i-am cunoscut prea bine toate etapele existenței sale, am fost membru fondator, am fost secretar și am pus documentele bisericii în ordine la începuturile ei, inclusiv am adus autorizația de funcționare, care nu se afla în arhiva bisericii!

Au început destui să-mi dea dreptate, ba chiar să-mi ceară scuze că nu m-au înțeles la vremea respectivă, mă refer la ultimii 5-8 ani, cînd am făcut declarații publice dure.

Biserica Nădejdea, deocamdată, nu se află pe palier stabil.

Încă se hrănește cu sîngele supt de la alții, precum e și stilul emanuelist.

Cu al meu, însă, nu se poate hrăni. Eu sînt reptilă, îmi păstrez sîngele rece.

Exemplarele astea sînt rare prin ghetourile pocăiților…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: