Centralitatea lui Cristos (20)

centralitatea-lui-cristos-2-180

Centralitatea lui Cristos, vol. 2 – Bebe Ciaușu, Societatea Biblică din România, Oradea, 2014, 344 p.

“Pavel spune în continuare: “[…] cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră.” Observaţi că acest verset pare să ne ofere o introducere în ceea ce înseamnă conţinutul şi caracterul închinării Bisericii Primare. Ralph Martin spune că: “Aici avem cea mai bună dovadă că Biserica a fost încă din timpul Noului Testament o comunitate care preţuia Cuvântul şi cântarea.” […]

Cântările duhovnicești (odais pneumatikais) se referă la orice cântare de laudă și (odă) izvorâtă dintr-o experiență spirituală. Fie că era cântată cu instrumente, fie că nu, oda exprima în majoritatea cazurilor sentimentele unei persoane care a experimentat prezența și puterea lui Dumnezeu în viața sa. Pliniu cel Tânăr, fost guvernator al Bitiniei, îi scria în jurul anului 110 d. Cr. împăratului Traian despre felul în care se închinau creștinii. El spune: “Ei se adună într-o anumită zi în revărsatul zorilor să cânte imnuri de glorie lui Cristos ca Dumnezeu”. El căuta prin aceste cuvinte să-i explice imperatorului de ce templele păgâne au rămas aproape goale, iar creștinii se înmulțeau atât de mult.

În ultimele decenii imnurile sacre, considerate vechi și demodate, au fost înlocuite de tot felul de cântece puerile și insipide, ba chiar nebiblice, din dorința unor păstori și a liderilor responsabili cu muzica de a face bisericile relevante pentru cultura contemporană. Astfel au apărut tot felul de “grupuri de laudă și închinare” compuse de adolescenți, poate chiar nemântuiți, care repetă de zeci de ori aceleași cuvinte. Credeți că s-au umplut bisericile de oameni doar pentru că au fost dărâmate gardurile și șterse granițele dintre sacru și profan? Nici vorbă! Din contră, efectul a fost invers, pentru că oamenii nemântuiți, împovărați de păcate și falimente personale n-au vrut să găsească mai multă “lume” în Biserică, ci mai mulă sfinţenie. Oamenii au fost zdrobiți de mărturia Evangheliei nu când Biserica a devenit “ca lumea”, ci atunci când diferenţa morală şi etică dintre cei mântuiţi şi cei nemântuiţi a fost atât de mare, încât au spus: vrem şi noi o viaţă schimbată de puterea eliberatoar a Evangheliei!” (p. 245-246)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: