Chemarea șofarului (9)

chemarea-sofarului-180

Chemarea șofarului – Francine Rivers, Editura Scriptum, Oradea, 2014, 562 p.

“Mama lui se făcu mică. Îşi îngropă faţa în mâini.

– Am greșit prin faptul că l-am protejat pe tatăl tău. Am greșit că l-am acoperit. Am încercat să mă conving pe mine însămi că protejam biserica prin faptul că-l protejam pe el. Își ridică privirea, cu fața răvășită. Doamne, iartă-mă. Eunice avea dreptate. Am trăit o minciună. M-am protejat de umilință și rușine. Zâmbetul îi era auto-depreciativ. Nu am vrut ca oamenii să știe că nu am fost o femeie capabilă să-mi păstrez bărbatul lângă mine. Râse trist. Adevărul este că nicio femeie nu ar fi reușit să-l țină. Era un joc pe care-l juca. Poate că dacă ar fi fost dispus să dea socoteală, unele lucruri s-ar fi schimbat. Disciplina ar fi băgat frica de Dumnezeu în alții. Cum erai tu. Nu ai fi ajuns să te gândești că poți face tot felul de lucruri așa cum îți place. Ai fi învățat că Dumnezeu este îndurător, dar că El nu face compromisuri.

Lois se cutremură.

– Domnul i-a dat tatălui tău o mulțime de ocazii să se pocăiască, Paul. I-a dat o șansă după alta. În schimb, inima tatălui tău s-a împietrit tot mai mult și a devenit tot mai mândru. Uneori cred că Domnul l-a lovit în avionul acela. Dumnezeu i-a luat viața înainte să apuce să pricinuiască și mai mult rău.

– A construit o biserică, mamă.

– A atras o mulțime. Se aplecă din nou înainte, cu mâinile întinse. Ascultă la mine, Paul. Ascultă-mă cu atenție. Tatăl tău nu a fost niciodată un păstor. Era un ciurdar care și-a mânat ciurda la târg. A încercat să te mâne și pe tine. Nu mai ții minte? Te-a batjocorit și te-a înjosit. Te-a îmboldit și te-a înghiontit. A făcut tot ce-a putut să te modeleze și să te transforme în ceea ce era el. Și tu i te-ai împotrivit. Am văzut cât de sensibilă era inima ta. Erai mai mult ca bunicul tău Ezra decât ca tatăl tău.

– Bunicul meu a fost un ratat.

– Cât de mult te înșeli. Ezra nu și-a dorit niciodată altceva decât

să-L slujească pe Domnul, să împrăștie vestea bună a mântuirii în Isus Cristos. Și a făcut-o! Dacă te întorci în locurile unde a predicat, vei descoperi biserici, Paul. Biserici mici, dar vii, centrate pe Cristos și pe Biblie. Bunicul tău L-a slujit pe Domnul cu mai multă credincioșie decât a reușit vreodată tatăl tău.

– Dar tata a spus…

– Tatăl tău nu a văzut altceva decât că nu erau niciodată destui bani pentru lucrurile pe care și le dorea el. Tatăl tău l-a urât pentru asta. Nu dorea să ducă o viață asemănătoare cu cea a bunicului tău, o viață de auto-sacrificiu. Așa că a folosit talentele pe care i le-a lăsat Dumnezeu pentru propria mărire. A folosit predicarea pentru a trăi exact așa cum îi plăcea. Iar Dumnezeu l-a lăsat în voia păcatului lui.

– Credeam că l-ai iubit.

– Am iubit bărbatul cu care credeam că m-am măritat. Iar când mi-am dat seama cine și ce era el cu adevărat, l-am iubit ca un semn de ascultare față de Cristos. Nu am reușit întotdeauna. Divorțul nu a fost niciodată o alternativă pentru mine. Dar apoi a fost o vreme… Scutură din cap și privi în jos la mâinile ei. Am încetat să mă mai culc cu tatăl tău după a patra aventură. Își ridică creștetul. Eunice știa. Nu tot ce ți-am spus ție. Nu de câte ori a călcat tatăl tău strâmb, dar știa suficiente lucruri despre faptul că sufeream și care era cauza durerii mele. Niciodată nu mi-a înșelat încrederea, Paul. Și m-am tot gândit, de când a plecat azi de dimineață, oare i-am spus despre tatăl tău pentru că speram că avea să facă ea treaba murdară în locul meu și să-ți împărtășească? Ce povară îngrozitoare a purtat în locul meu în toți acești ani.

Paul își menținu creștetul ridicat. Nu putea oprima țipătul adevărului, nici avalanșa de amintiri.

– Nu știu ce să fac. Nu știu ce să cred.

– Ba da, știi.

– Trebuie să dorm. Trebuie să mă gândesc la toate.

– Poți face toate astea în altă parte. Mama lui se ridică. Te iubesc, Paul, dar e timpul să pleci.

El își ridică fruntea și o privi.

– Mă dai afară? Mamă, abia dacă am închis un ochi noaptea trecută. Am condus cinci ore ca să ajung până aici. Nu e vina mea că Eunice nu-i aici. Sunt prea obosit ca să…

Eu, eu, eu! Îl privi cu dezgust. Tu te-ai băgat în porcăria asta, și văicărelile și autocompătimirea nu-ți vor fi de ajuns ca să te scoată din asta.

– Înțeleg. Doar că…

– Nu te-ai gândit deloc la ce supliciu o supui pe Eunice, nu? Nu chiar.

– Sigur că da.

– Dumnezeu să se îndure ce tine. Ești un mincinos la fel ca tatăl tău. Eu i-am făcut viața ușoară. Și uite ce necaz a adus asta peste noi toți. Se duse la ușă și o deschise. Nu am de gând să ofer un port sigur aceluia care a alungat-o pe Eunice departe în noapte.

– Nu știu unde e, mamă. Habar nu am.

– Atunci ai face bine să afli. Vocea i se frânse. Sărmana fată. Ce i-ai făcut. Și ce te-am ajutat eu să-i faci. Se adună și vorbi cu hotărâre. Nu mai ești bine-venit în casa mea până când nu-ți rezolvi problemele cu soția ta.

Lacrimile i se rostogoliră pe obraji în timp ce făcea un gest hotărât spre ușa larg deschisă.

Paul își luă jacheta și ieși pe ușă. Când se întoarse și o privi pe mama lui în ochi, inima îi stătu în loc. Întotdeauna fusese acolo pentru el, întotdeauna fusese aliata lui. Nimeni nu-și iubește fiul ca propria mamă. Se uită la el ca și când ar fi fost un străin pe care nu dorea să-l mai cunoască.

– Stai puțin. Dispăru pentru o clipă. Ține. Ea-i puse fotografia lui de la nuntă în mână. S-ar putea să te facă să te gândești la ce ești pe punctul să pierzi.

Închise ușa și o încuie.” (p. 495-498)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: