Excludere și îmbrățișare (14)

excludere-si-imbratisare

Excludere și îmbrățișare: o explorare teologică a identității, a alterității și a reconcilierii – Miroslav Volf, Editura Casa Cărții, Oradea / Editura Pleroma, București, 2014, 394 p.

“Hans Küng a argumentat de-a lungul vremii, pe baza dublei supoziţii că religiile sunt un factor important în viața publică și că “luptele politice cele mai fanatice și crude sunt cele care au fost colorate, inspirate și legitimate de religie” (Küng 1993b, 442), faptul că pacea nu poate fi promovată “împotriva religiilor, ci doar împreună cu ele” (Küng 19931, 89). În cercurile teologice, sloganul lui care leagă pacea mondială de pacea religioasă a dobândit statutul unui truism: “Nu poate exista pace între naţiuni fără pace între religii” (76). Din moment ce pacea religioasă poate fi stabilită doar prin dialog religios (105), Küng crede că concilierea între popoare depinde de succesul dialogului inter-religios. […]

Teza conform căreia nu poate exista pace în lume fără pace între religii este adevărată, dar mult mai puţin semnificativă decât ar vrea să ne facă să credem caracterul ei pompos. […]

Hans Küng nu doar că a promovat foarte intens dialogul între religii, dar el a şi scos în evidenţă faptul că nonviolenţa se găseşte în miezul multor religii. O declaraţie recentă a Parlamentului Religiilor Lumii (1993), concepută de Küng, stipulează că primele două din cele patru “dispoziții irevocabile” sunt “dedicarea faţă de o cultură a nonviolenţei şi respectul pentru viaţă” (Küng şi Kuschel 1993, 24). Observaţi totuşi felul în care este îmbrăcat acest devotament: “Persoanele care au putere politică trebuie să lucreze în cadrul unei ordini drepte și să se dedice soluției celei mai nonviolente și pașnice cu putință” (25). Deși semnificativă, aderarea la “soluțiile cele mai nonviolente cu putinţă” este încărcată tocmai de acest gen de ambiguitate pe care o observăm în multe religii (inclusiv creștinismul) în relație cu nonviolența. Religiile susțin nonviolența în general, iar în același timp găsesc forme de legitimare a violenței în situații specifice; reprezentanții lor predică împotriva războiului și binecuvântează armele trupelor națiunilor lor. Astfel, profunda înțelepciune religioasă a nonviolenței este redusă la principiul pe care nici un lord al războiului care se respectă nu-l va nega, și anume că poți fi violent atunci când nu poți să fii nonviolent, cu condiția ca scopurile tale să fie drepte (și ele sunt așa de obicei pentru simplul motiv că sunt ale tale). Cu sau fără dialog religios, fără afirmarea principiului că nu este niciodată potrivit să folosești religia pentru a oferi justificare morală pentru folosirea violenței, imaginile religioase și conducătorii religioși vor continua să fie exploatați de către politicieni și generali angajați în acte de violență.” (p. 337-339)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: