Archive for 23 iulie 2014

De neoprit (3)

23 iulie 2014

de-neoprit-180

De neoprit – Nick Vujicic, Editura Scriptum, Oradea, 2014, 223 p.

“Metoda mea de punere a credinţei în acţiune în vremuri de criză şi de provocări extreme are trei părți. În primul rând, trebuie să faci ajustările interioare necesare pentru a-ți stăpâni emoțiile, astfel încât să nu fii stăpânit tu de ele. Aceasta îți va permite să preiei controlul asupra vieții tale și să acționezi în mod rațional, pas cu pas. În al doilea rând, adu-ți aminte cum ai fost păstrat în încercările din trecut și cum ai ieșit mai puternic și mai înțelept din ele. În al treilea rând, pune-ți credința în acțiune în lumea exterioară, deschizându-te față de alții nu doar ca să cauți ajutor și încurajare, ci și ca să ajuți și să încurajezi tu însuți. Există putere de vindecare atât în a primi, cât și în a da.” (p. 35)

YouTube: Sperantamedia – 12.500.000 views

23 iulie 2014

Din cele 598 de filmulețe de pe contul Sperantamedia, următoarele au peste 300.000 de vizualizări:

Gospodarul din Ardeal – 1.289.000
Speranta pentru copii vol 2 – 623.000
Speranta si Prietenii Vol.15 – Chiar daca oceanele toate! – 448.000
Speranta pentru copii Vol. 3 – Gospodarul prin ocol – 372.000
Speranta- Ce mare har – 361.000

Vezi comentarii:

YouTube: Sperantamedia – 10.000.000 views

Nelu Poenar la Biserica Golgota PIATRA NEAMȚ

23 iulie 2014

piatra-neam-24iul2014

http://newsnetcrestin.blogspot.ro

C.S. Lewis Daily (62)

23 iulie 2014

Your real, new self will not come as long as you are looking for it. It will come when you are looking for Him.

http://twitter.com/CSLewisDaily

Intoxicat de Babilon (3)

23 iulie 2014

intoxicat-de-babilon-180

Intoxicat de Babilon: înşelarea copiilor lui Dumnezeu în zilele in urmă – Steve Gallagher, Societatea Biblică din România, Oradea, 2014, 252 p.

“Există trei lecţii importante pentru creştinii de azi care pot fi deduse din istoria poporului evreu. În primul rând, Dumnezeu cere ca poporul Său, fie că este vorba despre evreii Vechiului Testament, fie că este vorba despre creștinii Noului Testament, să ducă o viață separată de necredincioși. În al doilea rând, dacă nu fac așa, inevitabil vor fi atrași în aceeași idolatrie care stăpânește viața păgânilor În al treilea rând, dacă și când se întâmplă acest lucru, Dumnezeu va îngădui ca poporul Lui să cadă tocmai sub asuprirea popoarelor cu care sfinții s-au amestecat, compromițându-și mărturia. Mandatul biblic clar, care reiese din felul în care S-a raportat Dumnezeu la poporul evreu, afirmă că poporul Lui trebuie să păstreze un stil de viață distinct și separat de cei care fac parte din împărăția întunericului.” (p. 48)

Nicu Wagner: Eram copil – 400.000

23 iulie 2014

Timothy Keller – 23 iulie 2014

23 iulie 2014

Timothy Keller: „Law can stop the results of a messed up heart, but it can’t stop whatever is causing the heart to be messed up.”

Acum 6 ani (20.07.2008) – Dănuț Mănăstireanu: Conferința Lambeth 2008 – Anglicanismul la răscruce

23 iulie 2014

http://danutm.wordpress.com/2008/07/20/conferinta-lambeth-2008-anglicanismul-la-rascruce-1

11 bloguri în Top 100 WP (23.07.2014)

23 iulie 2014

23 iulie 2014, 12.30

În paranteză: poziţia în Top ZeList (85.504 bloguri româneşti)

6. crestintotal.ro (176)
15. rasvancristian (721)
19. vaisamar (206)
35. drezina (168)
37. benidradici (2990)
55. blogultrezirespirituala (1949)
71. spaniaevanghelica (3172)
73. valentinfat (6274)
81. dininimapentrutine (9230)
86. aradulevanghelic (9153)
100. dyobodiu (1018)

Alfa Omega TV: Iosif Ţon – 17 iulie 2014

23 iulie 2014

Cuvântul Adevărului – Iulie 2014

23 iulie 2014

cuvantul-adevarului-iul2014

http://www.cuvantuladevarului.ro

Pagina Evenimente IULIE 2014 actualizată (23.07.2014)

23 iulie 2014

A fost actualizată pagina cu evenimente din această lună: Evenimente IULIE

1-22 iulie: 101 evenimente
23-31 iuie: 28 evenimente

Proverbul zilei – 23 iulie 2014

23 iulie 2014

Dacă e bivol se prinde cu frînghia, dacă e om, se prinde cu vorba. (Proverb malaezian)

Flori (332)

23 iulie 2014

flori-332

Top Posts – 23 iulie 2014

23 iulie 2014

23 iulie 2014, 00.30

Florin Ianovici în Ardeal și Oltenia

23 iulie 2014

medias-24iul2014

http://newsnetcrestin.blogspot.ro

Acum 1 an (23.07.2013) – Alin Cristea: Decretele mahalagioaicei Elisa (12)

23 iulie 2014

Cine o să își poată susține “pocăința autentică” în fața celebrei mahalagioaice Elisa, care se crede șef de personal la poarta raiului?…

Vezi:

Decretele mahalagioaicei Elisa (12)

Ovidiu Albu: Cu toţii am văzut la Cotroceni un premier plictisit, sictirit, habarnist

23 iulie 2014

http://www.evz.ro/cea-mai-dura-lovitura-din-cariera-politica-a-premierului.html

40% din diagnosticele românilor sînt puse greșit în spitalele din România

23 iulie 2014

http://www.evz.ro/cine-plateste-pentru-diagnosticele-puse-gresit-in-spitalele-romanesti.html

Info România Evanghelică – 22 iulie 2014

23 iulie 2014

20 postări
446 vizitatori
1.166 vizualizări

vizite-22iul2014

tari-22iul2014

Home page / Archives 352
Ioachim Țunea – Înmormîntare 22
Alin Cristea: Pocăiții, cînd aterizează în public pe Internet, parcă ar fi venit de pe altă planetă cu… bicicleta 18
Gâlgău Almașului, jud. Sălaj: Turneu Speranța 2014 17
Botez la Biserica Penticostală Betel SINGEN, Elveția 17
Intoxicat de Babilon (1) 15
Turneu Speranța 2014 11
Târgu Lăpuș, jud. Maramureș: Turneu Speranța 2014 10
Încă un pastor răspunde penibil – Luigi Mițoi 10

Referenți

Search Engines 383
Facebook 99
beteloradea.wordpress.com 70
l.facebook.com 21

Termeni de căutare

rugul aprins sepreus 2014 19
oradea evanghelica 3
romaniaevanghelica 3
speranta turneu 2014 2
20 iulie predica fratelui emil bartos metanoia 2
can america have another revival 2
evanghelizari in luna iulie 2014 2