O dragoste care merită dăruită (8)

o-dragoste-180

O dragoste care merită dăruită – Max Lucado, Editura Scriptum, Oradea, 2013, 232 p.

“Poţi să ai certitudinea că dragostea ta este autentică atunci când plângi cu cei care plâng şi te bucuri cu cei care se bucură. Ştii că dragostea ta este autentică atunci când simţi pentru alţii ceea ce a simţit Catherine Lawes pentru deţinuţii din închisoarea Sing Sing. În anul 1921, când soţul ei, Lewis, a ajuns directorul închisorii, ea era mama tânără a trei fetiţe. Toţi au pus-o în gardă să nu cumva să treacă de poarta închisorii. Dar ea nu i-a ascultat. La primul meci de baschet organizat în cadrul închisorii, s-a dus împreună cu cele trei fete ale ei și au ocupat loc în tribune, alături de deținuți.

Catherine a spus odată:

– Eu și soțul meu vom avea grijă de oamenii aceștia, și cred că și ei vor avea grijă de mine! Așa că n-am de ce să mă tem!

Când a auzit că un criminal din acea închisoare este orb, ea l-a învățat alfabetul Braille, ca să poată citi. Când a aflat că unii deținuți nu aud, a învățat limbajul semnelor, ca să poată comunica și cu ei. Timp de șaisprezece ani, Catherine Lawes a înmuiat inimile dure ale bărbaților din Sing Sing. În anul 1937, lumea a putut să vadă impactul pe care îl are dragostea adevărată.

Prizonierii și-au dat seama că ceva s-a întâmplat atunci când Lewis Lawes nu a venit la slujbă. Vestea că Catherine a fost ucisă într-un accident de mașină s-a răspândit rapid. A doua zi, trupul ei a fost adus acasă, la aproximativ un kilometru distanță de închisoare. În timp ce directorul interimar al închisorii făcea rondul de dimineață, a văzut o mare mulțime de oameni, la poarta principală a închisorii. Toți prizonierii stăteau lipiți de gard. Ochii le erau plini de lacrimi și aveau fețele posomorâte. Nimeni nu făcea nicio mișcare. Ei veniseră la gard ca să stea cât mai aproape de femeia care le oferise dragoste.

Directorul închisorii a luat o decizie remarcabilă:

– Bine, domnilor, puteți pleca. Dar să vă întoarceți cu toții diseară.

Oamenii aceștia erau cei mai aprigi delincvenți ai americii. Criminali. Jefuitori. Erau oameni pe care națiunea îi condamnase pe viață. Însă directorul închisorii le-a descuiat poarta, iar ei au plecat fără escortă sau gardieni acasă la Catherine Lawes pentru a-i aduce un ultim omagiu. Apoi s-au întors cu toții, până la ultimul!

Dragostea adevărată schimbă oameni.

Oare pe tine nu te-a schimbat dragostea lui Dumnezeu? Nu ai fost și tu orb, precum acel prizonier? Nu vedeai nimic dincolo de mormânt. Nu puteai să vezi care este scopul tău în viață până nu ți l-a arătat El. Și nu puteai nici să auzi. O, nu aveai tu nicio problemă cu urechile, doar că inima ta nu înțelegea. Nu mai auziseși de o astfel de dragoste și bunătate, și nici nu ai fi auzit vreodată dacă Dumnezeu nu ți-ar fi vorbit pe înțelesul tău. Și mai mult decât atât, El te-a eliberat. Ești liber! Liber să fugi. Liber să-ți împietrești inima. Liber să alergi pe străzi lăturalnice și să te ascunzi după containere de gunoi. Dar nu o faci. Și chiar dacă faci asta uneori, te întorci apoi. De ce?

Pentru că nimeni nu te-a mai iubit așa vreodată.” (p. 116-117)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: