Dumbrava minunată (28)

Viorel Pașca pe Facebook:

„Mă întrebam săptămâna trecută la ce mai poate spera un om în vârstă, fără familie, dacă îşi pierde sănătatea fără să aibă un loc unde să-şi plece capul ca să-şi odihnească trupul măcinat de boală şi suferinţă. Şi nu era o întrebare retorică, fără sens sau lipsită de logică. Doar în această săptămână alte cinci persoane au fost aduse cu ambulanţa din Arad, Satu Mare şi Oradea să-şi găsească aici un pic de odihnă şi îngrijire feriţi de frigul, foamea şi lipsurile de afară. Unul din ei, S.T., cu epilepsie, fără familie sau locuinţă, a fost victima unui accident rutier. A fost internat în spital în comă de gradul 4, cu multe fracturi şi răni. După câteva zile a fost externat deoarece s-a constat că nu era voie să fie ţinut la paleative dacă nu are asigurare medicală. Având în vedere starea foarte gravă în care se găsea, necesitând îngrijire de specialitate, hrănire prin sonda nazogastrică, am refuzat în prima instanţă să-l primim, menţionând că doar în cazul în care nimeni nu îl va prelua, dacă nu se va găsi nici o instituţie abilitată să-i ofere ajutor, suntem gata să-i asigurăm adăpost, îngrijire şi o parte din tratamentul de care are nevoie. În cele din urmă, negăsind şi neavând altă soluţie, cei de la spital l-au trimis la noi, conturând şi confirmând, dacă mai era nevoie, impresia că de astfel de cazuri sociale nu se ocupă nimeni, nu sunt în atenţia nimănui şi sunt tratate cu mult prea multă lejeritate.

Aşa am crezut până joi când mi-am dat seama cât de mult mă înşelam. Aproape douăzeci de oameni din trei sau patru instituţii ale statului m-au onorat cu “vizita“ lor, luându-mi declaraţii, fiind “foarte interesaţi” de bunăstarea şi îngrijirea oferită bolnavilor de aici, de cadrul legal, de condiţiile în care trăiesc şi de calificările noastre în acest domeniu. Când au plecat, un reprezentant al unei instituţii ne-a lăsat şi o mică atenţie pentru a ne dovedi astfel profundul interes şi marea grijă pe care o au faţă de oamenii fără adăpost.

M-am gândit mult dacă să vă descriu sau nu cele întâmplate, dacă e bine să fiţi informaţi sau nu despre această “vizită”, şi am decis în cele din urmă că vreau să fiu transparent, deschis şi gata să împărtăşesc cu voi şi lucrurile frumoase şi cele care nu ne fac o deosebită plăcere. De asemenea, o să vă descriu într-o măsura oarecare şi stările sufleteşti prin care am trecut, decizii pe care am vrut să le iau şi planurile pentru viitor.

După ce reprezentanţii I.J.P. Bihor au verificat cadrul legal în care se desfăşoară activitatea noastră constatând că au fost respectate condiţiile prevăzute de lege ca aceste persoane să locuiască în aceste case şi mă refer la faptul că acestora li s-au făcut vize de flotant sau cărţi de identitate provizorii cu domiciliul în Dumbrava, că cei de aici nu sunt sechestraţi şi au libertatea de a părăsi locaţia oricând doresc, că primim şi îngrijim bolnavi care nu au pensii şi că trăim din donaţii, au făcut loc celor de la I.T.M. şi D.S.P., care au început să verifice şi să pună întrebări despre cele ce se întâmplă. Am fost profund surprins de grija arătată faţă de cei bolnavi, de preocuparea excesivă în ce priveşte igiena, hrana şi condiţiile în care ne desfăşurăm activitatea. Nu mai conta că bolnavii au venit la noi cu degerături, plini de păduchi, cu muşcături de şobolani, subnutriţi, murdari, că au mâncat din gunoaie sau că au zăcut ani de zile în mizerie cruntă. Ceea ce conta era dacă avem aviz de funcţionare de la dânşii şi dacă condiţiile în care trăiesc sunt la standardele Uniunii Europene. De asemenea, au socotit că nici eu, nici soţia mea şi nici cei care ne ajută nu avem calificarea necesară pentru a-i spăla pe fund, de a le pune pampers, de a-i despăduchea sau de a le face mâncare.

De asemenea, şi asistenta medicală se face vinovată pentru că pansează oamenii cu răni deschise în urma degerăturilor, amputaţiilor sau operaţiilor, şi are aviz pentru a face acest lucru doar în spitalul în care lucrează, nu şi aici la Dumbrava. După spusele lor, nici soţia mea nu are voie să îngrijească bolnavii şi să le dea mâncare în propria-i casă fără să fie angajată. A fost legitimat şi menţionat în procesul verbal şi ţiganul care sapă groapa pentru cei înmormântaţi în cimitir, spunându-ne că nu avem dreptul să-i daă bani pentru munca prestată.

Cu alte cuvinte, suntem vinovaţi pentru ceea ce facem, chiar dacă în cei opt ani de când îngrijim sute de oameni statul român nu ne-a dat nici un leu. Nu ne-a dat, iar noi nu am cerut şi nici nu vom cere vreodată. Am socotit că e datoria noastră de cetăţeni, de creştini şi de oameni să facem ceva pentru cei în nevoie fără a solicita ajutor unor instituţii care mereu şi mereu se plâng de lipsa de fonduri. Printre altele am avut în minte şi cuvintele marelui Kennedy care spunea: ”Nu te tot întreba ce face ţara pentru tine, ci întreabă-te ce poţi face tu pentru ţară.”

Una peste alta, am observat că, din păcate, puţini ştiu să facă diferenţa între litera legii şi spiritul ei. Oameni care trebuie s-o aplice nu au discernamantul şi abilitatea de a vedea limita dintre una şi alta. E mai simplu să acţionezi orbeşte, să nu analizezi şi să nu ţii seama de circumstanţe. Situatia de “criză majoră” în care viaţa şi integritatea fizică şi mentală a unei persoane nu înseamnă nimic în faţa legii lipsită de spiritul ei. Nu contează în faţa lor că oamenii mor de frig, foame sau boli crunte şi că nu au alternativă. Important este să aplicăm legea, să amendăm şi să interzicem desfăşurarea unor astfel de activităţi.

Pentru lipsa avizului de la D.S.P. am primit o amendă de 5000 de lei. O nimica toată comparativ cu câte lucruri bune şi frumoase s-au întâmplat aici. O sumă uriaşă când te gândeşti că ai putea face atâta bine cu aceşti bani şi că mulţi necăjiţi, pensionari şi oameni simpli au dat din puţinul lor donaţii pentru cei de aici iar banii să ajungă în cele din urmă la instituţiile care nu au făcut nimic pentru aceşti oameni. Consider că s-a făcut un abuz, mai ales având în vedere o declaraţie de acum patru ani, făcută unui ziar din Oradea de directorul D.S.P. din acea vreme, M.P. Citez: “Atâta timp cât nu este înregistrat la noi şi nu funcţionează ca un azil, nu este ilegal. Dacă nu este monitorizat şi nu se află în evidenţele noastre, nu ne putem lega de ei”.

Aşa că a doua zi m-am prezentat în faţa mai marilor D.S.P., unde mi s-a spus că s-a greşit şi că amenda va fi anulată, totuşi urmând ca luni să mai discutăm despre situaţia creată. De asemenea, va trebui să mă înfăţişez în faţa celor de la I.T.M. pentru a soluţiona problema. Pentru mine însă lucrurile sunt încă confuze şi nu reuşesc să înţeleg ce ar dori ei să fac în continuare. Şi dacă aş vrea să mă opresc din activitate nu aş putea din cauză că nimeni şi nici o instituţie nu doreşte să-i preia pe cei aproape 130 de bolnavi de la noi.

Oricum, noi suntem “condamnaţi” să iubim, să ajutăm şi să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni.(Isaia 58.7) Ţin să vă mulţumesc vouă care ne sunteţi alături şi vă rugaţi pentru noi. Ne simţim binecuvântaţi ştiindu-vă alături atunci când alţii ne sunt împotrivă. Fiţi binecuvântaţi şi fiţi o binecuvântare.”

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: