Excludere și îmbrățișare (10)

excludere-si-imbratisare

Excludere și îmbrățișare: o explorare teologică a identității, a alterității și a reconcilierii – Miroslav Volf, Editura Casa Cărții, Oradea / Editura Pleroma, București, 2014, 394 p.

“Povestea profundă şi fără seamăn de fecundă a fiului risipitor (Luca 15:11-32) este cea care a declanşat demersul unei “teologii a îmbrățișării”.” (p. 196)

“Observați diferența categorică dintre felul în care tatăl interpretează viața risipitorului în “țara îndepărtată” și felul în care o face fiul mai mare. Fratele mai mare folosește categorii morale și construiește plecarea fratelui său de-a lungul axei comportamentului “bun/rău”: fratele “ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate” (v. 30). Tatăl, deși profund conștient de importanța morală a comportamentului fiului său mai tânăr, folosește categorii relaționale și construiește plecarea fiului său de-a lungul axei “pierdut/găsit” și “viu (faţă de el)/mort (față de el)”. Relația primează în fața regulilor morale; performanța morală poate afecta într-un fel relația, dar relația nu este bazată pe performanță morală. Astfel, dorința de a îmbrățișa este independentă de calitatea comportamentului, deși în același timp “pocăinţa”, “mărturisirea” și “consecinţele acţiunilor” își au locul lor. Înțelepciunea profundă privitoare la prioritatea relației, și nu vreo nebunie sentimentală, explică tipul de “risipă” al tatălui față de ambii fii.

Pentru tată, prioritatea relaţiei înseamnă nu doar refuzul de a permite ca regulile morale să fie autoritatea finală care reglementează “excluderea” și “îmbrăţişarea”, ci și un refuz de a-și construi identitatea în izolare față de fiii săi. El își reajustează identitatea odată cu identitățile în schimbare ale fiilor săi, și astfel reconstruiește identitățile și relațiile frânte ale acestora. Suferă privarea de rolul său de tată din partea ambilor pentru ca, prin suferință, să îi poată câștiga pe amândoi ca fii ai săi (dacă fratele cel mare a fost convins) şi să îi ajute să se redescopere unul pe altul ca fraţi. Refuzând alternativele identităților “auto-construite” vs. “impuse”, diferență vs. Domesticire, acesta își permite sieși să fie luat în călătoria identităților lor aflate în schimbare, astfel încât să poată fi tatăl lor în continuare iar ei, frate unul pentru celălalt. De ce nu se pierde în această călătorie? Pentru că este călăuzit de o dragoste invincibilă și de o ordine flexibilă.

Ordine flexibilă? Identitate în schimbare? Lumea regulilor fixe și a identităților stabile este cea a fratelui mai mare. Tatăl destabilizează lumea – și își atrage mânia fiului mai mare. Angajamentul fundamental al tatălui nu este față de reguli și identități date, ci față de fiii săi ale căror vieți sunt mult prea complexe pentru a fi reglementate prin reguli fixe și ale căror identități sunt prea dinamice pentru a fi definite o dată pentru totdeauna. Totuși, tatăl nu renunță la reguli și ordine. Călăuzit de dragostea invincibilă care face loc în sine pentru alții în alteritatea lor, care creează condiții primitoare pentru mărturisire și se bucură de prezența lor, tatăl continuă să re-configureze ordinea fără a o distruge, astfel încât să o mențină ca ordine mai degrabă a îmbrățișării decât a excluderii.” (p. 204-206)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: