Dumbrava minunată (59)

Viorel Pașca pe Facebook:

De-a lungul timpului am întâlnit atât oameni care ne-au fascinat prin noblețea, personalitatea și frumusețea lăuntrică de care au dat dovadă, cât și persoane cu un caracter josnic sau, cum ar spune unii, fără caracter, nefiind parcă mulțumite dacă nu murdăresc, dărâmă sau lovesc în cei din jur. Dacă atitudinea și acțiunile acestor din urmă ne-au rănit uneori, pot spune că cei dintâi ne-au adus acel plus de energie și culoare, bucurie și sprijin atât de necesare în momente dificile. Am văzut de atâtea ori cum un zâmbet, un cuvânt potrivit sau o îmbrățișare înseninează fața celui căzut și fără speranță.

Mi-aduc aminte de parcă s-ar fi întâmplat ieri de k.L. care la doar 50 de ani ne-a fost trimis cu ambulanța de la spital pentru a-și petrece la noi ultimele zile din viață. După 10 ani petrecuți în închisoare, în urma unei crime pe care a comis-o, a fost eliberat, dar cruda și implacabila realitate care-l aștepta afară i-au risipit atât speranțele cât și visele făurite de-a lungul anilor. Soția îl părăsise luând copiii cu ea, locuința fusese înstrăinată iar vechiul loc de muncă nu mai era disponibil. Și cum nimeni nu dorea în preajmă un om cu trecutul pătat de sânge, a devenit omul nimănui, îndepărtat și ocolit de toți, dormind și mâncând când și unde se nimerea.

„Calvarul” de afară n-a durat însă mult deoarece într-o bună zi s-a trezit fără voia lui într-o altă etapă a vieții, mai rea și mai dureroasă ca cele dintâi: suferise un atac vascular și paralizase. A fost internat și tratat în spital câteva săptămâni dar în momentul externării a realizat din nou că de fapt nu înseamnă nimic pentru nimeni și că din păcate cei ca el se lovesc mereu de uși închise și fețe încruntate. I-am privit ochii și privirea speriată când, în patul lui din Dumbrava, în prima zi când a fost adus, a răsturnat din greșeală farfuria cu mâncare pătându-și cămașa, fața de perină și cearșaful, rămânând apoi neclintit, așteptând parcă apostrofările și mustrările „cuvenite” în urma neatenției sau neputinței sale.

În timp ce femeia care-i pusese mâncarea a suspinat cu năduf încercând să-și păstreze calmul, l-am privit și dintr-o dată am înțeles cât de mare onoare și cinste ne-a acordat Dumnezeu trimițând la noi astfel de oameni, știind sau poate doar sperând că aici vor găsi lucruri pe care nu le-au găsit nicăieri. Mi l-am imaginat pe Dumnezeu stând în dimineața aceea în ceruri, în timp ce omul se afla încă iî spital, privindu-l și gândindu-se unde să-l trimită. Având în vedere că în ultimii ani petrecuți în închisoare sau pe stradă n-a cunoscut ce înseamnă dragoste, afecțiune, un zâmbet sau o vorbă de încurajare, Dumnezeu și-a propus să-i ofere acum, în ultimele zile, un loc unde să aibă parte de o primire caldă, atenție și înțelegere. Dar unde le va putea găsi pe toate acestea? Și Dumnezeu într-un târziu a decis: „O să-l trimit la Dumbrava. Acolo trebuie să aibă parte de ele”.

Și iată-mă față în față cu acest bolnav, plin de emoția provocată de încrederea pe care Dumnezeu o are în noi, gândindu-ma ce onoare ni s-a făcut încredințându-ne sarcina și reponsabilitatea de a oferi bolnavilor nu doar adăpost și o farfurie cu mâncare ci și speranța și dragostea de care n-au avut parte poate niciodată. A fost suficient să-i pun mâna pe umăr și să-i spun: „e în regulă, nu-ți fă probleme. E destula mâncare iar hainele pot fi spălate.” Fața i s-a înseninat, ochii i s-au umplut de lacrimi iar eu eram cel mai fericit om, sperând în același timp că Dumnezeu zâmbește spunând celor din jurul Său: „Am făcut bine trimițându-l la Dumbrava”.

Sunt convins însă că de multe ori, de-a lungul anilor, Dumnezeu a fost dezamăgit de noi, de atitudinea și poziția noastră, că am greșit uneori prin deciziile sau cuvintele spuse, dar ne bucurăm în fiecare zi de harul și încrederea pe care El a investit-o în noi. Omul respectiv a decedat câteva zile mai târziu dar de-atunci alte câteva sute au fost aduse, pentru a găsi aici adăpost, hrană și nu în ultimul rând înțelegere, dragoste și speranță. Uneori însă pentru unii e prea târziu. Dramele prin care au trecut sau boala de care suferă îi fac să nu mai realizeze ce e bine sau rău, neștiind și neputând să se comporte, respectând măcar cele mai elementare norme de conduită.

Săptămâna aceasta, de exemplu, din cei doi pacienți trimiși la noi, unul nu avea acte de identitate, plin de păduchi, neîngrijit, cu o barbă murdară care-i ajungea până la brâu. Nu știu unde a trăit până acum, dar primul lucru pe care l-a făcut după ce a fost spălat și bărbierit a fost să-și facă nevoile pe fotoliu și să se urce apoi pe calorifer. Îi este frică de necunoscuți și are mereu tendința de a se apăra. Nu știe de asemenea să mănânce sau să vorbească. Cu toate acestea, e om, iar bucuria noastră e imensă dacă într-un fel sau altul îi putem fi de folos. În acest sens și nu numai, încercăm să creăm un cadru familiar care oferă căldură și siguranță și nu în ultimul rând am amenajat curtea din Dumbrava pentru a crea o ambianță cât mai plăcută în care să-și petreacă ultima parte a vieții. Până săptămâna viitoare fiți binecuvântați și fiți o binecuvântare!

Bihon.ro: Omul lui Dumnezeu din Dumbrava

Digi24.ro: Viorel Pașca, fermierul care și-a transformat casa în cămin pentru 127 de oameni ai străzii

Observator.tv: Un om simplu, cu o inimă mare: un bărbat din judeţul Bihor şi-a transformat casa în azil

VoceaTransilvaniei.ro: Povestea bihoreanului Viorel Paşca, omul care îngrijeşte sute de persoane fără adăpost

Adevarul.ro: Îngerul oamenilor fără adăpost. Bihoreanul Viorel Paşca, de opt ani în slujba persoanelor abandonate de familie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: