Chestiunea adevărului (1)

Dacă veți cerceta documente ale unor biserici, precum Legămîntul bisericii, sau alte tipuri asemănătoare de angajament, veți observa că se pune accent mai mult de FORME decît pe chestiuni de prim rang. Mai degrabă vor fi chestiuni de tipul: îmi iau angajamentul că nu voi consuma băuturi alcoolice, sau: îmi iau angajamentul că nu voi viziona filme pornografice, sau: îmi iau angajamentul de a da a 10-a parte din venituri etc. decît formule precum: îmi iau angajamentul de a nu minți, îmi iau angajamentul de a nu fura, îmi iau angajamenul de a nu curvi.

Îmi aduc aminte de multe ori de modul în care pocăiții se raportează de 10 ori la dragoste și doar de 2 ori la adevăr, un dezechilibru evident în viața individuală și comunitară.

Iată un exemplu:

adevar-14aug2014

Creștinul autentic nu trebuie să spună ADEVĂRUL?

„…cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu, și spune adevărul din inimă” (Ps. 15) – nu AȘA trebuie să fie creștinul autentic?

Nu trebuie să privească „cu dispreț pe cel vrednic de disprețuit”? Adică să aibă un sistem de valori diferit de cel al lumii?

Creștinul autentic nu trebuie să înțeleagă „dreptatea, judecata, nepărtinirea, toate căile care duc la bine”? (Prov.2:9)

Creştinul autentic nu trebuie să ştie că Dumnezeu face „milă, judecată şi dreptate pe pământ” (Ier.9:24)?

Însuşi Isus a spus: „Eu sînt Calea, Adevărul și Viața.”

Iar Pavel, același care a scris 1 Corinteni 13, unde dragostea e ridicată la rang suprem, nu a menționat-o în Tit 2:12, unde le cere creștinilor să trăiască „cu cumpătare, dreptate și evlavie”.

Fără o perspectivă matură care are la bază adevărul și dreptatea, încercările creștinilor de a fi autentici prin dragoste, bucurie, pace și dișciplină (sic!) nu sînt altceva decît o copiere ipocrită a gîndirii pozitive SECULARE.

Creștinul autentic nu se definește în primul rînd prin faptul că nu bea sau că nu fumează, ci prin faptul că nu minte și nu fură, adică o relaționare cu Dumnezeu și cu semenii, nu o relaționare psiho-religioasă cu sine însuși.

Orice fapte bune ale pocăiților vor fi lipsite de semnificația spirituală (care ține de lucrurile care nu se văd) dacă vor minți și dacă nu vor fi interesați de adevăr, ci de încă un aranjament al unui segment al vieții lor – după ce au reușit să-și mobileze cele două sau trei camere și să își ia mașină, se gîndesc că e vremea să aibă și mobilă interioară de tipul: dragoste, bucurie, pace, disciplină.

Biblia conține o droaie de exemple de eșecuri în domeniul adevărului, mulți sînt prezentați mai întîi ca fiind slabi în anumite momente ale vieții și trebuind să treacă prin momentele dureroase, umilitoare, dar vindecătoare, ale recunoașterii minciunii și nedreptății din viața lor.

Un răspuns to “Chestiunea adevărului (1)”

  1. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: