“Oricât de importantă ar fi fericirea, ea nu poate constitui, pentru un creştin, scopul primordial şi nici singurul ţel al său. Adeseori fericirea este un produs sau o urmare a trăirii cu Dumnezeu. […]
Prioritatea acordată Împărăţiei lui Dumnezeu nu presupune adoptarea unei etici de ghetou, astfel încât să nu mai fim interesați de nevoile lumii în care trăim; dimpotrivă, aceste nevoi vor constitui o importantă sursă de inspirație pentru implicarea la nivel social. Tocmai contrastul puternic dintre nedreptatea din această lume și promisiunile biblice pentru o societate armonioasă îl va inspira pe credincios să împărtășească binele și altora. Vorbim, în acest caz, de un dualism escatologic, de contrastul dintre imperfecțiunea de aici și de plinătatea sfințeniei într-un viitor alături de Domnul.” (p. 312-313)
20 decembrie 2018 la 09:22
A republicat asta pe RoEvanghelica.