Archive for 10 septembrie 2014

Cu capul în nori (10)

10 septembrie 2014

cu-capul-in-nori-180

Cu capul în nori – Karen Witemeyer, Life Publishers, Oradea, 2013, 315 p.

“O sărută pe frunte şi apoi, ţinând-o pe după umeri, Gideon o scoase din grajd din nou la lumina soarelui de afară.

Mergând către casă, Adelaide își ridică privirea spre cer. Nori albi și pufoși punctau cerul albastru, dar unul mai ales părea că vrea să zăbovească pe acoperișul casei lor – o aluzie la Cel ce era cu adevărat autorul acelui sfârșit fericit. Sigur, vor veni și alte greutăți, dar ea și Gideon știau că au un ghid care îi va ajuta să treacă prin ele.

Calea Domnului s-ar putea să nu fie întotdeauna clară, dar poți avea mereu încredere în ea.” (p. 315)

Ziua Mulțumirii – Biserica Penticostală Apele Vii TIMIȘOARA

10 septembrie 2014

timisoara-28sep2014

https://www.facebook.com/biserica.apelevii

Botanică creaționistă (10)

10 septembrie 2014

botanica-creationista-180

Botanică Creaționistă / Creationist Botany: clasa a V-a – Maria Popa, Societatea Biblică din România, Oradea, 2013, 141 p.

“Numele de conifere este dat unor arbori şi arbuşti ale căror flori au aspect de conuri, formate din solzi care poartă celulele sexuale. […]

Distincţia cea mai mare faţă de alţi arbori şi alte plante constă în faptul că aceşti arbori au sămânţa dezvelită, adică sămânța nu este înconjurată sau protejată de fruct. Pe aceste plante, oamenii de știință le numesc gimnosperme. Dumnezeu, în ingeniozitatea Lui, a creat două aripioare subțiri și fine la fiecare sămânță, ceea ce face să fie mai ușor transportată de vânt, realizându-se astfel răspândirea semințelor. O însămânțare naturală am putea spune, fără intervenția omului. Dumnezeu, prin mulțimea munților împăduriți de conifere, asigură Terra cu cea mai mare cantitate de oxigen necesar viețuitoarelor, iar lemnul este utilizat pentru cherestea, construcții, mobilă, unelte, instrumente muzicale și prepararea celulozei pentru hârtie.” (p. 112)

Speranța și Prietenii vol. 10: Fraților credința noastră s-o păzim – 100.000

10 septembrie 2014

Miercuri seara (10.09.2014) – Ce nume apar în Top Posts pe blogul România Evanghelică

10 septembrie 2014

Nicolae Rădoi, Răzvan Theodorescu, Doru Hnatiuc, Dani Rockhoff

Timothy Keller – 10 septembrie 2014 (2)

10 septembrie 2014

Timothy Keller: „A broken person is a much more attractive leader to God, than a proud person.”

Wolfhart Pannenberg (1928-2014) – The greatest theologian of the second half of the 20th century

10 septembrie 2014

http://www.patheos.com/blogs/tonyjones/2014/09/07/wolfhart-pannenberg-1928-2014

Cu capul în nori (9)

10 septembrie 2014

cu-capul-in-nori-180

Cu capul în nori – Karen Witemeyer, Life Publishers, Oradea, 2013, 315 p.

“Dădu pinteni calului. Animalul sări şi Isabella ţipă. Reginald alese să ignore teama nepoatei lui şi îşi îndemnă calul la galop. Tot la câţiva paşi, mai arunca o privire peste umăr. Blestemata de femeie persevera pe urmele lui, apropiindu-se tot mai mult de el. Iar calul lui ducea o greutate dublă față de iapa ei, și asta îi oferea un avantaj net. […]

Scoase un mârâit de nemulţumire. De ce-l procopsise necuratul tocmai pe el cu așa femei îndărătnice? Mai întâi, Lucinda fugise cu moștenirea lui înainte de pieri de otrava pe care el i-o administrase cu atâta răbdare, iar acum obraznica asta de guvernantă se gândea să-l contracareze. Dar ea nu știa cu cine se pune. Reginald Petchey nu capitula în fața nimănui, și cu atât mai puțin în fața acestei nesimțite și nevolnice guvernante americane care nu era în stare să-și înțeleagă propria insignifianță.” (p. 280)

Baia Mare: Conferința Bisericilor Credinței din România

10 septembrie 2014

baia-mare-21sep2014

http://www.bisericalogos.ro

Dan Tăpălagă: Cum își bate joc Traian Băsescu de alegătorii săi

10 septembrie 2014

http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-18077122-cum-isi-bate-joc-traian-basescu-alegatorii-sai.htm

Bookletta te provoacă: UITĂ o carte!

10 septembrie 2014

Suceava Evanghelica

Bookletta

În perioada 8-14 septembrie, alătură-te campaniei internaționale de promovare a lecturii „Oublie un livre quelque part”/ Uită o carte undeva!

Ia o carte şi uit-o pe o bancă, la metrou, într-un parc sau în localul tău preferat. Scrie-i un mesaj celui ce o va găsi, apoi poveşteste celorlalți şi provoacă-i să facă la fel! Împreună putem schimba mentalitați şi promova lucruri frumoase!

Dorim să precizăm că acest eveniment social de anvergură (pornit în Quebec dar care a luat aripi în întreaga lume) se înscrie în şirul altor activități de promovare a lecturii (cum ar fi bookcrossing/livre voyageur, free library etc) şi este considerat ca fiind un fenomen social original, dinamic şi chiar necesar pentru orice societate pentru că astăzi cu noile tehnologii care ne inundă viața avem tendința să citim din ce în ce mai puțin. Astfel, pe rețelele sociale există mai multe evenimente create în acest sens, fie…

Vezi articolul original 67 de cuvinte mai mult

Mahalaua nesimțitului Nicolae Rădoi – 10 septembrie 2014

10 septembrie 2014

nicolae-radoi-10sep2014

http://radoinicolae.blogspot.ro/2014/09/polenizare-polemizanta-din-perlele.html

1.

După marile verdicte de pe Mahalaua nesimțitului Nicoale Rădoi – „Penticostalii au rupt majoritatea bisericilor baptiste din România pentru a-și face cultul lor” (14 august 2014), „Penticostalo-carismaticii pregătesc calea lui Antichrist” (21 august 2014), „Și la ora actuală Cultul Baptist din România este condus de foștii și noii colaboratori ai Securității” (1 septembrie 2014), „Nu mai există nici un fel de principialitate la păstorii din conducerea Asociației Bisericilor Baptiste din America” (8 septembrie 2014) – o pauză cu, cică, una din „perlele mogulului”.

Ca şi alt nesimţit, Vindecătoru, dacă nu cumva e vorba tot de el, cel care scrie postarea cade în derizoriu.

Pre limba românească: Face din țînar armăsar. După ce, cum am amintit, armăsarii au fost făcuți… țînțari.

Cică: „…nu știe să facă deosebire între polenizare și polemizare.”

Serios?

E vorba, de fapt, de două taste alăturate, n și m (cele două litere la mine nici nu mai apar pe taste, de atîta uzură), nu e vorba de… neștiință.

E vorba de răutatea… POCĂIȚILOR! Pe care și-o exhibă pe Internet. Frustrați și mari fuduli mînioși cînd sînt luați la rost pe drept și arătați cu degetul în public. Fără dorința de a se corecta și de a deveni mai buni la inimă și la minte.

2.

Autorul postării nu indică care este postarea mogulului la care se referă:

Botanică creaționistă (8)

Din ceea ce se prezintă pe mahalaua nesimțitului Nicolae Rădoi (cititorii ar trebui să știe cine e… mogulul? Sau e, așa, o mică bîrfă între avizați?), cititorii ar putea crede că frazele prezentate în ghilimele aparțin mogulului.

De fapt, nu e așa. Dar de cînd, într-o Mahala Evanghelică, există interes pentru adevăr?

Există interes doar pentru scandal!…

Pentru ceea ce Marius Cruceru numea diatribă usturătoare, în pamflet biciutor, bătaia de joc la scena deschisă.

Frazele prezentate nu îmi aparțin, ele sînt citate dintr-o carte: Botanică creaționistă.

3.

Acum cîteva săptămîni, în aceeași Mahala a nesimțitului Nicolae Rădoi, eram acuzat că m-aș lăuda că nu fac greșeli de exprimare.

Am dat dezmințirea în 28 august 2014:

https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2014/08/26/dez-mintiri-26-august-2014

Reiau și aici IDEILE de bază:

Eu nu mă ocup cu detectarea greșelilor (deși fac și asta, dar în cadrul unei agende bine puse la punct de cîțiva ani care conține cu totul alte priorități și obiective, conform strategiei stabilite), eu semnalez FENOMENE din mediul evanghelic (românesc).

Unul dintre acestea este Mahalaua Evanghelică.

Nu este adevărat că eu mă laud că nu fac greșeli de exprimare.

Dimpotrivă, iată ce scriam anul acesta în 29 martie: Eu am declarat cu alte ocazii că fac greșeli de scriere în fiecare zi, dar le corectez, mai ales dacă îmi sînt semnalate. Zilele trecute Rodica Boțan semnala o greșeală a mea, dar și faptul că am corectat-o rapid.

Tot atunci am mai făcut următoarele precizări:

Dar nu contează dacă Alin Cristea greșește și cît greșește!…

FENOMENUL pe care l-am semnalat eu (și Marius Cruceru) se referă la EVANGHELICI!…

De asemenea, nu atît o greșeală, două sau trei contează, cît repetarea lor și refuzul arogant al pocăiților de a le corecta…

Contează și dacă două greșeli au apărut într-un paragraf sau într-un articol de 7 pagini, adică PROCENTUL…

Marius Cruceru a zis-o clar (anul trecut și anul ăsta):

“Sîntem extrem de neglijenți ca evanghelici la ce se întîmplă în gramatica textelor noastre, ce să mai spun în teologia textelor noastre.”

“Eu cred că parte din pocăința noastră a tuturor românilor este să învățăm să folosim corect limba română.”

Așadar, chestiunea în discuție nu este dacă o anumită persoană face greșeli de exprimare / scriere, ci dacă este vorba de un FENOMEN din mediul confesional evanghelic românesc.

Să vedem dacă cei cu musca pe căciulă din cele 350 de episoade ale rubricii Bă, pocăiților, scrieți corect românește, din cele 300 de episoade ale rubricii Bă, pocăiților, NU SE PUNE VIRGULĂ ÎNTRE SUBIECT ȘI PREDICAT şi din cele 50 de episoade ale rubricii Bă, pocăiţilor, scrieţi corect numele vor face corecturile de rigoare.

Dar greșeala care ar trebui să ne intereseze cel mai mult este cea din formula pe care am exprimat-o în mai multe rînduri de-a lungul anilor: Nu atît o greșeală, două sau trei contează, cît repetarea lor și refuzul arogant al pocăiților de a le corecta.

4.

Autorul postării din Mahalua nesimțitului Nicolae Rădoi m-a potcovit cu eticheta „nepocăit”.

Este o opţiune stilistică cu totul neinspirată.

În primul rînd, după ce au fost potcoviţi penticostalii, carismaticii, liderii baptiştilor români din România şi din Statele Unite, aşa, la grămadă, şi în mod bădăran, nediscriminatoriu, lipsit de argument IDEATIC, a te lega de încă o persoană nu mai este o chestiune semnificativă (decît, eventual, dacă articolul ar fi avut o minimă construcție ideatică).

În al doilea rînd, eticheta nu este susţinută de indicii care să arate, pe de o parte, despre cine e vorba, şi, pe de altă parte, dacă persoana incriminată printr-o astfel de etichetă e și vinovată sau e vorba doar de bătaie de joc la adresa ei. Doar cei inițiati știu despre cine e vorba și DE CE se folosește această etichetă și nu una dintre cele folosite de Paul Dan cu generozitate, „apostat” de exemplu. Sau de Ioan Pop. :)

Mahalaua Evanghelică are și caracteristica aceasta – de a nu avea o comunicare cu publicul larg, în spiritul dialogului, ci o comunicare în circuit închis, pentru cei care sînt deja inițiați, locul dialogului fiind luat de repetarea unor „mantre” la adresa personajelor „cu papion”.

În ispita „vorbirii în limbaje” a căzut și Emanuel Conțac, care, în postarea Despre ură ca materie primă în blogging, deplîngea „resentimentul, ranchiuna, ura viscerală, irațională, oarbă” proprietarilor de mahala, „suflete diforme, înăcrite, pretins spirituale, dar în fapt încleiate în mundan”, dar fără a da vreun exemplu.

Nu am solicitat şi nu solicit să fie prezentate neapărat exemple, ca în analizele mele. Dar trebuie să fim conștienți că foarte ușor pierdem timpul cu chestiuni secundare, care sînt reacțiuni și nu ACȚIUNI.

De asemenea, trebuie să ne trăim viața de creștin nu doar în cartier, ci și pe Internet, și asta implică să fim interesați de adevăr și să fim solidari cu adevărul, nu cu Mahalaua Evanghelică. Asta implică, deseori, să prezentăm nu doar opinii, ci argumente.

În al treilea rînd, a mă numi pe mine „nepocăit” nu are corespondent nici în realitate, nici în ceea ce priveşte imaginea mea publică, deoarece persoana mea publică este asociată de obicei cu mediul evanghelic.

Ca să nu mai vorbesc că nu apreciez cuvîntul „pocăit”, care s-a depreciat, s-a clișeizat, iar eu evit să mă prezint astfel. Am făcut și schimbări în look-ul meu care indică că nu sînt înregimentat mediatic în batalioanele pocăiţilor.

Mă interesează să fiu recunoscut ca urmașul lui Hristos, nu ca și pocăit. Ca evanghelic, nu ca sectar.

5.

Am făcut corecturile unde apărea m în loc de n!

În felul ăsta eu sînt mai „pocăit” decît nesimțitul Nicolae Rădoi, care nu și-a cerut scuze pentru minciunile despre mine de pe blogul său, darămite să le mai și repare, după ce am dat dezmințire.

Vindecătoru după trei ani și-a cerut scuze că a postat minciuna unei comentatoare la adresa mea.

Iar alți pocăiți și-au cerut scuze cu jumătate de gură…

Pînă își recuperează întreaga gură, pocăiții ar trebui să bage la cap, cu amîndouă urechile, că viața de credință nu e ieftină. Și nu are de a face cu Mahalaua Evanghelică, care e jeg, minciună și răutate, ci cu Împărăția lui Dumnezeu, care e neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt.

Iar Sfintei Treimi îi plac adevărul, dreptatea, mila.

Satu Mare: Noii Leviți la Festivalul Muzicii de Stradă

10 septembrie 2014

satu-mare-19sep2014

http://noiileviti.wordpress.com

Botanică creaționistă (9)

10 septembrie 2014

botanica-creationista-180

Botanică Creaționistă / Creationist Botany: clasa a V-a – Maria Popa, Societatea Biblică din România, Oradea, 2013, 141 p.

“În cursul vieţii, planta parcurge etape care se întrepătrund: creşterea şi dezvoltarea. Creșterea dimensiunilor organelor vegetative are loc până la o anumită limită stabilită de Creator pentru fiecare specie, într-un anumit timp, hotărât tot de El. Concomitent are loc dezvoltarea, care constă în înflorire, fructificare, formarea seminței, care apoi se coace, devine matură și se poate semăna din nou. Etapele parcurse de plantă de la stadiul de sămânță până la formarea de noi semințe formează ciclul de viață al unei plante.

Durata ciclului de viață este diferită: Dumnezeu a hotărât ca la unele plante ciclul de viață să dureze un an, acestea sunt plantele anuale (de ex.: porumbul, grâul, fasolea etc.); la plantele bienale, în primul an se formează partea vegetativă, iar în al doilea an, planta cu sămânță (de ex.: morcovul, varza etc.); iar plantele perene au ciclul de viață de mai mulți ani.” (p. 72)

Vlăhiţa: Conferința “Viață spirituală zi de zi”

10 septembrie 2014

vlahita-19sep2014

Braşovul Evanghelic

Top Posts – 10 septembrie 2014

10 septembrie 2014

10 septembrie 2014, 09.30

Timothy Keller – 10 septembrie 2014

10 septembrie 2014

Timothy Keller: „The Gospel is not only the way to enter the kingdom; it is the way to live as part of the kingdom.”

Pagina Evenimente SEPTEMBRIE 2014 actualizată (10.09.2014)

10 septembrie 2014

A fost actualizată pagina cu evenimente din această lună: Evenimente SEPTEMBRIE

1-9 septembrie: 38 evenimente
10-30 septembrie: 41 evenimente

Conferinţă de apologetică la BĂLŢI, Republica Moldova

10 septembrie 2014

balti-26sep2014

http://emanuelbalti.md/conferintadeapologetica

Vasile Micula: Cât de mare eşti Doamne – 200.000

10 septembrie 2014