Cultură cinematografică (73): A fost sau n-a fost?

a-fost-sau-n-a-fost

Duminică – 1 iunie 2014, TVR 2, 20.10
A fost sau n-a fost?Caméra d’Or şi Label Europa Cinémas la Cannes, Premiul Lebăda de Aur la Copenhaga, TIFF: Trofeul Transilvania, Premiul publicului și Premiul pentru cel mai bun lungmetraj românesc
Comedie, România, 2006
Regia: Corneliu Porumboiu

“Lung-metrajul de debut al lui Corneliu Porumboiu – A fost sau n-a fost? – e unul din cele mai de succes filme din toată istoria cinematografului românesc. Cu un premiu Caméra d’Or (pentru film de debut) la Cannes, cu labelul Europa Cinemas pe anul 2006 şi invitat la zeci de festivaluri încă înainte de ieşirea lui pe ecrane, A fost sau n-a fost? e o gură de aer proaspăt într-un context încă puţin favorabil afirmării valorilor în cinematograful românesc.

Ceea ce impresionează în mod deosebit la filmul lui Porumboiu sînt inventivitatea şi măiestria cu care a ştiut să găsească soluţii artistice pentru a eluda mijloace financiare (filmul e producţie independentă, realizat fără nici un sprijin din partea statului). Un stil minimalist,, cu cameră fixă (care-l apropie de Aki Kaurismäki), un umor coroziv, dialoguri savuroase (scenariul semnat tot de Corneliu Porumboiu), accente grave cînd şi cînd, atmosferă dezolantă, de capăt de lume şi de sfîrşit (sau poate de neînceput) de istorie – toate fac parte din A fost sau n-a fost?, unul din cele mai profunde şi mai convingătoare filme din România postcomunistă.” (Laurențiu Brătan) (22, Nr. 868, 24-30 octombrie 2006)

“Cine nu şi-ar fi imaginat că se poate face un film de 80 de minute, cu actori cvasi-necunoscuţi, cu un sub-buget care să ruşineze CNC-ul autohton (care n-a dat un sfanţ!) şi care să spună mai mult despre haosul pre- şi post-revoluţionar decît zeci de sergiunicolaeşti, să se ducă să vadă A fost sau n-a fost?: este un exemplu ideal de „less is more”. Trei personaje (principale, să le zicem) stau proptite în scaune într-un studio micuţ, gen OTV de provincie: Pişcociul deja-amintit (Mircea Andreescu, perfect), un profesor alcoolic (Ion Sapdaru, perfect) şi realizatorul emisiunii (Teo Corban, perfect) dezbat dacă a fost, sau nu, Revoluţie la ei în oraş. Copertele filmului îţi arată oraşul (gri), micuţa viaţă (tot gri) a fiecăruia şi a cîtorva altora, cum se aprind / se sting felinarele etc. Este trist. Este comic. Este jubilator: cea mai bună comedie de la Revoluţie încoace!” (Alex. Leo Șerban) (Libertatea, septembrie 2006)

“Corneliu Porumboiu a făcut un film despre lucruri mari văzute de la nivelul cel mai prăpădit cu putinţă (un talk show despre Revoluţie la un post de televiziune dintr-un oraş în care, după toate aparenţele, n-a fost revoluţie) şi de la nivelul acela (un fel de ‘culmea minimalismului’, dacă vreţi) a ştiut să scoată atît spectacol (mai mult şi mai savuros decît în orice alt film românesc de anul acesta), cît şi adevăr universal (mai reverberant decît al oricărui alt film românesc de anul acesta). Viziunea lui înţeleaptă asupra destinului comico-melancolic al lucrurilor mari (e inevitabil ca, de la nivelul nostru, să vrem să punem mîna pe ele, fără să ne dăm seama că nu vom reuşi decît să le coborîm la nivelul nostru) şi respectul lui tandru pentru lucrurile mici (cu alea rămînem) fac din A fost sau n-a fost? cel mai bun film românesc al anului.” (Andrei Gorzo) (Dilema veche, Nr. 153, 12-18 ianuarie 2007)

“Dacă anul trecut era dominat fără putinţă de a crîcni de Moartea domnului Lăzărescu, 2006 are nu unul, ci doi aşi în mînecă: A fost sau n-a fost? şi Hîrtia va fi albastră. Mie, una, mi-e imposibil să-l pun pe unul înaintea celuilalt într-un clasament, mai ales că, la anumite nivele, partiturile lor scenaristice rezonează (cel mai evident, în structura ciclică, dar şi în faptul că ambii lucrează excelent cu actorii). Fiecare manipulează convenţiile unui gen, defamiliarizîndu-se cu respectivul, dar şi exploatîndu-l. Comedia lui Porumboiu, încadrată de două secvenţe care îi alterează sensul, are un umor amar şi te lasă cu un surîs formulat cu jumătate de gură. La Radu Muntean, genul e şi mai greu de definit, umorul verbal nu are aceeaşi concentraţie ca în A fost sau n-a fost?, dar apar „procedurile“ filmului de acţiune, golit de toată finalitatea fermă care serveşte de obicei drept piatră unghiulară acestei categorii. Ambele filme sînt, într-un sens, postmoderne pînă în vîrful unghiilor, deoarece proclamă penuria unui sens totalizant, ultim. La Porumboiu, te lasă cu gura căscată modul în care încorporează, într-un comic spumos, un concept abstract care a generat deja destule tomuri de filosofia istoriei. La Muntean, e fenomenal cum readuce în perimetrul Revoluţiei, epuizat de teorii ale conspiraţiei, de toate, de la suprarealism la eroism şi, nu în ultimul rînd, natura existenţială a confuziei/ inconştienţei, pe care am resimţit-o atunci şi n-am recuperat-o pînă acum.” (Alexandra Olivotto) (Dilema veche, Nr. 153, 12-18 ianuarie 2007)

“Lauda cea mai concretă pe care o aduc celor două filme [A fost sau n-a fost şi Hîrtia va fi albastră] priveşte felul în care tinerii regizori au ştiut să fie pe înţelesul celor care nu ştiu exact ce s-a întîmplat în timpul revoluţiei, fie pentru că nu aveau vîrsta matură să priceapă, fie pentru că aveau această vîrstă, dar au fost mai mult sau mai puţin abil manipulaţi. Sau pentru că revoluţia însăşi, instrumentată sau nu, a depins de toate ingredientele unei revoluţii aproape ca la carte: confuzie, haos, anarhie, malentendu, inflamare, patos, eroism şi laşitate. Am spus cîndva că, poate, revoluţia română a rămas ‘orfană’, în felul în care a fost descalificată prin termeni ofensatori. Cei doi regizori analizaţi succint aici nu o descalifică neapărat (aşa cum au fost uneori răstălmăciţi), ci încearcă să o explice, în maniera lor artistică (lucrînd intenţionat, ceea ce a nuanţat şi amprenta autenticităţii acestor pelicule, cu actori puţin sau relativ cunoscuţi, dar uimitor de talentaţi), prin exact punctele nodale ale imposturii sau veridicităţii ei.

În ceea ce mă priveşte, am empatizat în mod aparte cu filmul lui Porumboiu, pe care îl consider a fi cel mai bun film românesc din atît de sucitul (şi dilematicul) nostru postcomunism. Am empatizat, cum, s-ar spune, cu discursul polemic, dar subtil, despre revoluţie.” (Ruxandra Cesereanu) (22, Nr. 12 (889), 20-26 martie 2007)

“Umor, paradox şi absurditate într-o comedie despre individualitatea memoriei. Cu un firesc surprinzător, fără obișnuita retorică și tradiționala demagogie, debutantul Porumboiu izbutește un film dens care examinează raporturile sociale postdecembriste, punând degetul direct pe răni dintre cele mai dureroase fără să împiedice, totuși, bucuria râsului tămăduitor. Din tema universală și patetică a speranțelor spulberate, originalul cineast român izbutește, cu o uluitoare simplitate de mijloace, o comedie de cuceritoare spontaneitate.” (Dicţionar universal de filme, 2008)

“Toate calităţile pe care regizorul le dovedea în scurtmetrajele sale sînt aici prezente şi amplificate: umorul absurd, naturaleţea interpretării, personajele savuros-patetice, extraordinarul ochi pentru detaliu, compasiunea ce alternează cu satira tăioasă ca lama de cuţit, dialogurile antologice. Un exemplu pentru cinematografia românească a viitorului că se poate face film şi cu bani puţini, atunci cînd îşi acorzi scenariul după posibilităţi. Centrul de greutate al filmului este talk-show-ul din studio care durează 40 (!) de minute şi care e o extraordinară mostră de virtuozitate actoricesco-regizorală: veţi rîde pînă la lovitura lirică finală, unde din rîsul cu lacrimi rămîne doar lacrima. În momentele sale cele mai bune, filmul prinde contururile unei comedii umane ce aminteşte de Eugen Ionescu. A fost sau n-a fost e o bijuterie miniaturală, o capodoperă minoră. Fără nici o îndoială.” (Anca Grădinariu) (Ziarul de duminică, Nr. 38 (320), 29 septembrie 2006)

“Nu ştiu cîte alte titluri [lîngă Pădurea spînzuraţilor, Reconstituirea, O noapte furtunoasă] ar intra în competiţia pentru ‘cel mai bun film făcut vreodată în România’, dar la acest nivel ierarhizările fie ţin de un joc relativist declarat, fie îşi pierd orice sens. Sînt totuşi de notat calitatea de film de autor, de opera prima şi de unicat în context, în favoarea provocării lui Porumboiu: decizia de-a face ‘pe viu’ un fel de radiografie a stării de spirit a unei urbe moldave din anii 2000 – oraşul natal incognito al autorului, raportat la un moment-cheie din istoria sa recentă: Revoluţia din decembrie 1989. Nu prin reconstituiri, flash-back-uri sau alte ilustrări factice, ci prin scrutarea strict orală a memoriei concetăţenilor de azi. Sînt proceduri similare primului ‘Nou Val’ din istoria cinematografului (cel francez, cu reproşul repetat din filmul lui Alain Resnais despre dificultatea descifrării trecutului în prezent: ‘Tu n’as rien vu à Hiroshima!’), dar întoarse pe dos, cu ingredientele postmodernităţii minimaliste şi ludice.” (Valerian Sava) (Observator cultural, Nr. 84 (341), 5-11 octombrie 2006)

“În esenţă, A fost sau n-a fost? vorbeşte nu despre Revoluţia din 1989, ci despre ratare. Raportarea la acest moment istoric nu face altceva decît să le deştepte personajelor conştiinţa ratării individuale şi colective (‘am făcut şi noi revoluţie, cum am putut’, spune Pişcoci, cel mai raţional şi mai sincer dintre participanţii la talk-show). […] A fost sau n-a fost? merită plasat fără ezitare în fruntea unui clasament virtual al celor mai valoroase şi mai importante lungmetraje de debut ale cinematografiei româneşti postcomuniste, alături de E pericoloso sporgersi (1993) sau de Marfa şi banii (2001). Dacă Nae Caranfil îi anunţa pe tinerii regizori înzestraţi ce-i vor urma, iar Cristi Puiu marca naşterea unei noi generaţii, filmul lui Corneliu Porumboiu ar trebui să aducă impunerea definitivă a ‘Noului Val’ în cinematografia noastră.” (Mihai Fulger) (Observator cultural, Nr. 84 (341), 5-11 octombrie 2006)

“Cum demonstra cîndva Pirandello, umorul nu îşi propune să armonizeze contrastele, ci îşi fondează propria artă pe disonanţă şi sciziune, pe contradicţie şi opoziţii irezolvabile; incongruenţa este principalul factor declanşator al rîsului. Aşa se explică şi o bună parte din comicul filmului lui Porumboiu – un comic al contrastelor, care însă nu poate camufla nucleul tragic al poveştii. ‘A fost sau n-a fost?’ vorbeşte despre provincialism şi ratare, despre istoria colectivă şi istoriile individuale, cu intuiţii care frizează genialitatea.” (Mihai Fulger) (Cultura, Nr. 43 (95), 12 octombrie 2006)

“Printr-un scenariu bine închegat şi spumos, dar mai ales prin acest mixtum compositum în care tragicul şi comicul se întrepătrund atît de firesc, aşa cum poate numai la Nae Caranfil am mai întîlnit, Corneliu Porumboiu reuşeşte să creeze un film profund, tandru şi ironic, de mare complexitate. Trebuie să spun însă că a beneficiat de participarea unor actori cu totul minunaţi (Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Teodor Corban şi Luminiţa Gheorghiu), care cu fiecare gest, cu fiecare replică te trag alături de ei în film, precum şi de o imagine de excepţie, care funcţionează poetic şi contrapunctic.” (Doina Ioanid) (Observator cultural, Nr. 84 (341), 5-11 octombrie 2006)

“Felul în care Porumboiu se aproprie de această temă a revoluţiei – atît de tocită, plictisitoare aproape, cu atît mai mult cu cît n-a fost clarificată – mi se pare inteligent, subtil şi de o tandreţe esenţială la care nu m-aş fi aşteptat. Mă refer la copertele filmului, mai ales la finalul lui, la cadrele statice cu felinarele care aprind pe rînd în vecinătatea unor blocuri dezolante. Plus comentariul din off al operatorului de televiziune care preia mesajul autorului: ‘Tot ce-mi amintesc eu de la revoluţie este că era linişte şi frumos’. Asta ne propune Corneliu Porumboiu, ceea ce nu înseamnă că ar trebui să uităm, să idealizăm, să edulcorăm revoluţia (trecutul). Doar să o punem în ramele corecte. De aceea introducerea telefonului de la femeia al cărui fiu a murit la revoluţie – o necesară corectare de direcţie. A fost sau n-a fost? e un film care te face să rîzi şi să plîngi în acelaşi timp.” (Iulia Blaga) (Suplimentul de cultură, Nr. 97, 7-13 octombrie 2006)

“Dacă ar fi să îi găsim o rădăcină în cinematografia românească, atunci filmul acesta se trage din Reconstituirea lui Pintilie care, de altfel, a şi vorbit la premieră, părînd că şi-a găsit, în fine, un urmaş demn. Deşi se vor face apropieri şi de Kusturica, eu aş fi mai rezervat în acest sens, punîndu-l pe Porumboiu în prelungirea unui Mihalkov, mai degrabă. Filmul are tot ce-i trebuie pentru a rezista şi în sălile de dincolo de graniţă. Poveste, umor (de toate felurile), joc actoricesc, observaţie socială, ritm, culoare locală. Şi, mai ales, are un aplomb regizoral, o siguranţă a expresiei cinematografice.” (Ioan T. Morar) (Academia Cațavencu, octombrie 2006)

“Cornel balansează între Cehov şi Beckett. Sau, filmul lui Cornel Porumboiu este ca şi Visul lui Liviu şi, îndrăznesc să prevăd, ca altele care vor urma, atins de aripa visului. Sau, e un film foarte comic – despre nişte oameni-fantome, care rătăcesc, buimac, prin nişte cimitire verticale. Este sau nu este vis? A fost sau n-a fost?

Dar de ce este el comic? Pentru că nimic nu e mai comic decît nefericirea – spune Beckett. Să terminăm repede, frumos şi francofonic, acest text haotic: „Il n’y a rien de plus drôle que le malheur” (Samuel Beckett).” (Lucian Pintilie) (Observator cultural, octombrie 2006)

Din seria CULTURĂ CINEMATOGRAFICĂ

Truman Show
Păsărarul din Alcatraz
Patimile lui Hristos
Avatar
Cădere liberă
Concertul
Lista lui Schindler
Trandafirul roșu din Cairo
Înscenarea
Pulp Fiction
Frost/Nixon
Misiunea
Contact
Culoarea purpurie
Erin Brockovich
Poveste din Cartierul de Vest
Hotel Rwanda
Neînfrînt
Insider
Închisoarea îngerilor
Iisus din Nazaret
Billy Elliot
Marty
Zbor deasupra unui cuib de cuci
21 de grame
Matrix
Cele 400 de lovituri
În mintea lui John Malkovich
Mai bine nu se poate
Noaptea vînătorului
Regele Leu
Moromeţii
American Beauty
California Dreamin’ (nesfîrșit)
4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile
Viața lui Iisus
Amintiri din Epoca de Aur
Traducătoarea
Şapte ani în Tibet
Strălucirea eternă a minţii neprihănite
Piesă neterminată pentru pianină mecanică
Ben-Hur
Mecanicul “Generalei”
Raport special
Dezacord în şase puncte
Pianistul
Persona
Un tramvai numit dorință
Farmecul discret al burgheziei
Forrest Gump
Terminalul
Poziția copilului
Vieți încrucișate
Shrek
Fahrenheit 451
Nu există ţară pentru bătrîni
Furnicuţe
Discursul regelui
Iubire
Mirosul de papaya verde
O noapte furtunoasă
Reconstituirea
Albă ca zăpada și cei șapte pitici
Culoarea purpurie
Mary Poppins
Filantropica
În numele tatălui
Amadeus
Cetățenul Kane
Pierrot nebunul
Moartea domnului Lăzărescu
Ultimul dintre oameni
Luminile orașului

Reclame

Un răspuns to “Cultură cinematografică (73): A fost sau n-a fost?”

  1. Poziția copilului (2013) | Frică şi cutremur Says:

    […] de către spectactori, cât și de către critici, cum ar fi 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, A fost sau n-a fost, După dealuri sau Poziția copilului, ele au câteva trăsături comune care par să se […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: