De neoprit (5)

de-neoprit-180

De neoprit – Nick Vujicic, Editura Scriptum, Oradea, 2014, 223 p.

“Vei şti că ţi-ai descoperit pasiunea când talentele, cunoștințele, energia, concentrarea și dedicarea ta se îmbină într-un fel care te încântă așa cum un copil este încântat de jucăria favorită. Când munca și plăcerea devin unul și același lucru. Când simți că oportunitățile sunt nesfârșite. Când ceea ce faci devine o parte din ceea ce ești, iar răsplățile pe care le primești sunt mult mai puțin satisfăcătoare decât acelea pe care alții le primesc datorită ție.

Pasiunea este aceea care te duce la scopul tău, și ambele sunt activate când îți pui credința în darurile tale și le împărtășești lumii. Tu ai fost creat de Dumnezeu pentru scopul tău, așa cum eu am fost creat pentru al meu. Fiecare parte din tine – de la capacitatea ta mentală, fizică și spirituală până la talentele și experiențele tale unice – este întocmită ca să-ți împlinești scopul.

Îți pui credința în acțiune atunci când îți urmezi pasiunea, când îți definești scopul și când îți construiești viața în jurul dezvoltării și folosirii depline a darurilor tale. […]

A-l cunoaşte pe Dumnezeu și a crede în El este cel mai bun lucru care ni se poate întâmpla în viață, fiindcă El poate transforma ceea ce nouă ne apare a fi evenimentul cel mai rău în evenimentul cel mai bun. Poate transforma luptele vieții în lecții de viață. Poate transforma suferința în putere. Și poate folosi eșecurile noastre pentru a ne da izbândă.” (p. 80-81)

Un răspuns to “De neoprit (5)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: