Manifest pentru Isus (10)

manifest-pentru-isus-180

Manifest pentru Isus – Leonard Sweet, Frank Viola, Editura Casa Cărții, Oradea, 2014, 198 p.

“Creştinii au ţinut dintotdeauna la taina eternă că Dumnezeu este triunic: Tată, Fiu, Duh Sfânt – un Dumnezeu, trei persoane, o singură substanță.

Acestea fiind spuse, faptul că L-am înălțat pe Domnul Isus nu înseamnă în nici un caz că L-am doborât mai jos pe Tatăl sau pe Duhul ori că i-am deposedat de gloria lor. Tema Trinității ne duce dincolo de orizontul acestei cărți. Am discutat însă în altă parte despre modul în care comunitatea trinitară constituie fundamentul Bisericii și modul în care forma Bisericii este înrădăcinată în părtășia Dumnezeirii.

Încă de la început, Dumnezeu S-a turnat în mod veșnic pe Sine în Fiul Său, prin Duhul, iar Fiul S-a turnat în mod etern pe Sine în Tatăl Său, prin Duhul. În sec. al XVIII-lea, Immanuel Kant a greșit profund arătându-se dezinteresat de Trinitate: “Trinitatea nu are nicio relevanță pentru viața practică.” Dansul etern al vieţii divine, al dragostei, comuniunii, participării şi deşertării de Sine a Dumnezeului triunic ocupă un loc central în viața și lucrarea creștină, în comunitatea credinței și credincioșia față de propria ei misiune. Mai mult, ea ne învață că așa cum Dumnezeu nu este singur nici chiar când Dumnezeu este singur, tot așa nici noi nu suntem singuri, chiar și atunci când suntem singuri. Nu trebuie să trecem prin “valea umbrei morții” singuri.

Doar prin Isus Hristos intrăm în acest dans etern. Doar prin Hristos Îl cunoaştem pe Dumnezeul triunic și părtășia divină dintre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. După cum ne spune Ioan, întruparea Fiului este expresia și rostirea Tatălui. După cum ne spune Pavel, plinătatea Dumnezeirii locuiește în Hristos. Toată plinătatea, suma, toată substanța și rezerva Dumnezeirii este concentrată în Isus.” (p. 159-160)

Un răspuns to “Manifest pentru Isus (10)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: