Excludere și îmbrățișare (13)

excludere-si-imbratisare

Excludere și îmbrățișare: o explorare teologică a identității, a alterității și a reconcilierii – Miroslav Volf, Editura Casa Cărții, Oradea / Editura Pleroma, București, 2014, 394 p.

“Dacă spui prea tare anumite lucruri despre care ştii că descriu realitatea, s-ar putea să-ți pierzi nu doar un prieten sau un loc de muncă, ci chiar viața (Havel 1986).

În Scripturi, suferința era principala soartă a profeților. Aceștia “vedeau” ceea ce puterile conducătoare spuneau în piața publică ceea ce alții îndrăzneau doar să șoptească în camere de taină. […]

În termeni marxişti, exploatarea îşi caută legitimitatea în ideologie. Deconspiră înşelăciunea şi opresiunea va rămâne descoperită, ruşinată de sine însăşi. Tăinuirea este indispensabilă pentru operaţiunile puterii (Foucault 1978, 86) și, astfel, a spune cu voce tare care este realitatea poate fi un periculos act de subminare. Mai mult decât oricine altcineva, cei asupriți sunt conștienți de pericol. Într-un climat al vicleșugului care ascunde opresiunea, de multe ori aceștia aleg să evite un atac direct asupra înșelătoriei. În schimb, se angajează într-un război de gherilă folosindu-se de fraude mici și neadevăruri ca arme împotriva marilor minciuni și distorsionări. Deși strategia s-ar putea să aibă succes în ce privește subminarea controlului asupritorilor asupra adevărului, aceasta îl va întrona tocmai pe inamicul împotriva căruia se lupta – puterea înșelătoriei. Măreția profeților constă în refuzul de a se lăsa atrași în războiul disimulărilor. În loc să ofere propriul lor “contra-adevăr” ca armă în luptă, ei pur și simplu au îndrăznit să vadă ceea ce era în spatele vălului înșelătoriei și au avut curajul să vorbească cu voce tare despre asupritori. Această vedere și această vorbire erau revoluția profetică originară, dacă vreți. Toate celelalte revoluții se sprijină pe aceasta.

În romanul lui Orwell, O mie nouă sute optzeci și patru, Winston Smith ridică paharul și spune: “Pentru trecut!”. Vreau să mă alătur lui și să spun: “Pentru voința de a ști «care este realitatea»! Pentru puterea de a o rememora! Pentru curajul de a o proclama cu voce tare!” (În epilogul cărții Cucerirea Americii, Tzvetan Todorov explică faptul că a scris cartea datorită credinței “în necesitatea «căutării adevărului» şi din obligaţia de a-l face cunoscut”, credință care la rândul ei este fundamentată pe convingerea că amintirea a “ceea ce se poate întâmpla dacă nu reuşim să avem succes în descoperirea celuilalt” contează în mod profund (Todorov 1984, 247).)” (p. 284-285)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: