Excludere și îmbrățișare (4)

excludere-si-imbratisare

Excludere și îmbrățișare: o explorare teologică a identității, a alterității și a reconcilierii – Miroslav Volf, Editura Casa Cărții, Oradea / Editura Pleroma, București, 2014, 394 p.

“Excluderea simbolică este de multe ori o distorsionare a celuilalt, şi nu doar ignoranţă cu privire la acesta; este o răstălmăcire voită, nu doar un eșec al cunoașterii. Demonizăm și bestializăm nu pentru că nu știm mai bine, ci pentru că refuzăm să cunoaște ceea ce este evident și alegem să cunoaștem ceea ce servește intereselor noastre. Faptul că totuși credem că distorsiunile noastre sunt adevăruri curate nu este un contraargument; el doar subliniază faptul că răul este capabil de a genera un mediu ideatic în care poate prospera fără a fi recunoscut.

“Practica excluderii” şi “limbajul excluderii” merg mână-n mână cu o întreagă paletă de excluderi emoționale față de celălalt, de la ură la indiferență; aceste excluderi suscită răspunsuri emoționale, dar sunt și susținute de ele. Înainte ca Itzaak Rabin să fie omorât în 1995, demonstranții israeliți de dreapta purtau postere impozante în care acesta era reprezentat ca Yasser Arafat, cu o kefijeh pe cap și cu picături de sânge care curgeau din mâinile lui. Imaginea era menită să genereze ura, acea repulsie față de celălalt care se hrănește din sentimentul de ofensă sau nedreptate și care este alimentată de rușinea de a nu fi fost capabil să o prevină (Vetlesen 1994, 252 și urm.). Unele dintre cele mai agresive gesturi de excludere depind de ură, iar dacă istoria comună a persoanelor sau a comunităților nu conțin suficiente motive de a urî, profesioniștii excluderii vor rescrie istoriile și vor fabrica răni în așa fel încât să genereze ură.

În mod ciudat, dezastrul provocat de indiferență ar putea fi chiar “mai mare decât cel produs de ura simţită, trăită, practicată” (252). În Modernity and the Holocaust [Modernitatea şi holocaustul], Zygmunt Bauman notează faptul că distrugerea în masă a evreilor “a fost însoțită nu de un șuvoi de emoții, ci de o liniște mormântală a indiferenței” (Bauman 1989, 74). În mod special într-un cadru de proporții mari, în care celălalt trăiește la distanță, indiferența poate fi mai periculoasă decât ura. În timp ce focul urii se aprinde la apropierea de celălalt și apoi se stinge, indiferența rece poate fi perpetuată în timp, mai ales în societățile contemporane. Un “sistem” – un sistem politic, economic sau cultural – se insinuează între mine și celălalt. Dacă celălalt este exclus, sistemul este cel care exclude, un sistem la care particip pentru că trebuie să supraviețuiesc și împotriva căruia nu mă răzvrătesc pentru că nu poate fi schimbat. Îmi întorc privirea în altă parte (sau îmi centrez atenția asupra vreunui exemplu exotic de suferință, pentru care e suficient să întorc privirea în altă parte pentru că îmi satisface dorința perversă de a vedea suferința, dar îmi și liniștește conștiința pentru că mi-am închis inima în fața celui în suferință). Îmi văd de treaba mea. Amorţit de inevitabilitatea aparentă a excluderii care are loc în afara voii mele, deşi cu concursul participării mele, încep să văd oroarea aferentă ei ca pe ceva normal. Gândesc: drumul de la Ierusalim la Ierihon va fi întotdeauna presărat de oameni bătuţi şi lăsaţi pe jumătate morţi; pot să trec mai departe – trebuie să trec mai departe – pe lângă fiecare dintre ei fără să mă preocup prea mult. Indiferența care a generat profeția se ocupă și de împlinirea ei.” (p. 105-106)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: