Făuritorul de cercuri (4)

fauritorul-de-cercuri-180

Făuritorul de cercuri – Mark Batterson, Life Publishers, Oradea, 2014, 246 p.

“Unul dintre momentele definitorii din istoria bisericii noastre a fost ziua în care am luat decizia importantă de a dărui pentru misiune. Nici măcar nu reuşeam să ne autosusţinem ca biserică în acea vreme, însă am simţit că Dumnezeu ne îndemna să începem să dăruim. Ca să fiu sincer, acel îndemn a întâmpinat o mică rezistență. N-ai pățit niciodată că Dumnezeu te cheamă să faci ceva, însă după un mic te gândești că Cel omniscient a calculat greșit? Am încercat să discut cu El. Cum putem da ceea ce nu avem? Iată ce am învățat despre cearta cu Dumnezeu: Dacă ai câștigat cearta ai pierdut de fapt, iar dacă ai pierdut cearta, de fapt ai câștigat.

Eu am pierdut, iar Dumnezeu a câștigat în acea zi. Am scris un cec de 50 de dolari pentru misiune, iar ceea ce s-a întâmplat nu respectă regulile adunării. Luna următoare, venitul nostru lunar s-a triplat, de la 2.000 la 6.000 de dolari, și niciodată nu am privit în urmă. Singura mea explicație este faptul că versetul din Luca 6:38 este adevărat. Când am încercuit această promisiune scriind acel cec, Dumnezeu și-a multiplicat darul.

“Dați, și vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.”

Eu cred în legea măsurii. Dacă dai mult, Dumnezeu te va binecuvânta mult. Aceasta nu înseamnă că te poți juca cu Dumnezeu ca și cu un automat, dar dacă dai cu motivele corecte, sunt convins că: Nu vei putea niciodată da mai mult decât dă Dumnezeu. Nu poți, pentru că Dumnezeu a promis în mărețul Său plan al veșniciei, că îți va da întotdeauna înapoi mai mult decât ai dat.” (p. 54-55)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: