Excludere și îmbrățișare (1)

excludere-si-imbratisare

Excludere și îmbrățișare: o explorare teologică a identității, a alterității și a reconcilierii – Miroslav Volf, Editura Casa Cărții, Oradea / Editura Pleroma, București, 2014, 394 p.

Traducerea: Mihaela Gingirov
Editarea: Dragoș Ștefănică și Teofil Stanciu
Tehnoredactarea: Vasile Gabrian
Corectura: Fidelia Stroie
Coperta: Marius Bonce
Tiparul executat la Findata srl, Oradea, http://www.findata.eu

“În loc să reflectez la tipul de societate pe care ar trebui să o creăm pentru a putea găzdui eterogenitatea individuală sau a comunităților, voi analiza ce fel de sine ar trebui să fim pentru a trăi în armonie unii cu alții. Premisa mea este că sinele este stabilit: este femeie sau bărbat, evreu sau grec, bogat sau sărac – de regulă, mai multe dintre aceste variante sunt adevărate în același timp (femeie, de etnie greacă, bogată); de multe ori există un amestec de identități (“evreu-grec” și “bărbat-femeie”); alteori, sinele migrează de la o identitate la alta. Întrebările pe care le voi urmări cu privire la un astfel de sine stabilit sunt: cum ar trebui sinele să-și gândească identitatea? Cum ar trebui să se relaționeze la celălalt? Cum ar trebui să facă pace cu celălalt?

De ce evit să discut despre organizarea socială? În termeni foarte simpli, deși am preferințe foarte puternice, nu am nicio variantă diferită de propus. Nici măcar nu sunt sigur că teologii qua teologi sunt cel mai în măsură să facă acest lucru. Ceea ce vreau să spun nu este faptul că credința creștină nu are nimic de zis cu privire la organizarea socială. În mod vădit, ea are ceva de spus. Nici nu încerc să spun că reflecția asupra organizării sociale nu este importantă – o perspectivă care se susține, uneori, pe considerentul eronat că organizarea socială se va face în mod natural dacă avem un model bun de agenți sociali. A ne ocupa de organizarea socială este esențial. Dar cei care ar trebui să se ocupe de acest aspect nu sunt teologii singuri, ci – în cooperare cu teologii – și economiștii creștini, specialiștii în știință politică, filozofii sociali etc., pentru că ei sunt cel mai bine pregătiți pentru a face lucrul acesta – argument convingător adus de Nicholas Wolterstorff în eseul său “Teologie publică sau învăţarea creştină” (Wolterstorff 1996). Atunci când nu acţionează ca ajutor pentru economiști, experți în științe politice, filozofi sociali etc. – chiar dacă îndeplinirea acestui rol constituie o parte din responsabilitatea lor, teologii ar trebui să se concentreze mai puțin pe organizarea socială și mai mult pe încurajarea unor agenți sociali capabili să proiecteze și să creeze societăți echitabile, cinstite și pașnice, precum și pe modelarea unui climat cultural în care astfel de agenți să prospere.

Aspecte importante ale societăților contemporane, și nu doar competențele teologilor, reclamă o reflecție teologică susținută privitoare la agenții sociali. Zygmunt Bauman a adus argumente în favoarea ideii că modernitatea are “tendinţa de a muta responsabilităţile sociale, de pe şinele moralităţii, pe elemente supra-individuale, construite şi administrate social, sau să plutească în interiorul unei «conduceri birocratice a nimănui»” (Bauman 1995, 99). În felul ei propriu, postmodernitatea creează un climat în care eschivarea de la responsabilitățile morale constituie un mod de viață. Încurajând relațiile “fragmentare” și “discontinue”, ea hrănește “neimplicarea şi evitarea angajamentului” (156). Dacă Bauman are dreptate cu privire la modernitate și postmodernitate, atunci reflecția asupra caracterului agenților sociali și asupra interacțiunii reciproce este o necesitate stringentă. Din nou, aceasta nu presupune cu nici un chip desconsiderarea organizării sociale. După cum se poate demonstra, în parte, însăși organizarea socială modernă și postmodernă este cea care creează un context în care se nasc problemele contemporane în ce privește caracterul agenților sociali, iar agenții sociali modelează organizarea socială.

Dar ce anume ar trebui să modeleze agenții sociali astfel încât ei, la rândul lor, să poată modela organizări sociale sănătoase, în loc să se lase ei modelați de ele? Din ce poziție favorabilă ar trebui să reflectăm asupra caracterului sinelui în interacțiunea cu ceilalți?” (p. 44-45)

Corneliu Constantineanu:“Întregul argument este construit în jurul metaforei “îmbrățișării”, care aduce împreună trei teme teologice importante, corelate între ele, care constituie fundamentele tezei sale: dorinţa de a ne dărui pe noi înşine altora şi de a-i “primi”, de a ne ajusta identitățile pentru a le face și lor loc, are preeminență asupra oricărei judecăți cu privire la alții, cu excepția identificării lor în umanitatea lor. Dorința de a îmbrățișa precedă orice “adevăr” despre ceilalți și orice construcție despre “dreptatea” lor. (p. 54, s.a.).

Modul în care autorul şi-a formulat teza scoate în evidență categoriile de bază pe care le va folosi pentru a-și dezvolta argumentul (“identitate”, “îmbrăţişare” vs. “excludere”, “adevăr”, “dreptate”) și determină structura argumentației sale. Într-adevăr, înainte de a aborda efectiv teza centrală, el dezvoltă conceptul de “identitate” și discută fenomenul “excluderii”, în opoziție cu care își construiește ulterior teza principală a “îmbrăţişării”. Accentul pus pe întâietatea îndurării și pe prioritatea “dorinţei de îmbrăţişare” este susținut dor de presupunerea că lupta pentru adevăr și dreptate rămâne indispensabilă. Adevărul și dreptatea, însă, pot fi urmărite în mod corespunzător doar în orizontul dorinței de îmbrățișare, chiar dacă, adaugă el în continuare, însăși acceptarea este condiționată de recunoașterea adevărului și de înfăptuirea dreptății.” (p. 9-10)

Prezentare pe ultima copertă:

Dr. Miroslav Volf este profesor de teologie Henry B. Wright la Yale Divinity School și director fondator al Centrului Yale pentru Credință și Cultură. Este cunoscut pe plan internațional pentru lucrările sale de teologie sistematică, etică și reconciliere. Cariera academică și internațională a profesorului Volf este marcată de ample lucrări de cercetare, publicații premiate, conferințe de prestigiu, preocupări interdisciplinare inovatoare și inițiative de reconciliere marcante. Cartea sa, Excludere și îmbrățișare, a fost premiată cu Grawemeyer Award in Religion în 2002 și inclusă de “Christianity Today” în primele 100 cele mai importante cărți religioase ale secolului XX.

Vezi:

Wikipedia: Miroslav Volf

Teofil Stanciu: Miroslav Volf, Excludere și îmbrățișare – note de lectură (1)

POZE: Miroslav Volf la București

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: