Nicu Grămesc: „În septembrie 2013 se împlinesc 20 de ani de când ne-am mutat la Suceava, venind din Timișoara. Soția mea Estera și cu mine am fost binecuvântați cu 7 copii, între 27 și 8 ani, 5 baieți și 2 fete. Pastorația înseamnă pentru mine responsabilitate – în primul rând față de Domnul și apoi față de oameni. Dorința mea ca pastor este să văd ucenici care cresc în asemănarea cu Christos, și formează o comunitate a ucenicilor, care are impact asupra comunitatii lărgite, apoi mai departe. Datorită localizării noastre în colțul de NE al țării, avem oameni plecați în toată lumea, care mereu amintesc cât de mult a însemnat pentru viața lor formarea de aici – și asta e o mare bucurie! Suntem implicați în lucrarea socială – centre plasament, familii sarace, organizăm tabăra națională anuală (anul acesta ediția a-XX-a), predăm cursuri biblice la Suceava și în alte locuri unde există deschidere. Actualmente îndeplinesc și funcția de secretar general al Federației Bisericilor Creștine Autonome din România, din care Biserica Sf. Andrei din Suceava face parte.”
25 noiembrie 2016 la 23:17
A republicat asta pe RoEvanghelica.